* Aceasta nu este analiză, ci gândurile unui simplu cetăţean;)

După 3 iunie, eu, naivă din fire, credeam că o să avem două poluri: unul comunist şi unul necomunist. Eu, cetăţean responsabil, votam împotriva comuniştilor. Totul era mai mult decât evident: comuniştii – Răul şi opoziţia (cele trei partide) – nuRăul (Binele e prea mult spus). Eu încă, iarăşi din naivitate, credeam că Braghiş, Pavlicenco şi Diacov vor renunţa la politică, vor pleca la cules căpşuni. Diacov din ascunse motive a renunţat la conducerea PD-ului şi l-a pus pe Lupu în frunte şi aşa poate vor avea vreo 5,1% (sau 4,9%).

Braghiş după ce iar nu a putut negocia, l-a pierdut pe Lupu, dar şi PD-ul. Desigur, el nu a renunţat şi va merge la alegeri cu un alt fost prim-ministru – Tarlev. Încă nu este oficială participarea lor, dar sunt sigură că iar vor să confirme ale lor 2.4%.

Pavlicenco, tot nu renunţă. Păi cum să nu participe? Doar comuniştii au fraudat acele 5% din voturile lor. Acum nu vor fi fraude şi Pavlicenco o să îşi ia meritatul 1%.

Partidul Conservator a decis să fie ceva mai ingenios şi ne-a îndemnat să boicotăm alegerile. În schimb câştigăm trei voturi, pentru că PC nu participă la alegeri.

Acum să vedem cum se dă lupta între Rău şi nuRău. Comuniştii au înţeles foarte bine expresia “Campania electorală începe a doua zi după alegeri”. După 5 aprilie a fost 7 aprilie. Şi chiar dacă nu erau anticipate, oricum comuniştii şi în 2013 aveau să ne amintească cum liberalii au incendiat clădirile alea şi că toate răutăţile de la ei se trag.

După asta s-a început propaganda comunistă. Filmul “Atac asupra Moldovei” a ajuns până şi la Sibiu cu ajutorul anumitor profesori (dar asta e alta istorie, pe care o povestesc mai târziu), dar Sibiul nu contează, pentru că filmuleţul este arătat gratuit prin sate. Când se termină ziua grea de muncă, moldovenii au parte de minutele urii şi după aceasta înjură liberalii cum ştiu ei mai bine.

Când era clar că avem anticipate, Voronin chiar de a doua zi umbla prin universităţi şi fabrici. El ştie că studenţii pleacă acasă şi trebuie să îi prindă cât sunt pe loc. Voronin acolo, Voronin aici, Voronin peste tot. Între timp opoziţia se gândeşte dacă merge pe listă comună, dacă merge separat. Ei discută, negociază, fac conferinţe şi apar în ziare.

Voronin pleacă la Moscova şi ia 500 de mln de dolari. Deja dacă o să fie daţi toţi – nu se ştie, nu se ştie nici unde o să ajungă. Dar asta nu contează. Voronin e pe toate site-urile de ştiri (şi ale lor, şi ale noastre). Comparaţi ştirea în care se spune că Voronin aduce 500 de mln de dolari şi cea că Opoziţia face un Consiliu Politic pentru blablabla (gândiţi ca un simplu cetăţean care nu ştie pentru cine să voteze).

Mai mult ca atât, spaţiul virtual care era adicătelea al opoziţiei, este foarte bine exploatat de comunişti. Facebook-ul, pe care erau doar câţiva comunişti timizi, este invadat acum de comunişti care comentează foarte intens şi informează la fel de intens. Blogosfera care nu era “a lor”, la fel s-a îmbogăţit cu câteva blog-uri comuniste.

Eu nu văd ca opoziţia să înceapă campania. Hm, de fapt, am văzut o maşină pe care era un stejar şi scris “Votaţi PLDM”, în schimb Voronin e “Here, There and Everywhere”.

Ziarele entuziasmate o să scrie că fură din voturile comuniştilor, dar până la urmă fură şi din voturile liberalilor. Văzând lista lui Lupu se pare că PD devine o alternativă nu pentru PCRM, ci pentru PLDM. Desigur, unii votau pentru PCRM pentru că acolo era Lupu şi acum vor vota pentru PD si nu trebuie de ignorat acest lucru.

Şi PLDM şi noul PD au fost iniţial declarate proiecte ale comuniştilor (iar faptul că acum luptă împotriva comuniştilor nu înseamnă cu obligativitate că iniţial nu erau proiecte comuniste), ambele partide au o echipă de specialişti în economie, politică externă, drept etc. Ei pun accentul pe profesionalism. Ambele tind să atragă electoratul vorbitor de limbă rusă (Filat l-a luat în echipă pe Ciubaşenco, o mişcare bună în acest sens).

Asteptam mesajul în privinţa politicii externe – referitor la NATO şi CSI, vechiul PD era pentru păstrarea statutului de neutralitate, iar PLDM vrea în NATO. Or, există oameni în PD care susţin ideea aderării la NATO.

Eu am scris de nenumărate ori că liberalii nu au capacitatea să învingă singuri şi că le trebuie social-democraţii pentru asta. Dar în câteva săptămâni nu poţi consolida polul social-democrat (PSD cu PD deja nu se mai împacă). Dacă se participă în grabă la alegeri mesajul acestor social-democraţi în frunte cu Lupu se poate suprapune cu cel al liberalilor, ceea ce conduce la aceleaşi 40-45 de mandate, doar că le vor deţine patru partide. Reacţia lui Filat denotă că noul PD atentează la voturile opoziţiei.

Dincolo de teorii conspiraţioniste este Lupu al lui Tkaciuk sau a ieşit de bună voie, trebuie să ne gândim din voturile cui fură mai mult Lupu? Ale comuniştilor sau ale liberalilor?

P.S. Ironic este că pe 5 iunie scriam că un pol social-democrat poate acumula în alegeri 5.8% şi nu vor ajunge la 6%. Ei, acum pragul este de 5% şi au toate şansele să treacă.

P.P.S. Trebuie deja să ne aşteptăm ca şi MAE să găsească un alt lider şi să participe la alegeri. Grupul lor ţintă este exact cel al PL-ului.

Pe lângă importantele evenimente ca revoluţia în Iran, alegeri anticipate, plecarea lui Lupu din PCRM, eu absolvesc. Faptul că am susţinut două examene şi teza de licenţă nu m-au făcut să realizez că absolvesc, doar fişa de LICHIDARE a făcut asta.

O foiţă subţire, care deja s-a rupt pe la colţuri şi pe care trebuie de pus vreo zece ştampile. Pe lângă faptul că pierzi ore întregi ca să pui ştampilele alea, lichidarea asta e un lucru bun. Eu am aflat unde se află bibliotecile în Universitatea de Stat. Am stat în rând la bibliotecile alea fix cât aş fi stat în anii studenţiei dacă treceam pe-acolo. Primul loc prin care am trecut era reprezentativ pentru USM. Bibliotecă în subsol, cu o doamnă care se mişcă foarte încet, un rând de vreo 20 de oameni şi miros de subsol.

Am mai aflat că din blocul central miraculos poţi ajunge în blocul patru, m-am încurcat prin toate coridoarele şi subsolurile universităţii, am mers până şi pe lângă nişte laboratoare, ceva legat de chimie, dar mirosul m-a oprit să merg mai departe. Căutam sala de lectură şi întreb o doamnă de la bibliotecă unde este sala de lectură nr. 2 (da, eu nici asta nu ştiu).

Răspuns:

- Păi acolo unde vă duceţi de regulă şi citiţi cărţi.
- (Zâmbesc desigur)…păi, ştiţi… eu… sunt de la FRIŞPA şi nu prea am trecut pe-aici.
- Păi da, toţi studenţii citesc acolo.

Eu iarăşi am zâmbit şi mi-a explicat cum de ajuns. Probabil s-o fi gândit că am fost vreo studentă restanţieră, care nu ştie ce e aia carte:) Oricum, eu la bibliotecile USM nu am trecut. Circulau povestioare horror despre aceste locuri. Studenţii se duceau, cereau cartea şi aşteptau câteva ore până bibliotecara le spunea că acea carte nu este. Aşa că n-am îndrăznit. Nici la biblioteca FRIŞPA n-am trecut. Doar o dată. Mă rugase proful de engleză să fac nişte copii la o temă. Dar am auzit alte poveşti horror despre bibliotecare nepoliticoase.

Mai am vreo patru ştampile de pus pe fişa de lichidare. Le-am lăsat pe altă zi, nu vreau să mă simt lichidată chiar a doua zi după susţinerea tezei.

Pentru a citi, ascultati

Hai să vorbim despre Lupu. Toată lumea vorbeşte despre Lupu. Întrebarea care apare este de ce cel mai puternic partid să renunţe aşa simplu la persoana care se bucură de cea mai mare încredere a populaţiei pentru funcţia de preşedinte?

Cu toţii am văzut faţa obijduită a lui Lupu. Era şi firesc să fie supărat doar nu i-au dat funcţia de preşedinte şi i-au promis foarte vag funcţia de prim-ministru. Asta e ceea ce ştim noi din presă, dar există şi altă informaţie, care nici membrii de partid nu o ştiu şi la care au acces doar câteva creiere din PCRM. Comunistii nu au cum să renunţe la simbolul reformei în PCRM – Lupu, înalt, tânăr, le place femeilor, vorbeşte frumos, ştie câteva limbi străine, este deştept, le place şi europenilor.

Aşa că, probabil în operaţiunea „Lupu”, se întâmplă de fapt ceea ce presa spunea că o să se întâmple cu Tarlev. Adică scos din partid, creat pentru a fura voturi de la democraţi. Or, în cazul lui Tarlev s-au înşelat, eu chiar scriam că Tarlev nu este iubit de comunişti. Relaţiile personale şi motivele afective au un rol foarte mare în politică. Tarlev nu a plăcut cuiva, a fost scos şi gata, am uitat de el. Dar de Lupu chiar dacă nu îţi place, trebuie să îl accepţi.

Poate că Lupu are conştiinţă şi după crimele făcute a hotărât să iasă din partid, poate Lupu nu are conştiinţă, dar are orgoliu şi când nu i s-a dat funcţia a ieşit din partid (poate din cauză că Voronin s-a temut de el). Poate Lupu visează să facă un pol social-democrat puternic sau poate Tkaciuk visează că Lupu trebuie să facă un pol social-democrat puternic. Poate se visează că aceşti social-democraţi să voteze un preşedinte comunist (dacă intră în Parlament) sau poate să ajungă chiar la fuzionarea acestor partide (strategie pe termen lung).

Noi nu ştim ce o să fie. Dar o să fie tare trist, dacă toate ziarele o să trâmbiţeze despre eroismul şi verticalitatea lui Lupu. Lupu ştia în ce se bagă, ştia cum sunt comuniştii, aşa că el nu trebuie de iertat pentru colaborarea cu ei. Mai mult ca atât, în politică nimic nu este aşa cum pare, mai bine să lăsăm timpul să lucreze pentru noi.

P.S. Cantecul reflecta dilema lui Lupu
Should I stay or should I go now?
Should I stay or should I go now?
If I go there will be trouble
An’ if I stay it will be double

Pentru a citi post-ul ascultati

Cantec frumos, doar titlul este relevant;)

Ceea ce e acum e o bătălie câştigată. Bunii strategi uneori pierd o bătălie, pentru ca să câştige războiul. Ne bucurăm, apreciem, sărim în sus de fericire şi apoi revenim la realitate, pentru că o campanie electorală începe imediat după alegeri.

Ce a fost azi s-a întâmplat din câteva motive:

1. Comuniştii nu aveau nevoie doar de un vot. Există termenul de legitimitate, astfel pentru ca alegerea să fie legitimă nu trebuia votul unui singur deputat (şantajat, ameninţat sau cumpărat), ci a câtorva oameni, în cel mai bun caz a unei fracţiuni.

2. Opoziţia a avut mesajul în campanie „Noi nu trădăm”. AMN chiar slogan, PL în declaraţii. După alegeri asta au declarat încontinuu, apoi a fost 7 aprilie, iar orice partid care mai vrea să supravieţuiască nu trebuie să colaboreze cu cei care nu îşi recunosc crimele.

3. Pe 6 aprilie şi 7 aprilie (când lumea protesta paşnic) s-a speriat nu numai Voronin, ci şi Opoziţia. Ei ştiau că dacă votează un preşedinte comunist, ies încă mai mulţi oameni. Protestul a arătat că suntem mulţi şi dacă trebuie, puterea revine poporului.

Sunt sigură că sunt mai multe motive din care nu s-a votat, dar esenţial este ce facem mai departe. Întrebările care apar sunt:

- Merg pe listă comună?
- Merg şi social-democraţii şi MAE în alegeri, partide care strâng vreo 10% şi le donează comuniştilor?
- Dacă nu merg pe listă comună, vor rezista să nu se atace unii pe alţii, dar să realizeze care e duşmanul comun?
- Cât de publică va fi televiziunea publică? Şi dacă fără tv publică se pot câştiga alegerile?
- Ce se întâmplă dacă e 50 la 51 sau cam pe aproape?
- Ce facem cu electoratul vorbitor de limba rusa?

Sunt si alte intrebari, apar ele mai tarziu.

În toată isteria asta electorală, eram întrebată ce cred că se va întâmpla. Eu mai în glumă, mai în serios, răspundeam că avem 3 scenarii:

Ajungem la un sistem ca în Rusia – Voronin se schimbă cu locul, dar rămâne cu puterea.

Sau ca în Ucraina – criză politică, neînţelegeri între partide şi o divizare periculoasă a societăţii

Sau Georgia – ajunge opoziţia la putere, dar opoziţia până la urmă este la fel de coruptă şi limitează libertatea ca şi guvernarea precedentă.

Avem un fel de victorie, dar ce facem cu ea? Scriu despre asta mai tarziu.

Pentru a citi, ascultaţi

Comunismul moldovenesc nu înseamnă egalitate, dispariţia claselor şi frăţia popoarelor, ci înseamnă bani. Comunismul este o afacere. Dacă eşti student, ai de lucru pe vară, dacă eşti absolvent te aranjează ei cumva pe undeva. Dacă eşti comunist ai şanse să faci stagii mult mai simplu, să ajungi prin Parlament şi Guvern.

Dacă eşti comunist, eşti la guvernare, chiar dacă eşti un simplu membru. Dar acestea nu sunt argumente pentru a fi comunist, nu există nicio scuză pentru a fi membru de partid. Îmi pare foarte rău când văd că tot mai mulţi colegi de-ai mei se fac membri de partid şi îmi pare şi mai rău că mulţi alţi oameni sunt pe cale să devină.

Poţi să rămâi fără acoperiş deasupra capului, să fii şomer, să fii exilat, dar să nu fii comunist. Mai ales după evenimentele din 7 aprilie.

Eu chiar credeam în viitorul acestui partid, adică credeam că o să se reformeze, că vine o generaţie tânără – dar când îl văd pe profitorul de Petrenco şi îndoctrinata de Şupac, realizez că acest partid nu are viitor. Nu acum, dar degrabă acest partid nu va avea nici măcar şansa să se reformeze, va trebui simplu să dispară (sună optimist, dar are toate şansele să se întâmple asta) şi atunci sper ca toţi membrii de partid să fie izolaţi de societate – să se facă tractorişti, să crească varză, să fie şoferi, fermieri sau orice altă meserie de care are nevoie ţara noastră.

După 7 aprilie acest partid a arătat cu nu vrea să se reformeze şi este gata să vândă ţara oricui, doar ca să se menţină la putere. De aceea, “one of these days”, nu chiar acum, vom scăpa şi de ăştia. Deja cine vine… este altă problemă, tot destul de serioasă;)

P.S. Post-ul este necaracteristic de sentimental şi mulţi nu o să înţeleagă de ce îl scriu:)

Pentru a citi post-ul ascultati cantecul

Versurile nu prea au legatura cu ce voi scrie, dar cand il asculti simti nevoia sa inspiri adanc si sa iti umpli plamanii cu muuuult oxigen.

Dacă cineva încă nu a aflat, în Chişinău pute a rahat. Aşa de tare pute încât asta a ajuns să fie on people’s mind pe Facebook. News feedsurile de azi erau pline de rahat, adică de oameni care se plâng pe faptul că Chişinăul miroase a rahat. Şi pentru că umplusem cu rahat paginile noastre, am înaintat pe profile-ul lui Dorin Chirtoacă. Am scris, am comentat, am informat că pute a rahat (poate el nu ştie).

Şi aşa am pierdut un prieten. În câteva minute cele câteva comentarii de pe peretele lui Dorin au fost şterse, iar autorii lor scoşi din prieteni. Trist. Mai ales când aflăm că a fost şters şi de pe Odnoklasniki un grup anticomunist. Se pare că cenzură este peste tot. Iată aşa arăta wall-ul lui Chirtoacă când democraţia triumfa pe el.

Dar asta nu schimbă adevărul absolut – dacă bate vântul, în Chişinău pute a rahat.

P.S. Cu toţii ştim că nu Chirtoacă stă pe FB, dar acei care îi gestionează profile-ul au spus că îşi coordonează activităţile cu acesta.

P.P.S. Rog Moldova Suverană, Omega şi M1, înainte să preia articolul, să ceară permisiunea;)

Pentru a citi acest post ascultaţi

Este neoficial oficial sau oficial neoficial că studenţii nu vor primi bursa. Bursa nu apare, dar toţi tac. Pentru mine nu este mare pierdere – bursa îmi ajungea doar pentru a plăti drumul până la facultate (fără exagerări, am calculat), dar de la o vreme merg pe jos mult, aşa că… În plus există numeroase instituţii care oferă burse de câteva ori mai mari şi, cu adevărat, pentru tinerii deştepţi. Dar există unii care au nevoie de bursă, aşa cum este ea mică şi mereu nu ajunge.

Eu, degrabă proaspăt absolvent la Politologie, aflu aceste două noi politici – să nu dăm bursa studenţilor deştepţi şi să scădem încă o dată salariile profesorilor. Nu se prea ştie că la FRIŞPA şi înainte de alegeri a fost micşorat salariul, oricum profesorii noştri nu constituie alegătorul-ţintă. Bursa mea de 500-600 de lei probabil o să ajunga pentru a plăti hârtia igienică pe care o foloseşte preşedintele pentru o lună saaaau poate pentru o bucăţică din ţeava de canalizare. Mă bucură foarte mult acest fapt, pentru că eu, ca student pot contribui la fundamentarea statalităţii moldoveneşti, că doamne fereşte, puteam să îi cheltui pe băutură şi ţigări (deşi, ţigările tot îs ale lui Oleg) şi mai rău pe droguri pe care masonul de Călin Vieru le distribuie în cluburile lui.

Stau şi mă gândesc cât tupeu poţi să ai să bagi atâţia bani în nişte clădiri pe timp de criză şi apoi să iei de la pensionari, profesori şi studenţi.

Încă nu m-am gândit dacă merită să ajung pe la minister, să văd mutre apatice, să îmi spună să mă duc dincolo sau să aştept, să depun cereri şi alte prostii birocratice ca să aflu că bani nu-s, că noi i-am luat, i-am ars. Prin urmare, noi studenţii din Moldova nu o să avem bursă (deja îmi imaginez cum o să ne sperie cu comisii şi controale pe la examene, aşa ne trebuie dacă suntem nişte destrăbălaţi) pentru că lui Voronin îi place să se joace cu focul, în acelaşi timp nepoţii lui învaţă peste hotare şi nici nu îşi bat capul de comunism şi statalitatea Republicii Moldova.

Eu îi doresc lui Voronin şi prietenilor lui să se folosească de bursele noastre, aşa cum îs ele mici şi ajung doar pentru hârtie igienică sau pentru pixuri. Sper că doarme mai bine de la asta.

Cântecul reprezintă mesajul meu lui Voronin (engleza el nu ştie, să deducă tot nu prea, dar mă simt eu mai bine că i l-am transmis chiar dacă nu o să ajungă). Aşa cum ne-a speriat el, cum ne-a ameninţat, ne-a aruncat cadavre şi ne-a luat banii, noi totuşi încă vrem să fim liberi. Pentru că de mici am fost în PMAN, apoi am îngheţat prin corturi prin 2002, pentru că am citit multe cărţi, pentru că am fost în Occident pentru că ştim adevărul despre Pavlic Morozov, pentru că am ascultat cântece despre haiduci şi uciderea balaurului şi pentru că fiecare din noi vrea să îl întâlnească pe Voronin şi privindu-l în ochi să îi spună “Nahren s pleaja”.

P.S. Pentru comuniştii care caută fascişti unde nu sunt, dar evită să se uite la ei înşişi, cântecul/versurile au o altă conotaţie decât cele din film (acolo se referă la nazism). Mesajul este destul de simplu -- ziua de mâine ne aparţine (mesaj banal exprimat în cuvinte, dar extraordinar prin cantec)

Pentru a citi acest interviu, deschideţi winamp, apăsaţi J şi scrieţi Black Olives.

Cândva îşi făcea apariţia o revistă pentru tineri (PASS), iar primii care au dat un interviu au fost cei de la Black Olives. Acest lucru se întâmpla în ianuarie anul trecut, iar Emil Bojescu şi Andrei Nicula au fost “interogaţi” de extraordinara mea soră, care făcea primul ei interviu:) Ei au povestit despre muzică, societate, despre Londra, despre viaţă. Postez acest interviu pentru că ei o să aibă concert pe 24 mai după o foarte mare pauză.

Care au fost începuturile trupei, ce a servit drept inspiraţie şi care au fost primii paşi?

E.B.: Noi toţi ne-am născut într-o perioadă deosebită, eram toţi un produs final al unui imperiu care era sortit pieirii, şi în anii ‘70 atunci când eram copii, totul era plin de culori, soare. Muzica era orientată spre occident, dar cu tendinţe locale. Noi eram supuşi presiunii din partea cântecelor politice, dar nu atrăgeam atenţia la acest lucru.

Adică formaţia a fost un fel de răspuns, o revoltă la starea de lucruri?

E.B.: Da, situaţia în care se afla Moldova la sfârşitul
anilor ‘80 a generat pasiunea noastră faţă de rock and roll.

A.N.: Destrămarea Uniunii Sovietice, organizarea diferitelor greve, noul statut al limbii române, podul de flori… Au fost
multe lucruri ce ne-au inspirat. Acestea sunt nişte evenimente istorice pe care generaţia tânără nu le cunoaşte, însă pentru noi au
însemnat foarte mult. Inimile ni se zbăteau, şi noi pe atunci aveam 14 sau 15 ani.

Aţi avut creaţii proprii de la început?

A.N.: Am creat chiar de la început, unul din primele cântece chiar a fost interpretat de-a lungul a 6 ani – cât a activat formaţia. Piesele erau, majoritatea din ele, în română. În perioada aceea se vorbea o engleză păsărească, pe care nu prea puteai să o foloseşti pentru a interpreta ceva. Mai întâi eram în doi, după care foarte repede au mai apărut alţi doi membri ai formaţiei.

După care aţi plecat în Londra…

A.N.: Eram la facultate la limbi străine şi am auzit că Paul McCartney deschide o şcoală de muzică la Liverpool. După care o colegă mi-a adus o revistă „Ogoniok”, în care erau prezentate detalii despre acest colegiu. Nu am plecat pe bază de bursă, trebuia să-mi achit studiile, dar am fost acceptat necondiţionat. Toate acestea se întâmplau în 1997, am terminat universitatea şi am plecat în Liverpool.

Cum a reuşit restul formaţiei să ajungă în Londra?

E.B.: După plecarea lui Andrei formaţia a mai activat în componenţă de trei membri o perioadă. Andrei era la studii în Anglia, şi noi încercam să învăţăm cât mai mult din concertele noastre. După care am plecat şi noi în Marea Britanie, ultimul concert
aici l-am avut în 1998, împreună cu Andrei. Am pus punctul la o istorie şi o eră a formaţiei „Flying Postmen” care nu mai există în Moldova, dar există în Anglia. Formaţia noastră a fost pomenită şi în cartea lui Tony Hawks „Playing the Moldovans at Tennis”.

A fost greu să vă adaptaţi?

A.N.: Da, a fost greu, dar dacă priveşti lucrurile din alt punct de vedere, atitudinea faţă de viaţă şi
creaţie se schimbă. Londra ne-a influenţat foarte mult. Mi-e chiar frică să mă gândesc că situaţia ar fi fost altfel şi că rămâneam în
Moldova, luând în consideraţie punctul la care am ajuns acum, spre ce ne orientăm, cum privim muzica şi atitudinea faţă de ea.

Care sunt cele mai însemnate momente din istoria formaţiei?

A.N.: Primul moment important a fost înregistrarea albumului „Well” la Chişinău în 1996, în ianuarie. La moment aveam mai multe piese şi ne-am gândit să le înregistrăm. Aceasta a fost o pagină marcantă din istoria formaţiei, mai ales că aveam şi un cântec „Well”. În 2003 am înregistrat un nou album „How About” pe care l-am lansat în Marea Britanie. Pe perioada înregistrărilor eram încă „The Flying Postmen” însă după ce am scos albumul ne-am schimbat puţin componenţa, stilul, şi am devenit „Black Olives”.

Creaţia presupune şi o o conexiune cu publicul, posibilitatea de a găsi rezonanţa în inimile multora. Londra v-a oferit această şansă?

E.B.: Londra oferă multe, ea este un nucleu al muzicii moderne, fie rock sau pop. Acolo sunt concentrate o multitudine de studiouri de înregistrări care oferă mereu noi stiluri, ceea ce reprezintă o şcoală de creaţie, din acest punct de vedere Londra este perfectă. Din păcate, este destul de greu pentru o formaţie să se stabilească ca artişti, să-şi creeze un public. Nu este imposibil, însă există şi un anumit procent de noroc pe care trebuie să-l ai.

Unde cântaţi în Londra şi cum aţi caracteriza publicul care vine să vă asculte?

A.N.: Poate să fie orice public, persoane care ne cunosc demult, sau sunt persoane care s-au pomenit la
concert în local în seara respectivă. Să-ţi creezi un public în Londra e foarte greu, pentru că nu este un loc de creat public, spre deosebire de Anglia.

Care au fost concertele mai importante din afara Londrei?

E.B.: Au fost mai multe, mai important ar fi cel din 2006 din Birmingham, unde am concertat împreună cu formaţia scoţiană “The Fratellis”. Un alt eveniment pe care putem să-l menţionăm a fost faptul că am cântat în Liverpool în „The Cavern Club”,
care a fost un debut pentru „Beatles”. Acesta reprezintă începuturile rock-ului britanic şi un templu al acestuia. Organizatorii
festivalului la care am participat ne-au propus să devenim rezidenţii clubului, primii de după „Beatles”.

Unde aţi mai reuşit să concertaţi?

E.B.: În Germania, într-un turneu mai recent. Desigur că înainte de a pleca în Anglia am cântat şi în România.

Care este portretul robot al unui fan „Black Olives”?

E.B.: Noi cântăm pentru cei care pot să simtă un mesaj prietenesc şi să-l accepte. La moment noi cântăm în localuri mici unde poţi să creezi o atmosferă intimă unde energia se transmite de la artist la public. Deci un fan tipic ar fi cineva care ar fi aproape de noi, de scenă.

Cum vi se pare Chişinăul acum, ce schimbări vedeţi în societate, mediu cultural, generaţia tânără?

E.B.: Această generaţie este una schimbată, noi trăiam cu gândul că vom găsi Chişinăul la fel când ne
vom întoarce. Generaţia tânără are un alt comportament, cod de comunicare şi valori spirituale, pune un accent prea mare pe lucrurile materiale. Când eram tineri nu exista acest lucru, atitudinea era mult mai simplă şi sinceră, iar valorile apreciate erau strict de natură intelectuală.

P.S. Concertul o să fie pe 24 mai. Început ora 7 pm. Club: BoozTime

Acum că democraţia a triumfat în Moldova. Avem aceleaşi feţe doar că alte locuri (deşi încă nu a fost votat preşedintele, e doar o chestiune de timp) şi o să avem un preşedinte femeie, se poate de vorbit de Eurovision.

Anul ăsta se duce Nelly Ciobanu. În sfârşit se duce. Frustrările ei durează de când zdubii au plecat prima oara şi ea a făcut acuzaţii precum că liniile erau închise şi oamenii nu au putut vota. Nălea este produsul aşteptat al societăţii noastre. De exemplu, între fineţea Nataliei Barbu (sau oricărei alte cântăreţe) şi încruntarea lui Ciobanu, oamenii aleg încruntarea. Nălea are voce.Incontestabil. Şi mai ales are un moldovenism (în sensul rău al cuvântului) proeminent. Ca un patriot adevărat avea să o susţin pe Nălea la Eurovision, dar iată că întâmplător am citit un interviu cu ea în „Argumenty i facty” în care Nălea povesteşte că este tristă din cauza „pogromului” de la Chişinău şi că pe site-ul unde lumea trebuie să comenteze cântecul ei, se pun link-uri la diferite ştiri, video-uri, foto referitoare la proteste şi alt „blablabla”. Nălea mai crede că trebuie să se ducă la Eurovision pentru a şterge impresiile neplăcute despre Moldova care au apărut după recentele evenimente. Paradoxal, dar ca şi toată lumea se duce la Moscova.

Nălea nu are dreptul să critice guvernarea pentru violenţe că doar primeşte fonduri de la ei, dar Nălea putea să tacă. Doar că ea nu a putut să tacă, pentru că este tristă, din cauza pogromului. Şi ea – Nălea – o să spele Moldova de ruşine.

Anul ăsta o să fie deosebit. Europa a auzit de Moldova. Nu de Hora din Moldova, ci de teroarea din Moldova. Nu datorită horii, ci terorii suntem cunoscuţi.

Mă bucură faptul că Nălea nu o să fie îmbrăcată în violet la concert şi sper că foarte puţină lume o să vadă clipul. În rest, Eurovision e concurs politic, aşa că dacă tot apărem pe primele pagini ale ziarelor, poate nimerim şi în finală.