“Summer’s almost gone, almost gone”.

Gata, aproape nu e. A fost o vară imprevizibilă, neplanificată, caniculară şi ploioasă. Ce-am reuşit vara asta? Am fost la concert Paul McCartney, l-am văzut era mic, mic şi uneori îi strălucea chitara în lumina reflectoarelor, ne despărţeau cam vreo 200 de mii de oameni şi o ploaie torenţială:) McCartney a cântat ceva peste 2 ore jumătate pentru cei adunaţi în piaţă, iar revelaţia concertului a fost cântecul „Back in the USSR”:)Am mai văzut şi Kiev-ul şi mi-am zis ca trebuie numaidecât să mă întorc acolo că tare mai e frumos oraşul.

Am fost la două şcoli de vară care aveau tematica legată de conflictul transnistrean. Despre prima am scris, despre a doua am zis că o să scriu, dar m-am răzgândit. Mi-am zis că nu mai vorbesc despre conflict, mă orientez doar spre ceea ce se întâmplă în Moldova şi aştept ziua când Transnistria singură va vrea reintegrare – orice ar fi însemnând asta:)

Am făcut cunoştinţă cu oameni mulţi, noi şi tare interesanţi, am aflat că o parte din aia „vechi” pleacă la studii peste hotare. Iar rămân singură:(

Iar când vara parcă nu mai promitea nimic, am decis să mă duc la Odessa – niciodata nu am mai fost la mare în Ucraina. Unde am luat două cărţi şi am citit jumătate de pagină şi am descoperit că a sta toată ziua la soare, înota, bea bere la opt dimineaţa este destul de obositor. Am observat că ucrainenilor şi ruşilor din Ucraina nu le prea plac moldovenii, cel puţin când vorbeam în microbuz în română oamenii se uitau urât la noi şi au mai fost câteva incidente, dar am spus că nu le povestim nimănui:))

Am întâlnit răsăritul la Ţâpova, uitându-mă la satul Popenchi; am citit doar două cărţi întreaga vară şi nu sunt mândra de asta, deşi pe lângă acestea am citit şi câteva nuvele, povestiri; am decis să scot blogul din underground şi să-l înscriu pe blogosfera, deşi încă nu m-am apucat să comentez aiurea pe alte bloguri ca să-l promovez pe al meu:)); am schimbat de două ori frizura, o dată culoarea părului; am devenit obsedată de massive attack şi am ratat concertul lor din Bucureşti; am ratat multe alte concerte; mi-am făcut prieteni noi; am amânat mereu întâlnirile cu prietenii vechi; am adăgat un blog nou în blogroll; am scărpinat delfini – lor tare mult le place acest lucru; am fost pentru prima oară în Tiraspol şi încă tot e înainte, pentru că încă nu ştiu unde voi fi, când vara se va termina 😉

Lasă un comentariu