Bună dimineaţa. Vreau să vă anunţ că totul este în regulă, nu m-am sinucis, nu m-am înecat în lacrimi, perna tot nu e plină de bocete, totul este foarte bine. Vorba lui Pavel „Relaxare să primiţi”. Fanii lui Pavel sunt cei mai relaxaţi oameni, de aia numele lui Pavel nu o să figureze în scandalurile care o să apară după concurs.

„Liniile erau închise!”

„Juriul o fost cumpărat!”

„Apropo” o să aibă despre ce scrie în următoarele săptămâni.

Gata, s-a terminat. Întorceţi-vă la criza constituţională, modalitatea de alegere a preşedintelui, Transnistria şi decideţi-vă dacă sunteţi români sau moldoveni şi cum ne numim limba.

Locul 6 este un loc tare bun, show-ul lui Pavel a fost bun. Despre noua piesă nu vreau nimic să scriu. Dacă poporul a decis, asta e voinţa poporului. (Dar totuşi aţi observat că Ingrid vorbeşte româna mai bine ca Olea Tira, da? Eu tot)

Am zis că nu comentez, dar totuşi… Aţi mai observat inutilitatea Fabricii de Staruri? Ce loc au luat băieţii?

P.S. Cine a mai primit ieri relaxare, în colţul din dreapta este un butonaş cu „Votez” şi apăsăm pe el.

Si pentru ca e o zi frumoasa si pentru ca ne relaxam, ascultam asta:

Rar, tare rar, prea rar sunt atâtea evenimente în Chişinău. Două zile şi două concerte superbe. Cam extenuant, vreau să dorm. Ah da, şi două semifinale Eurovision.

Sâmbătă. Dragobete.

După o zi umblată pe dealuri prin ţară, eu chiar nu vroiam să ajung la Dragobete. Am venit şi mi s-a părut că e un fel de FB offline şi aşteptam ceva să se întâmple. Şi s-a întâmplat. Ei au început să cânte neaşteptat pe mese, pe scaune, prin mulţime. Iată şi link:

După asta, a cântat Voloc;)) eeeh, eu mai vreau Voloc să cânte. Şi lume buna şi frumoasă, prieteni online pe care i-am văzut pentru prima dată offline, mult spaţiu şi da-da-dansuri. Chiar trebuie de mulţumit organizatorilor că ne-au adus aminte că e Dragobete şi ne-au adunat pe toţi.

Duminică. Indie.

Duminică dimineaţa eu m-am gândit „da’ poate stau acasă? ” Desigur m-am dus la concert. Am văzut alţi FB friends, the Moood (care îs tare drăguţi), the Amsterdams si Les Elephants Bizzares. În sfârşit rock românesc în oraşul ăsta.

În pauze, ChişTv şi iarăşi Voloc care sare de pe clădiri şi ne spune ce e aia bour şi zimbru.

Tot atunci am trimis zeci de sms-uri susţinerea lui Pavel Turcu.

IEurovizion.

Nu m-am uitat nici sâmbătă, nici duminică. Am înţeles că sâmbătă Millenium o arătat tot ce poate, iar duminică Pavel a arătat doar oleacă din ce poate. Eu n-am înţeles de ce cântecul sună altfel şi tare sper ca în finală să ascultăm autenticul Pavel.

Eu mai vreau rock românesc şi clouni francezi şi vreau Pavel Turcu să meargă la Oslo.

Există două personaje care sunt omniprezente în Moldova. Chiar dacă puterea se schimbă, chiar dacă primăvara vine, chiar dacă pute a rahat. Există două personaje care mereu vor apărea în ştiri şi fără de care societatea nu poate exista.

Există liderul glumeţ, care spune atâtea tâmpenii într-o conferinţă încât avem asigurat jumătate de buletin de ştiri. Iar uneori mai putem lăsa pe a doua zi. Când te uiţi la el, începi să îţi plângi de milă şi îti pui veşnica şi banala întrebare „De ce n-avem noi noroc?” Nu este vorba de o persoană, persoanele se schimbă.

Şi există omul care deţine „tăt”. Tot ce mişcă în ţară, el are. Ca să nu-i aparţinem, trebuie să nu ne mişcăm. El are o avere fabuloasă. Nimeni nu prea ştie cum arată. Sunt câteva fotografii, câte un interviu vechi de când lumea şi nişte imagini de arhivă. Dar el deţine tot. El are bani mulţi, atât de mulţi încât nu se ştie câte zerouri are suma. Hoteluri, avioane, pământuri, televiziuni, trusturi, tot îi aparţine lui. Iarăşi nu este vorba de o persoană, persoanele se schimbă.

Rar, tare rar, mai apar personaje, dar ei nu au acea aură a precedenţilor.

Nu prea are legătură cu textul, dar ascultăm acest cântec şi ne aducem aminte cum în film clădirile făceau ba-bah.

P.S. Prima dată în 20 de ani, pe lângă personajele omniprezente, a apărut un altul – Pavel Turcu. El nu deţine tot, el nu face conferinţe, dar el vrea cele mai multe sms-uri în finala de la Eurovizion. Dacă suntem la Indie concert, sau la club, sau acasă, toţi votăm pentru Pavel.

Eu azi am fost în vogă.

Azi veneam acasă şi în microbuz răsuna un cântec. Tot timpul în microbuz răsună un cântec. Unul care nu ne place.
Ăsta era despre Afganistan, Pakistan şi suhaia vodka. Cu atâta pasiune cântat, tocmai în microbuz era linişte. După puţin timp şoferul exclamă „oşiuşiaetsia 4to praznic!” Praznic?

Aaaaaaaaaaaaaaaa. Iată de ce atâta suflet în cântec, iată de ce era dat sunetul mai tare.

Ţin minte tot timpul făceam cadouri colegilor de 23 februarie şi apoi aşteptam ca ei să ne facă daruri de 8 martie. Iar ei de 23 februarie se îmbătau, iar noi de 8 martie nu ne îmbătam.

Azi m-am întâlnit cu armeni şi uzbeci, unii din ei au luptat în armata sovietică. Nimeni nu şi-a adus aminte că azi este 23 februarie.

Şi dacă tot sărbătorim, ne uităm încă o dată Fallen Art.

P.S. ah da, cine nu ştie, mereu în vogă e sloganul postului de radio Chanson. Fii mereu în vogă!

Cu cinci ani în urmă era concert în piaţă. Pentru prima dată trebuia să cânte Vama Veche pe-o scenă de la noi. Erau inimioare şi culoare oranj. Concert electoral.

Într-o vară, cu şase ani în urmă ascultam cum cineva cânta la chitară Vama Veche. M-am îndrăgostit. De Vama Veche.

În 2005 pe 14 februarie abia aşteptam să apară Vama Veche pe scenă. Se tot codeau pe langă scenă şi pe scenă. În timpul ăsta fetele făceau coadă la făcut fotografii cu solistul. Eu tot eram acolo.

Când trebuiau să urce pe scenă, au venit nişte neni şi au spus că gata, nu se mai poate de cântat, că e trecut de ora 23. Au început să îşi strângă instrumentele. Primul gând -- comuniştii-s de vină. Am fredonat “Hotel Cişmigiu”, doar că în loc de americani am spus comunişti.

Apoi m-am dus la Tudor Chirilă care se îndrepta spre microbuz şi i-am spus cât de rău îmi pare că nu o să îi ascult. M-a pupat în frunte şi m-a cuprins.Mi-a zis că ne înţelege, că în România tot aşa a fost cândva.

Ea m-a urât după aia;)) sper că i-a trecut.

I-am văzut tot în 2005, deja în Vama Veche la Stufstock. După aia s-au făcut doar Vama şi oricum n-au mai venit niciodată în Moldova. Acela a fost primul şi ultimul lor concert.

Dar atunci în 2005 când au venit şi n-au cântat, Tudor Chirilă m-a pupat în frunte. Eeeeeh;;)

Şi pentru că azi e o zi frumoasă ascultăm acest cântec:

Lumea se dă cu părerea la ce vârstă trebuie omul să voteze. 16, 14, 18? Hai să vedem cum se votează în lume. Wikipedia ne zice că:

http://en.wikipedia.org/wiki/Voting_age

aşa se votează în lume. La 16-17 ani se votează în Cuba, East Timor, Guyana, Nicaragua, Coreea de Nord şi Sudan. Există şi o excepţie – Austria. În Austria se votează de la 16 ani din 2008, principalul argument a fost îmbătrânirea populaţiei. Mulţi austrieci nu au fost tare entuziasmaţi.

Există şi o tendinţă în ţările europene de a oferi drept de vot celor de 16 ani. Multe proiecte de legi au eşuat sau, în alte cazuri, votul la 16 ani a fost condiţionat (la alegeri locale sau persoanele care au un loc de muncă). Oricum eu nu aş compara experienţa occidentală cu situaţia de la noi.

Revenim. În Coreea de Nord se votează la 17, iar în Coreea de Sud la 19.

Dacă ne uităm pe harta aia colorată, în Europa predomină culoarea verde cu o mică excepţie de culoare rosie.

Europa, noi venim!

P.S. Nu zic că vârsta de la care poţi exercita dreptul de vot arată gradul de democratizare al ţării, în Uzbekistan se votează la 25 de ani.

Blogger nu este profesie. Activist nu este profesie. Revoluţionar nu este profesie. ONG-ist nu este profesie. Dacă ajungeţi cumva la tv, într-o revistă sau la radio şi vă prezintă ca blogger sau revoluţionar, trebuie să vă gândiţi foarte serios care este rostul vostru în viaţă.

Acesta a fost off-topic 1.

Off-topic 2

La începutul anilor ‘90, uşile s-au deschis. Puţini au intrat, mulţi au ieşit. Tot atunci, unii lideri, activişti, foşti revoluţionari, se întreceau cine pleacă la mai multe seminare şi conferinţe. Tot în acest timp oamenii de la sate deveneau mai săraci. Nu mai creşteau animale, nu mai lucrau pământul. Unii au plecat, alţii au rămas, dar vor să plece. Continuare »

* Am asteptat 24 de ore şi după 24 de ore oricum am vrut să scriu asta.

Ieri sună cineva şi îmi zice „Informaţie din culise, Pavel Turcu nu trece”. Oh, era şi de aşteptat. Doar că în cazul nostru nu mai cred că poate exista „informaţie din culise”. Atunci când un membru al juriului înainte de preselecţie face de rahat cântecul unui „concursant”, chiar nu trebuie să cauţi informaţie din culise.

Era clar, nu? Un om prost, paznic din Ungheni, cu un cântec prost, care şi-a compus singur piesa, trebuie să se întoarcă acolo de unde o venit. Da, la supermarket sau la Casa de Cultură. (Cred că unii cântă doar la nunţile din Chişinău, dacă mergeau pe la sate, observau că nu prea mai sunt case de cultură sau dacă sunt, cheia stă sub chetrişică). Continuare »

Textul meu probabil este un offtopic faţă de tot ce se întâmplă acum în blogosferă. Un offtopic neintenţionat. Cu toată nebunia sau isteria creată, eu am uitat că m-am făcut prieten pe Facebook cu Vlad Cubreacov.

Eu am o relaţie specială cu el. Şi nu pentru că am participat demult la proteste şi mă simt frustrată că nu ştiu unde dispăruse. Nu. Pentru că eu eram undeva pe-acolo, pe-aproape. Pentru că eu eram în clasa a VIII-a (deşi nu ţin minte exact), când el a dispărut. Pentru că abia terminasem de comentat şi interpretat “Baltagul”. Pentru că Baltagul era romanul la care făcea trimitere mereu profesoara noastră de limba română. Pentru că Nechifor Lipan dispăruse şi pentru că profesoara noastră de română era soţia lui Vlad Cubreacov. Continuare »

Eu speram ca în anul care vine să dispară unele grupuri inutile de pe facebook. Dar nu, ele continuă să apară. „Nu mergeţi acolo!”, „Boicotăm asta” şi alte denumiri. Ce îmi place mie la grupurile astea care cer subtitre în română sau ca Basarabia ori Transnistria să devină pământ românesc, este încăpăţânarea membrilor de a scrie incorect.

Ei nici nu vor, nici nu pot sa scrie corect. Şi nu este vorba de greşeli simple – scăpat o cratimă, băgat unde nu trebuie cratimă (şi eu mai fac din astea) sau reguli care provoacă discuţii până astăzi. Eu tot fac greşeli, se mai întâmplă, dar aici sunt cuvinte care din clasa a II-a erau scrise cu litere mari pe tablă ca să ştim cum să scriem corect. Continuare »