De ce tinerii aleg bla-bla-bla-ul?

De ce tinerii se implică în politică? Prin implicare în politică am în vedere doar implicarea tinerilor în activitatea partidelor politice. De ce ar face asta cineva? Iată asta mă întreb de când doi cunoscuţi de-ai mei au devenit membri PCRM. Le-am văzut şi carnetul de membru. Roşu. Aşa cum trebuie să fie.

Unul din ei nu este prea strălucit la învăţătură. Îl întreb “Auzi, de ce te-ai dus la comunişti?”, îmi răspunde foarte sigur “Am auzit de la prieteni de-ai mei ce se întâmplă în alte partide, acolo nu este deloc ordine. Aici este ordine, totul este organizat. Oamenii sunt competenţi. Sunt şi anumite avantaje.” Îl întreb şi eu naiv dacă primeşte ceva bani, îmi zice că nu, dar participă la seminare, mese rotunde (în cadrul cărora presupun că nu se implică prea activ).

Celălalt manifestă un oarecare interes faţă de carte. Îl intreb de ce comuniştii. Răspuns firesc “De ce nu?”. “Dar de ce da, cu ce sunt ei mai buni?”, “Păi, Vlada, dacă vrei să faci într-adevăr ceva nu contează în ce partid eşti”.

Buuun, dar dacă vrei să faci ceva pentru ţară trebuie să fii membru de partid? Apără drepturile homosexualilor, sparge baloane – dacă tre, fă baloane, curăţă un parc, zi-i şoferului să schimbe postul de radio la care cântă “Ah, kakaia jenshina”, fă-te voluntar, castrează câini vagabonzi, fă orice care să te facă să te simţi bine. Dar de ce în partid? Tot mai des văd proaspăt absolvenţi ai Frişpei cu fulare/cravate de tot felul, galbene, verzi, albastre, roşii. Pe unii de-a lungul unui an îi văd schimbând mai multe fulare, probabil caută unul care să scoată în evidenţă culoarea ochilor, dar să se şi potrivească cu nuanţa tenului. Mi se pare destul de straniu să văd oameni cu potenţial, dar care schimbă câte două partide pe an şi care din oameni cu potenţial se transformă în “bla-bla-bla-uri” care nu prea ştiu despre ce vorbesc, dar care vorbesc că trebuie.
De fapt, sunt două categorii, cei care sincer cred ca pot schimba ceva şi care dacă se apropie mai mult de putere uită de schimbare şi pragmaticii care ştiu foarte bine de ce s-au dus în partid.

Pragmaticii ştiu că pe linie de partid pot ajunge departe. Mai mult ca atât, să nu facă nimic. Or, în partide cum n-ai da loialitatea e primordială şi nu competenţa. E foarte simplu să fii loial, să bei câte o duşcă cu liderul tău ca să te pui bine pe lângă el, liderul la rândul lui bea o duşcă cu liderul lui şi tot aşa.

Şi atunci apare întrebarea de ce tinerii să se ducă în partid, ei au în faţă o mulţime de oportunităţi. Dar de ce au ales să se joace cu ceasurile, cu păpuşele, cu alesul fularelor, să blablabuiască mult şi inutil? Numai nu spuneţi că pentru schimbare.

Lasă un comentariu