• Mâine, la Bălţi va fi o nouă şedinţă de judecată în cazul lui Stanislav Florea, fost medic în cadrul Internatului Psihoneurologic, care a fost condamnat la 13 ani pentru violarea a 16 paciente. În Republica Moldova, există aproximativ 2000 de persoane plasate în astfel de tip de instituţii, iar rapoartele arată că aceştia trăiesc în condiţii dificil de imaginat. Atât statul, cât şi opinia publică a uitat despre aceşti oameni, iar ei sunt abuzaţi zilnic. Un grup de activişti va încerca să aducă în atenţia oamenilor istoria de viaţă ai acestora şi să revendice dreptul lor la o identitate şi o istorie personală. Ce se aude cu medicul de la Bălţi? Într-o vizită la Bălţi, cineva mi-a spus: „Ei, şi ce se aude despre cazul acesta? Cine mai scrie? Au uitat toţi.” Este uman şi firesc să uităm anumite cazuri îngrozitoare, altminteri viaţa ar fi prea apăsătoare. În acelaşi timp, când uităm, nu facem nimic, tindem să repetăm. Cazul de la Bălţi nu este doar despre medicul Stanislav Florea,[...]

    Citește mai departe
  • Azi scriu de bine. Noi suntem la început de cale în multe domenii. Iniţiem proiecte. Avem succes. Mai facem greşeli. Fie e vorba de afaceri, de ziare, de iniţiative civice sau de idei spuse în spaţiul public. Foarte des ne lipseşte cultura criticii constructive şi acceptării acestei critici. Nu o dată şi eu am reacţionat prea rapid, bolnăvicios sau emotiv. Dacă ne-am asculta, ne-am înţelege şi am accepta, multe lucruri ar fi mult mai bune, oamenii mai fericiţi, iar comunitatea confortabilă. *** În decembrie anul trecut am scris un text pentru Revista Mass-Media editată de către Centrul pentru Jurnalism Independent. Am decis să analizez trei site-uri pentru femei. Le-am citit timp de o săptămână. Apoi am găsit studii despre femeile din Moldova şi necesităţile lor şi am vorbit cu oameni care lucrează cu diferite categorii de femei să văd ce spun şi ei. Am formulat o întrebare şi le-am transmis tuturor celor trei redacţii. Am primit doar un răspuns de la ea.md, care, din păcate, n[...]

    Citește mai departe
  • Te duci la marş? Ei, serios? Da, subiectul e bun. De-acord. Cine organizează? Dar feminism? Ei. Eu susţin egalitatea de drepturi, dar nu-s feministă. Ştii, mie îmi place când cineva îmi deschide uşa sau când sunt sexy. Nu, ele sunt agresive. Ei, care băieţi? Aceia îs gay. Care discriminare? Toate, dacă vor, pot să se bage în politică, în business; când văd discuţii despre nică… Da’ corupţia, da’ sărăcia? N-o să scriu azi despre de ce nu înseamnă nu, o să scriu de ce uneori trebuie să spunem Da indiferent de micile reţineri din capetele noastre. Sunt câteva motive de ce unii nu ar merge la marşul din 8 martie (n-am să le apreciez în vreun fel, dar ca un membru al comunităţii, o să încerc să le înţeleg), dar sunt copleşitor mai multe motive de ce trebuie de mers. *** În martie 1913, zeci de mii de femei au ieşit să ceară dreptul la vot în Washington. Au făcut asta înainte de inaugurarea preşedintelui Woodraw Wilson. Pe tot parcursul marşului, au fost insultate, iar peste 100 di[...]

    Citește mai departe
  • Este un exerciţiu aproape sfidător să scrii despre datoria faţă de ţară. Am căutat cântecul perfect pentru inspiraţie şi am ajuns la Radiohead - Exit Music care nu a dus decât la nişte gânduri chinuitoare, o bucată de noapte nedormită şi probleme de articulare a oricăror texte. Pentru că astea sunt trăirile pe care le trezesc acest cuvânt ca o povară - datorie. Datoria faţă de ţară este atunci când trebuie să dai ceva, dar nu îţi este clar ce şi pentru ce. Datoria faţă de ţară este o sintagmă la care apelează foarte des nişte dubioşi pentru ca tu să accepţi lucruri pe care nu le vrei. Am schimbat cântecul şi am zis că o să scriu că datoria noastră este să fim fericiţi. Nu, nu este o datorie. Este o alegere. Iar căutarea fericirii nu are graniţe, limbă sau religie. Este bine când suntem liberi de datorii, chiar şi liberi de cana cu apă. Cred asta exact până văd sute de mii de oameni protestând la Bucureşti, sau zeci de mii la Chişinău, când văd grupurile de Adoptă un Vot cu m[...]

    Citește mai departe
  • În 2015, am scris un text despre cum în țară totul e rău și despre toate lucrurile bune care s-au făcut în premieră în Moldova. Anul acesta o să continui această tradiție. Cu un mic disclaimer: chiar dacă toată lumea critică 2016, pentru mine, 2015 a fost cel mai rău an pentru trăitul în această țară (dacă scoatem țara din context, încă sunt la vârsta când fiecare an e mai bun decât precedentul). Miliarde, cursuri valutare, aresturi bizare, bătaie generală de joc. În 2016, am învățat să trăim cu ce avem și probabil am înțeles că e timpul să ne facem lucrul mai bine indiferent de rezultatul alegerilor. *** It’s a wonderful life este un film adorabil despre viață. Eroul principal George Bailey visează să străbată lumea în lung și în lat. Să învețe și să construiască. Dar viața s-a întâmplat și a rămas în orășelul lui. Se căsătorește cu o fată frumoasă. Face mulți copii. Continuă afacerea tatălui său, care nu aduce mare venit, însă ajută oamenii să ia credite decente pentru a-și [...]

    Citește mai departe
  • *Disclaimer: Acest text este despre ceea ce voi ştiţi şi ce credeţi. Eu doar i-am dat o formă şi am combinat cuvinte. Scriu acum pentru că, inevitabil, urma să uităm despre ştirile dezgustătoare legate de alimentaţia în şcoli şi grădiniţe. Reamintesc că există grădiniţe care în continuare primesc produse de calitate dubioasă, iar autorităţile spun că nu pot rezilia acele contracte. Haideţi să discutăm despre complexitatea dramelor acestui caz. Drama politicii. Este important să fim sinceri cu noi înşine şi să spunem clar – da, politica şi negocierile moldoveneşti se ţin pe dosare şi şantaje politice. Câştigă cel care are dosar mai mare pe celălalt. Astfel de dosare apar de la 2009 încoace şi însoţesc orice negociere netransparentă despre funcţia de preşedinte, prim-ministru şi altele. Dar asta e lupta vizibilă. Pentru ce luptă ei de fapt, dincolo de funcţii vizibile, noi nu ştim şi nici n-o să ştim. Drama funcţionarilor publici: Ah, aceşti oameni care au decis să fie în servic[...]

    Citește mai departe
  • Pe 8 noiembrie, SUA va decide cine va fi următorul preşedinte. Pe 13 noiembrie, Moldova va decide cine va fi următorul preşedinte. În ambele cazuri poate fi vorba de următoarea şi de preşedintă. În SUA, ziare serioase şi persoane publice relevante au declarat public dacă îl susţin pe Trump sau pe Clinton. În Republica Moldova, atât media manipulatoare şi propagandistă, cât şi media aproape-independentă  nu susţin public pe cineva. Şi atunci apare întrebarea: de ce nu? Sau mai bine: hai să o facem. Pe 31 octombrie, echipa editorială a New Yorker a declarat deschis că o susţin pe Hillary Clinton şi, pe puncte, adică pe politici, au descris de ce ea este mai bună decât Donald Trump. Anterior, şi The Atlantic a declarat că susține candidatura lui Hillary Clinton. Este e treia oară în istoria lor de aproape 160 de ani când susțin un anume candidat. Aici puteţi vedea lista ziarelor care au făcut acest endorsement, adică un fel de apreciere şi susţinere publică pentru candidaţii de la [...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultaţi asta.  Ah, ura din campaniile electorale! Şi oamenii care uită că după alegeri iar trebuie de trăit împreună. Să vorbim despre tineri. Doar de trei zile nu ne mai oprim să îi judecăm şi să îi facem şi leneşi şi tâmpiţi, nu? Înţeleg că încă mai avem obiceiul să educăm copiii cu bâta, iar profesorii să îi mai înjure dulceag “capro!”, “boule!”, dar nu aşa se motivează un tânăr. În acelaşi timp, având în vedere sărăcia discuţiilor publice, înţeleg această abordare. Noi nu avem nicio discuţie publică despre tinerii noştri, noi nu înţelegem ce înseamnă millenials, noi nu ştim la ce vârstă se căsătoresc tinerii, câţi cumpără maşini, câţi iau case, câţi bani fac, pe ce cheltuie banii, ce job-uri au, ce job-uri vor. Noi presupunem. Apoi îi facem în tot felul. *** Istoric, tinerii au votat mai puţin decât ceilalţi. Cu excepţia momentelor de cumpănă, ca anii ‘60 şi protestele împotriva războiului din Vietnam sau ca dorinţa de a vota noi lideri, mai carisma[...]

    Citește mai departe
  • Pentru a citi, ascultaţi asta. Pe scările Judecătoriei Bălţi ne întâmpină, la prima impresie, un băieţandru, cu pantofi negri cu bot patrat, păr negru şi scurt şi guraliv. - Doamna Natalia, eu sunt victima cea mai mare. Femeia începe să povestească despre viol, despre cum a născut, despre cum nu va mai putea avea copii. Între toate astea se menţionează Filat, Plahotniuc şi furatul de bani. Cu un ton aproape isteric, ea ne spune că dacă nu este condamnat Florea, atunci se spânzură. Pe scări apare o altă femeie, înaltă, uscăţivă, îmbrăcată în trening colorat şi cere de mâncare, pentru că nu a mâncat de la 9 dimineaţa. În vremea posomorâtă şi arhitectura deprimantă de la Bălţi, nu mă aşteptam că vom fi întâmpinaţi de victime, că ele vor tot apărea şi ne vor copleşi cu istorii.  Eu nu eram pregătită de asta. Stăm cu toţii în hol. Apar mulţi jurnalişti. Mult mai mulţi ca în alte dăţi. Apar avocatele. Inculpatul trece ţanţoş cu soţia printre noi. Are o atitudine pe care înc[...]

    Citește mai departe
  • În luna iunie, opinia publică din SUA a clocotit din cauza sentinţei uşoare date în cazul unui violul petrecut în campusul universităţii Stanford. S-au făcut petiţii cu sute de mii de semnături pentru demiterea judecătorului; persoane publice şi-au declarat susţinerea pentru victimă, printre aceştia au fost şi Hillary Clinton şi Joe Biden; s-au făcut şi proteste. Sentinţa nu s-a schimbat, însă tot mai multe victime au curajul să povestească în public dramele lor. În Republica Moldova, un medic este anchetat pentru violul a 16 (18) femei cu deficienţe mintale. Timp de trei ani, procesele au tot fost amânate, iar medicul a fost cercetat în libertate. Până în ziua de azi nu este nicio intenţie de a ancheta vreun complice. Pe 22 august aflăm sentinţa.   Detalii despre caz aici. O lună în urmă, presa din Statele Unite clocotea din cauza unei sentințe în cazul unui viol. Ba mai mult, presa mondială publica zilnic articole răsunătoare la acest subiect. În ianuarie 2015, doi studen[...]

    Citește mai departe
  • Am citit pe Facebook mesajul: моя бабушка только что поддержала Moldo Crescendo Classical Music Festival на краудфандинговой платформе. Şi am decis să scriu acest text. *** Festivalul Moldo Crescendo este la a doua ediţie. Iniţiat de un grup de tineri muzicieni care învaţă în diasporă. Deja al patrulea an, se întorc să facă concerte acasă. Pentru părinţi, pentru prieteni, pentru că vor să aducă experienţa de peste hotare acasă. Am ajuns şi eu să fac parte din acest festival. Două întrebări au fost constante: Cum ai ajuns aici? La care răspunsul era că „din întâmplare”. Dintr-un feedback cândva scris pe Facebook şi o propunere venită apoi de la Marcel Lazăr, fondatorul Festivalului Moldo Crescendo. Deşi, de fapt, am ajuns pentru că eu tare-tare vreau cultura să vină la noi în ţară, nu eu să merg în ţări străine să o caut. Şi tare-tare vreau talentul să se întoarcă acasă, măcar şi pentru un festival. Cu ce te ocupi? Cam cu de toate. Până la urmă, îmi plac ideile cu[...]

    Citește mai departe
  • Ieri, Cristian Mungiu a luat premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes cu filmul Bacalaureat. Patru ani în urmă, După Dealuri lua premiul pentru cel mai bun scenariu și pentru cea mai bună actriță(e). De aceea, nu a fost deloc întâmplătoare evocarea trăirilor din film, atunci când am privit acest video. Vedem o femeie isterică și plină de răutate. Vedem preotul speriat care trage cu disperare reportera să se roage. Neștiind despre Marșul fără Frică, ai senzația că este sfârșitul lumii, Judecata de Apoi, ultima șansă pentru pocăință! Apoi, se salvează cine poate. Te cuprinde, inevitabil, o stare de anxietate. Într-o zi senină de primăvară, mergeam la cinema să văd După Dealuri, individul care vindea bilete ne-a prevenit că filmul nu este o mare plăcere. Această istorie lineară, atmosferă gri, această angoasă, întrebările retorice  despre “De ce?”, poate chiar déjà vu-uri, te copleșesc. Cine nu a văzut filmul (spoilers) e după o carte și un caz real, de la Mănăstirea Tanacu, und[...]

    Citește mai departe