Bregovic – too expensive for funerals

Dragostea mea pentru Bregovic începe cam prin anul 2000, când întâmplător l-am auzit. Mare lucru nu am înţeles atunci, doar că peste o lună în casă a apărut un dublu CD cu muzica lui. De atunci la fiecare petrecere care se face acasă se aude Bregovic şi oriunde mă duc iau cu mine şi câteva cântece d-ale lui. Apoi, în Black Elephant aşteptam să sar pe Kalasnijkov.

Prima mea dezamăgire a fost când vara trecută Bregovic a susţinut un concert în Sibiu pe 1 august, iar viza noastra expira pe 30 iulie. Era în Piaţa Mare concertul şi geamul nostru dădea exact în Piaţă:(. Apoi, a mai fost un concert, de data asta în Chişinău a fost însoţit de ploaie torenţială. Am reuşit atunci să ascult numai Gas Gas, Ausencia şi Maki Maki şi apoi am fugit din ploaie.

Acum, legenda revine. Vestea că Bregovic vine este extraordinară, doar că atunci când auzi care este preţul biletelor şi că se face la Palatul Naţional se pierde din entuziasm. Eu cred că ăştia de la Orange sunt sadişti, să ţii pe scaune câteva sute de oameni, atunci când cântă Bregovic cu fanfara lui este inacceptabil, inuman chiar.

M-am resemnat în ce priveşte preţul, adică dacă Alternosfera face concert de 100 de lei, atunci 300 de lei pentru Bregovic este foarte potrivit. Deşi, la parter costau de la 600 de lei până la 1800. Aşa am ajuns să stau pe ultimul, ultimul rând de la balcon. Mai mult ca atât pe la începutul rândului. Era parcă un loc de pedeapsă:=)

Se stinge lumina, iar dinspre parter spre sală merg membrii orchestrei Weddings and Funerals, iar apoi a ieşit de după culise Bregovic, ca de obicei în costum alb şi cu creţii în vânt:) şi însoţit de cele două bulgăroaice.

De ceva timp, nu se prea schimbă programul concertelor lui Bregovic, începe cu gas gas, apoi ordinea enumerată mai sus. Se face că pleacă de vreo două ori, ultimul cântec este Kalasnijkov, după asta se face că iar pleacă ne pune să mai strigăm o dată „La ataaaaaac” încă cam un minut de zbânţuială şi gata îşi ia jacheta albă de pe marginea scaunului şi pleacă. Ah da, de data asta nu a băut vin alb, ci suc:)

Faptul că stăteam cocoţate sus (eu şi sora mea) ne-a dat până la urmă un avantaj. După două cântece deja ne plictiseam şi atunci am zis că e Bregovic şi trebuie de dansat, mai ales că în spatele nostru nu mai stătea nimeni. Zis şi făcut, nenii din faţa noastră cu nişte burţi mari şi cam posomorâţi se uitau uneori urât în spate. Daaar, este Bregovic, nu poţi sta locului şi nu îmi imaginez cum câteva sute de oameni o să povestească altora că au fost la Bregovic şi au stat pe scaun.

Am sărit, am dansat, ne-am zbânţuit, dar totuşi nu a fost concertul care eu l-am aşteptat. A fost un public nereceptiv, toţi parcă stăteau lipiţi de scaune, cei de la Orange puteau să se obosească să pună vreo două ecrane pentru ăştia din ultimul, ultimul rând de la balcon şi să dea voie oamenilor să danseze.

Aşa a trecut concertul, am avut multă energie, puţine posibilităţi de a o exterioriza. Acesta a fost Bregovic şi Wedding and Funeral Orchestra – too expensive for funerals (frază spusă de Bregovic după ce au cântat un mic fragment de cântec de înmormântare).

Lasă un comentariu