• * Pentru a citi, ascultați asta. În alegerile locale, de regulă, există turul doi. De aceea, avem luxul de a citi programele candidaților, de a-i întreba, poate direct, despre planuri de soluționare a problemelor și de a-i vota pe cei care, cel puțin, se prefac că ne cunosc prioritățile. Apoi urmează sfârșitul lumii în care trebuie să alegem din doi candidați. Dar până atunci mai este. Frustrarea legată de Chișinău este atât de mare, atât de înrădăcinată și complexă, încât nu poate fi acoperită într-o postare pe blog. Ea începe de la faptul că în Chișinău se face nu doar politică, dar geopolitică; continuă cu imaginea foarte proastă a consilierilor pentru care acest loc de muncă (altminteri onorabil) e un simplu prilej de a face bani din otkat-uri; este întărită de lipsa de profesionalism și interes, și coruptibilitatea funcționarilor publici; și este culminată de apatia, lipsa de energie și cultură a locuitorilor Chișinăului. Noi scrâșnim din dinți că nu ne interesează deport[...]

    Citește mai departe
  • Al treilea sezon din House of Cards este mai mult criticat decât lăudat. Criticii spun că e timpul să se termine. În filme, narațiunile despre lupta pentru putere pot să se termine cât sunt încă fascinante. De ce să se termine? Pentru că în primele două sezoane este intrigă și suspans, jocuri murdare și crime. Dar mai ales întrebarea: „cât de cinic poate fi acest om?”. Noi îl urâm cu vehemență pe Frank Underwood. Poate chiar și pe Kevin Spacey. Sezonul trei nu este despre lupta pentru putere, ci despre guvernare și administrare. Președintele nu mai face scheme complexe de înlăturare a oponenților, ci trebuie să facă politici pentru oameni și care să placă oamenilor. Cu orice preț. Desigur, scopul nu sunt oamenii, ci menținerea la putere. Scopul mereu este menținerea la putere. Cu orice preț. Și în viața reală, candidații pot să se desfacă în figuri și scheme până la alegeri, însă cum ajung la guvernare, păpușile sunt date deoparte și viața reală începe. Fascinant, în sezonu[...]

    Citește mai departe
  • * Postare inspirată de calendar și de prezența Mitropolitului în Parlament. Pentru a o citi, ascultați asta.  *** — Боги, боги... Какая пошлая казнь! Но ты мне, пожалуйста, скажи: ведь её не было! Молю тебя, скажи, не было?  — Ну, конечно, не было. Это тебе померещилось. — И ты можешь поклясться в этом? — Клянусь. — Больше мне ничего не нужно!   (разговор Понтия Пилата с Иешуа Га-Ноцри во время их вечного путешествия по лунной дороге, во сне Ивана Николаевича Понырёва) *** Unul din popularele cântece folk/gospel americane este “God’s Gonna Cut You Down”. Popular mai ales în versiunea lui Johnny Cash, acesta ne amintește că judecata este pentru toți. Versurile sunt un avertisment că judecata este inevitabilă, toți păcătoșii care se cred deasupra legii, vor ajunge la acel judecator care nu poate fi mituit, șantajat sau amenințat. Minciunoșii, ipocriții, escrocii și criminalii, își vor primi pedeapsa. *** Ar fi neașteptat, oarecum tragicomic, dar frumos. Ar fi frumos,[...]

    Citește mai departe
  • Un clișeu este o formulă stilistică sau expresie banalizată din cauza repetării excesive. Există câteva clișee în spațiul public. Cap de listă este "Adevărul despre 7 aprilie." Urmat de altele, aranjate cumva cronologic, pentru mine, cel puțin. Unirrrrre Libertate Cubreacov Formatul 5+2 Consolidarea măsurilor de încredere Jos comuniștii Reforme democratice Principii și valori Societate civilă Chișinău – oraș european Reforma justiției Partenerii noștri europeni Libertatea mass-media Dacă la apariția acestor sintagme, cetățeanul, când le auzea sau rostea, simțea un fior și îl învăluia speranța, cu trecerea timpului, cetățeanul încetează să le mai spună, pentru că își dă seama că e în van. Sintagmele se aud numai din televizor, iar fiorul cetățeanului dispare. Speranța însă mai rămâne. Mai trece ceva timp, dispare și speranța. Din televizor, vorbele încă se aud. Capete vorbitoare frumoase le repetă. Mai trece ceva timp, ele sunt rostite scrâșnind din di[...]

    Citește mai departe
  • Există unele cărți pe care le termini și vrei să te ridici în picioare, să aplauzi și să spui: Bravo autorului! Bravo personajelor. Însă literatura nu e teatru, te bucuri în liniște și mai scrii pe blog-uri. *** E bine să citești cărțile la momentul potrivit. În decembrie 2014, când ascultam cum se fac negocieri de coaliție întru interesul și bunăstarea poporului, am citit „At what precise moment had Peru fucked itself up? ”. În 601 de pagini ale „Conversation in the Cathedral” a lui Mario Vargas Llosa, am vrut să aflu când. Poate astfel să înțeleg când Moldova fucked itself up. The Cathedral este un bar murdar (așa cum numai într-o țară din America Latină poate fi), unde un jurnalist de 30 de ani vorbește cu fostul șofer al lui taică-său despre trecut, familie, politică, corupție, despre viețile altor oameni și ce au ajuns acestea. Llosa a fost admirat pentru forma pe care a luat-o cartea, eu însă am renunțat la ea de vreo patru ori în primele 100 de pagini. Câte patru con[...]

    Citește mai departe
  • După schimbarea guvernării, marea noastră realizare a fost libertatea de exprimare. Libertatea presei a făcut salturi impresionante în toate topurile globale, iar tinerii puteau scrie cu spume la gură comentarii pe Internet, fără ca cineva să dea buzna în casele lor să la ia computerele. După ce am fost în Baku, am zis tare: mai bine săraci, dar cu dreptul de a fi liber să te exprimi. (Uneori, mai gândesc ca un adolescent naiv și idealist.) Iată că vremurile se schimbă. Pentru faptul că protestezi ești condamnat. Pentru faptul că protestezi altfel, ești condamnat. Pentru faptul că nu ești de-acord, ești condamnat. Este o exagerare? Nu. Este și o parte bună în faptul că Mătăsaru a fost condamnat cu suspendare. Am citit Codul Penal, aparent huliganism înseamnă și cinism sau obrăznicie deosebită. Cum definesc ei cinismul? Frustrările mele, lipsa de speranță și deziluziile față de această țară sunt cinism? Dacă sunt scrise sau ilustrate sunt huliganism? Care sunt limitele[...]

    Citește mai departe
  • (Începutul și sfârșitul acestei postări au și mai mult sens pentru cei care au citit textul plin de compasiune al PRO TV-ului). PRO TV face primele declarații, după ce o mică parte a comunității a tot clocotit. PRO TV a ajuns în atenția opiniei publice după ce a publicat un video cu o profesoară care face sex oral. Video-ul a fost publicat pe site-uri porno de către fostul iubit răzbunător. Reporterul a crezut de bună-cuviință să întrebe colegii și mama fetei „Ce părere ei au despre asta”. Iar societatea și-a declarat îngrijorarea pentru încălcarea gravă a dreptului la viață privată și disprețul pentru noțiunea de interes public, dar mai ales pentru daunele morale cauzate profesoarei. Îmi exprim toată compasiunea pentru situația dificilă în care se află mass-media în această țară, precum și bunul-simț. Întrucât PRO TV a întârziat de a prezenta orice fel de reacție, ba mai mult, continuă să nu își ceară scuze, vă prezint în continuare punctul meu de vedere. *** Știți de ce s[...]

    Citește mai departe
  • Scuzele sunt subestimate. Faci o prostie, îți ceri scuze și toți sunt fericiți. Ortodoxia asta ne învață. Însă cum se zice despre moldoveni, trufia și semeția sunt muma și sora lor, scuzele sunt mereu așteptate, până este deja prea târziu. Mai dramatic decât știrea Pro TV-ului sunt reacțiile care au urmat după asta. Bunăoară, postarea Lorenei Bogza este plină de ipocrizie și negare. Ultimul refugiu când nu îți înțelegi greșeala este să arăți cu degetul la alte televiziuni și politica lor editorială. Care este cu totul alt subiect, la fel de tragic. *** Să vorbim despre drame. *** Profesoara de la Ungheni avea o mica dramă. Un fost iubit frustrat, fără bun-simț, pentru care DEX-ul ne oferă o serie de adjective: abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, parșiv, scârnav și lista poate continua, plasează din răzbunare un video pe site-uri publice. Drama este mică. La nivel de un cerc restrâns, care, cu puțin efort, poate fi depă[...]

    Citește mai departe
  • O parte din cetățenii acestui stat trăiesc bine. Ca o clasă de mijloc. Un salariu decent, acoperiș deasupra capului, vacanțe în Europa, uneori chiar doar pentru shopping (!), sushi și bani puși deoparte. A trăi în Moldova nu este doar tolerabil, ci chiar bine. Toate astea până te ciocnești de sistem. Sistemul provoacă neputință. Iar neputința te sufocă. Noi ne uităm cinic la oamenii care luptă cu sistemul. Noi știm că ei nu o să câștige. Însă rar ne gândim că suntem egali cu toții în fața sistemului și pe oricine poate să ne îngenuncheze. În această neputință și apatie, uneori unica soluție e să vorbești despre nedreptatea ta, tot mai mulți oameni să audă și poate-poate ceva se va schimba. *** Caz real. Să zicem că vă căsătoriți și luați un apartament în rate. Apoi divorțați și apartamentul trebuie împărțit. Până se împarte, cel cu tupeu, să zicem, mituiește un judecător, se emite o decizie și apartamentul se ia. Fără ca cel care e co-proprietar să fie măcar anunțat. Cel[...]

    Citește mai departe
  • Un million de euro este mult pentru un cetățean, și este puțin pentru un sistem. Un milion de euro este puțin pentru îmbunătățirea unui sistem, însă este foarte mult când banii sunt aruncați în vânt. Un asemenea incident, ca „o reparație” de 1 milion de euro a unui soft al Ministerului Sănătății,  într-o țară europeană, ca cea din spoturile electorale, duce la demisii, dacă nu la mai mult de atât. În presă ar trebui să apară titluri cu majuscule accentuate Demisii sau Inculpații. Iar societatea civilă trebuie să declare că este foarte îngrijorată. Totul ar trebui să fie dramatic. *** Pe scurt: în 2010 un soft s-a făcut din bani europeni. El a fost integrat parțial în instituțiile de medicină. Scopul era de a crea un sistem informațional performant, care va ușura munca medicilor, care în sfârșit vor scăpa de chinul scrisului pe hârtie.Ulterior, se face, conform Ministerului Sănătății, un soft de la zero, iar jurnaliștii descoperă că de fapt se îmbunătățește softul vechi. Repara[...]

    Citește mai departe
  • Молдаване хотят приличных зарплат и желают лучшей жизни. Для этого они готовы сидеть одновременно на как можно большем количестве стульев. Двух, похоже, недостаточно. Но хорошие зарплаты и лучшая жизнь все не появляются. В основном - из-за коррупции. Все согласны с тем, что хотя бы однажды им приходилось давать взятку, или, скажем, отблагодарить кого-то. -         «Почему мне нельзя нарушать правила, если им наверху можно?». -         «Я беру всего100 леев, а они – миллионы!». Мы живем в стране, где умение не соблюдать правила игры считается большим успехом: -        «Хорошо, что может», - говорят люди о сомнительных личностях, наживших состояние. Чего не понимают люди, так это то, что сомнительные личности крадут деньги прямо у граждан. Будь-то буквально – напрямую, или же разрушая прозрачность, конкурентноспособность и инициативу. Тротуар как после бомбежки или детсад с протекающей зимой крышей – это в первую очередь заслуга тех, кто не соблюдает правил игры. Мол[...]

    Citește mai departe
  • Pe mine mă entuziasmează alegerile. Cam din anul 1996. Eu de-atunci știam că trebuie de votat pentru cineva, să nu câștige altcineva. Eu de-atunci am înțeles că tare des, argumentul cel mai puternic este: asta-i situația. Există o categorie de oameni, din care fac și eu parte, care mereu vor vota mai tare împotrivă decât pentru. Da, noi existăm. Și noi nu o să ne schimbăm. Noi știm prea multe despre politică și firea umană. Și în Moldova, și în România, și în restul lumii. Noi ne criticăm favoriții mult mai tare, pentru că avem așteptări și noi o să ne schimbăm opțiunile de vot, exact așa cum politicienii își schimbă principiile. Noi votăm împotrivă nu pentru că suntem perfecți, iar politicienii nu. Ci pentru că foarte des candidații noștri preferați nu au șanse, sau din cauză că sunt prea buni, sunt izolați, din orgolii, în propriile partide. În ciuda cinismului, totuși noi suntem gata să stăm patru ore în rând la Chișinău, două ore în rând la Orhei sau 9 ore în rând la Londr[...]

    Citește mai departe