• Ieri, Cristian Mungiu a luat premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes cu filmul Bacalaureat. Patru ani în urmă, După Dealuri lua premiul pentru cel mai bun scenariu și pentru cea mai bună actriță(e). De aceea, nu a fost deloc întâmplătoare evocarea trăirilor din film, atunci când am privit acest video. Vedem o femeie isterică și plină de răutate. Vedem preotul speriat care trage cu disperare reportera să se roage. Neștiind despre Marșul fără Frică, ai senzația că este sfârșitul lumii, Judecata de Apoi, ultima șansă pentru pocăință! Apoi, se salvează cine poate. Te cuprinde, inevitabil, o stare de anxietate. Într-o zi senină de primăvară, mergeam la cinema să văd După Dealuri, individul care vindea bilete ne-a prevenit că filmul nu este o mare plăcere. Această istorie lineară, atmosferă gri, această angoasă, întrebările retorice  despre “De ce?”, poate chiar déjà vu-uri, te copleșesc. Cine nu a văzut filmul (spoilers) e după o carte și un caz real, de la Mănăstirea Tanacu, und[...]

    Citește mai departe
  • Aceasta este istoria tristă a Internatului Psihoneurologic din Bălți. Așezat într-o clădire deprimantă la aproape două ore cu mașina de capitală. Acolo, politica, mass-media, bunul-simț și omenia ajung mai încet. Nu, aceasta este de fapt o istorie tristă despre natura umană care urmărește ororile din jur cu apreciere, și nu condamnare. Sau totuși e despre un sistem eșuat care urmărește cruzimea umană și nu intervine?   Pe 25 mai urmează să aflăm sentința în cazul medicului acuzat de violul a 16 persoane internate în Internatul Psihoneurologic din Bălți. Două victime nu au fost înregistrate oficial în dosar. Procesul a început în 2014, dar abia acum se așteaptă o decizie. Între timp, acuzatul, Stanislav Florea, se bucură de libertate. 18 persoane au dat aceleași mărturii, iar Florea este nestingherit în libertatea-i. Ca oameni corecți, noi nu trebuie să uităm de prezumția nevinovăției, chiar și în condițiile justiției eșuate moldovenești. Istoria a devenit publică în ianuarie 2013[...]

    Citește mai departe
  • Există o practică inumană în Republica Moldova care este consfințită în Regulamentul ANRE pentru furnizarea și utilizarea gazelor naturale, și anume: dacă nu plătești gazul, în zece zile de la data-limită pentru plată, el este deconectat. Urmează o experiență umilitoare de a sta în rând, o mică hoție prin a plăti două taxe, o risipă de timp, prin a bate uși diferite, în colțuri diferite ale orașului, iar când toate sunt gata, furia ta se mai potolește, și abia aștepți flacăra albastră, este vineri ora 14:00, iar atunci, nu are cine să îți conecteze gazul. Eu am trecut de două ori prin această experiență. Prima dată nu mi-a venit factura (ei mi-au zis că dacă nu vine, ca un om cu spirit civic, trebuie să merg în căutarea ei), a doua oară nu am vrut să plătesc un consum de două ori mai mare în prima lună, iar în a doua lună nu eram acasă. Și atunci, toată lumea o să mă sfătuiască, cu cele mai bune intenții, să plătesc la timp facturile, mai ales că oricum le plătesc online. Eu însă, au[...]

    Citește mai departe
  • Pe 28 aprilie, în aeroportul concesionat, citeam știri despre discursuri politice și schimbarea mentalității. Având în vedere că în orice dezbatere se ajunge la oftatul scrâșnit despre schimbarea mentalității, am căutat să văd care este soluția propusă. Ca în toate discursurile politice moldovenești, lipsea linia narativă, eroii, oamenii spâni, soluțiile, punctul culminant, autenticitatea, emoția și realismul. Dar, deh, când zeci de tineri părăsesc în fiecare zi țara, e mai dificil să găsești speechwriteri buni. Însă sintagma mi-a rămas în cap, de parcă în trei ore douăzeci de zbor trebuia să găsesc soluția. *** Avionul era plin. Plin de moldoveni din cei care îi recunoști de departe. Nu pentru că sunt răi sau urâți, ci pentru că au acel specific de îmbrăcăminte, de față arsă de soare, de mâini îmbătrânite, de tristețe. Majoritatea din ei habar nu aveau unde pleacă. Unii mergeau la lucru, alții la rude. Când avionul a aterizat toți au țâșnit în sus la scos bagajele. Pilotul de[...]

    Citește mai departe
  • *Disclaimer: Eu scriu să nu uit. *Pentru a citi, ascultați asta. Acest text e despre Grand Canyon, Antelope Canyon, Bryce Canyon, Zion Park și Yosemite Park. Parcuri alese cu grijă după lecturi extensive. Să ajungi din Newport până în Grand Canyon îți ia cam vreo nouă ore. Treci prin multe mici parcuri regionale și pe lângă denumiri cunoscute, de exemplu, Palm Springs. Grand Canyon Camping: Am ajuns seara și am instalat cortul direct în Mather Campground, unde nu există Wifi decât la duș. Rezervațiile sunt foarte bine amenajate. Nu pot să te rătăcești: ți se dă o hartă la început și o descriere generală, sunt indicatoare peste tot și o mulțime de puncte de informare. Există un shuttle gratis care te duce dintr-un colț în altul. Pregătire: Înainte de a ajunge în Canyon, am privit un documentar despre fiecare strat de rocă: câți ani are și cum s-a format. Apoi, am citit zeci de articole despre hiking trails, care sunt easy și moderate, ce înseamnă moderate, ce tre[...]

    Citește mai departe
  • După Fântâna Cadânei, unde am avut o mică implicare anume în campania online, și scuarul Cehov, foarte mulți oameni mă întreabă despre platforme de crowdfunding, despre taxe, conturi bancare etc. Mai puțini oameni mă întreabă cum să promoveze eficient campaniile lor, iar eu am văzut o mulțime de idei bune, dar care adunau doar câteva procente din sumă. O să împărtășesc câteva lucruri evidente despre astfel de campanii, dar care, din păcate, rar sunt respectate. Accentuez însă că atât Fântâna Cadânei, cât și scuarul Cehov au fost printre primele campanii de crowdfunding și chiar primele din domeniul lor, respectiv nu prea era concurență. Acum lucrurile stau puțin altfel. 1) Cum alegem platforma de crowdfunding. Există o mulțime de platforme, unele generale, alte pe subiecte specifice. Global Giving este mai mult pentru organizații neguvernamentale. GoFundMe este general. Just Giving – proiecte sociale și caritate Indiegogo – proiecte generale Kickstarter – doar pro[...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultați acest cântecel.  Cel mai îndepărtat loc în care am dus o sticlă de Taraboste a fost în San Francisco. Am plimbat-o vreo 2000 de kilometri până a ajuns la destinație. Pentru că asta fac moldovenii, răspândesc sticle de vin prin lume, pe care le înmână cu un aer ceremonios și mândrie. *** Despre vin, mare lucru nu știam. Pentru că localurile capitalei pe vremuri erau pline de bere Arc de 8-10 lei și de un execrabil vin la pahar, iar prin ospeții vinurile în pet-uri încă mai triumfau. Embargo-ul, dar și oamenii care au apărut în viața mea (din păcate, de cele mai multe ori ei nu citesc blog-ul meu), m-au făcut să apreciez vinul dincolo de alb și roșu. La degustări am început să merg vreo 4-5 ani în urmă, când abia apăreau wineshop-urile care nu vindeau Isabella la pahar și care binevoiau să facă degustări. Așa am început să înțeleg aromele de citrice, de gutui, de ananas, de cafea, de condimente, de pipi du chat. Am învățat să beau vinul în ordinea corespun[...]

    Citește mai departe
  • Disclaimer: Eu scriu să țin minte peste ani. *Pentru a citi, ascultați asta.  Această postare e despre călătoria mea în America. Pentru că am făcut câteva mii de kilometri, am mers prin vreo patru state, patru parcuri naționale și trei orașe mari, astăzi o să vorbim doar despre statul meu pe plajă (Oceanul Pacific, plajele populare, San Diego și alte chestiuni mirabolante) și despre de ce m-am pornit eu peste continente și oceane. Exact înainte de călătorie, un prieten mi-a dat acest video despre cum nu trebuie să călătorim fără tolc, dar să învățăm, respectiv mă simt oarecum responsabilă. Promit să nu scriu în stilul: „în fiecare orășel las o părticică din mine”. *** Pe 14 august, în salonul Spitalului Republican, tanti Evdochia cu cercei mari de aur de bunică, hălățel cu flori și basma, spune că nu îi trebuie ei Italii sau să vadă lumea. Ea are casa ei și acolo este locul ei. Eu eram în a patra zi de perfuzii, încruntată și aproape să plâng, până medicul nu mi-a dat o listă d[...]

    Citește mai departe
  • A trecut deja mai mult de jumătate de an de la răspunsul Inspectoratului Centru de Poliție la scrisoarea mea referitor la pasajul ilegal din Mateevici 73. De atunci multă lume m-a întrebat ce s-a mai întâmplat. Au reacționat oare autoritățile? Să vă reamintesc: pe Mateevici 73 este un pasaj care a acoperit tot trotuarul, este urât, murdar, vechi și periculos. Pe acolo trec zilnic zeci de oameni. Pasajul nu ne protejează de vreo construcție, pentru că nu se construiește nimic acolo de vreo cinci ani. (Istoria pe lung: aici) Am depus plângere la Poliție, iar aceștia au sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții și mi-au spus că vor monitoriza ca agentul economic să facă un pasaj decent. Pentru oameni. Jumătate de an a trecut. Unica schimbare e că au mai căzut niște lemne din acest pasaj. Și atunci mă întreb când o să se prăbușească în general acesta. Mai mult ca atât, pasajul are în interior metal ascuțit care poate răni orice copil zbânțuit, ori dacă alunecam pe gheața di[...]

    Citește mai departe
  • Text explicativ, pentru că este obositor de fiecare dată să explici unor oameni de ce petițiile atât pe hârtie, cât și online, ajută. *** Săptămâna trecută, Parlamentul britanic a discutat despre problema interzicerii accesului lui Donald Trump în țară. Sute de aleși, cu mandat direct de la popor au discutat cu toată seriozitatea acest subiect. Fără hohote de râs, zâmbete pe sub mustăți, cuvinte goale și replici idioate. Au pomenit despre multiculturalism și toleranță; au amintit despre articolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului care se referă la libertatea de exprimare; au reiterat care înseamnă comportament inacceptabil. De ce să discuți asta? Este oare prioritar? Pentru că 575,000 de oameni au semnat o petiție online cerând interzicerea accesului lui Trump. În Anglia, dacă ai o petiție online cu 10,000 de semnături, ei îți vor răspunde; dacă ai peste 100,000, atunci chestiunea e discutată în Parlament. De ce? Pentru că în unele țări, poporul este păpușar[...]

    Citește mai departe
  • În 2015, mergând pe străzile capitalei am avut de vreo trei ori sentimentul că trăiesc în “Blindess-ul” lui Saramago. Și, dragi cititori, acesta nu este un sentiment deloc plăcut, ba chiar e un fel de deznădejde. Să vorbim despre anul 2015. *** Blindess-ul (sau Eseu despre orbire) lui Saramago e o carte  despre o epidemie de orbire care cuprinde o țară întreagă. Oricine interacționează cu un orb, orbește și el. Primele victime sunt izolate într-un azil. Orbii sunt păziți de gardieni, iar mâncarea este adusă și împărțită oamenilor. În carte se simte anxietatea socială legată de supraviețuire, adică de distribuția mâncării, anxietatea legată de lipsa de autoritate și, respectiv, haosul social și condițiile mizerabile în care sunt deținuți oamenii. Atunci când gardienii refuză să mai distribuie ei mâncarea, atunci când azilul devine supraaglomerat, ca de obicei, un grup de oameni cu tupeu și arme începe să facă ordine: să instaureze un regim de teroare, să fure mâncarea, să îi supun[...]

    Citește mai departe
  • Eu cred că est-europenii sunt oarecum mai lipsiți de tact decât vesticii. Cel puțin asta am înțeles eu din ce citesc în mass-media, din filme și din scurta mea experiență de a trăi în Anglia. Există anumite situații care mi se tot întâmplă sau observ cum se întâmplă altora, se repetă, sunt frecvente și sunt cam plictisitoare. E vorba de întrebările și declarațiile fără de tact. Haideți să facem o listă: „Când te măriți?” – An all time classic! Pe lângă faptul că asta nu e treaba nimănui, nici măcar a părinților, moldovenilor le pare că asta e subiect de small talk. Ar trebui să se învețe să discute despre vreme ca englezii. Și asta se întâmplă cu orice fată/băiat (da, și băieții sunt victime) de la frumoasa vârstă de 21. Când rostesc această combinație inutilă de cuvinte, nimeni nu are subtilitate elementară. De regulă, răspunsurile pot fi diferite: tocmai m-am despărțit de prietenul/prietena mea (urmat de o serie de înjurături în gând); nu vreau să mă căsătoresc vreodată [...]

    Citește mai departe