Black Olives despre muzică, societate, tineri şi Londra

Pentru a citi acest interviu, deschideţi winamp, apăsaţi J şi scrieţi Black Olives.

Cândva îşi făcea apariţia o revistă pentru tineri (PASS), iar primii care au dat un interviu au fost cei de la Black Olives. Acest lucru se întâmpla în ianuarie anul trecut, iar Emil Bojescu şi Andrei Nicula au fost „interogaţi” de extraordinara mea soră, care făcea primul ei interviu:) Ei au povestit despre muzică, societate, despre Londra, despre viaţă. Postez acest interviu pentru că ei o să aibă concert pe 24 mai după o foarte mare pauză.

Care au fost începuturile trupei, ce a servit drept inspiraţie şi care au fost primii paşi?

E.B.: Noi toţi ne-am născut într-o perioadă deosebită, eram toţi un produs final al unui imperiu care era sortit pieirii, şi în anii ‘70 atunci când eram copii, totul era plin de culori, soare. Muzica era orientată spre occident, dar cu tendinţe locale. Noi eram supuşi presiunii din partea cântecelor politice, dar nu atrăgeam atenţia la acest lucru.

Adică formaţia a fost un fel de răspuns, o revoltă la starea de lucruri?

E.B.: Da, situaţia în care se afla Moldova la sfârşitul
anilor ‘80 a generat pasiunea noastră faţă de rock and roll.

A.N.: Destrămarea Uniunii Sovietice, organizarea diferitelor greve, noul statut al limbii române, podul de flori… Au fost
multe lucruri ce ne-au inspirat. Acestea sunt nişte evenimente istorice pe care generaţia tânără nu le cunoaşte, însă pentru noi au
însemnat foarte mult. Inimile ni se zbăteau, şi noi pe atunci aveam 14 sau 15 ani.

Aţi avut creaţii proprii de la început?

A.N.: Am creat chiar de la început, unul din primele cântece chiar a fost interpretat de-a lungul a 6 ani – cât a activat formaţia. Piesele erau, majoritatea din ele, în română. În perioada aceea se vorbea o engleză păsărească, pe care nu prea puteai să o foloseşti pentru a interpreta ceva. Mai întâi eram în doi, după care foarte repede au mai apărut alţi doi membri ai formaţiei.

După care aţi plecat în Londra…

A.N.: Eram la facultate la limbi străine şi am auzit că Paul McCartney deschide o şcoală de muzică la Liverpool. După care o colegă mi-a adus o revistă „Ogoniok”, în care erau prezentate detalii despre acest colegiu. Nu am plecat pe bază de bursă, trebuia să-mi achit studiile, dar am fost acceptat necondiţionat. Toate acestea se întâmplau în 1997, am terminat universitatea şi am plecat în Liverpool.

Cum a reuşit restul formaţiei să ajungă în Londra?

E.B.: După plecarea lui Andrei formaţia a mai activat în componenţă de trei membri o perioadă. Andrei era la studii în Anglia, şi noi încercam să învăţăm cât mai mult din concertele noastre. După care am plecat şi noi în Marea Britanie, ultimul concert
aici l-am avut în 1998, împreună cu Andrei. Am pus punctul la o istorie şi o eră a formaţiei „Flying Postmen” care nu mai există în Moldova, dar există în Anglia. Formaţia noastră a fost pomenită şi în cartea lui Tony Hawks „Playing the Moldovans at Tennis”.

A fost greu să vă adaptaţi?

A.N.: Da, a fost greu, dar dacă priveşti lucrurile din alt punct de vedere, atitudinea faţă de viaţă şi
creaţie se schimbă. Londra ne-a influenţat foarte mult. Mi-e chiar frică să mă gândesc că situaţia ar fi fost altfel şi că rămâneam în
Moldova, luând în consideraţie punctul la care am ajuns acum, spre ce ne orientăm, cum privim muzica şi atitudinea faţă de ea.

Care sunt cele mai însemnate momente din istoria formaţiei?

A.N.: Primul moment important a fost înregistrarea albumului „Well” la Chişinău în 1996, în ianuarie. La moment aveam mai multe piese şi ne-am gândit să le înregistrăm. Aceasta a fost o pagină marcantă din istoria formaţiei, mai ales că aveam şi un cântec „Well”. În 2003 am înregistrat un nou album „How About” pe care l-am lansat în Marea Britanie. Pe perioada înregistrărilor eram încă „The Flying Postmen” însă după ce am scos albumul ne-am schimbat puţin componenţa, stilul, şi am devenit „Black Olives”.

Creaţia presupune şi o o conexiune cu publicul, posibilitatea de a găsi rezonanţa în inimile multora. Londra v-a oferit această şansă?

E.B.: Londra oferă multe, ea este un nucleu al muzicii moderne, fie rock sau pop. Acolo sunt concentrate o multitudine de studiouri de înregistrări care oferă mereu noi stiluri, ceea ce reprezintă o şcoală de creaţie, din acest punct de vedere Londra este perfectă. Din păcate, este destul de greu pentru o formaţie să se stabilească ca artişti, să-şi creeze un public. Nu este imposibil, însă există şi un anumit procent de noroc pe care trebuie să-l ai.

Unde cântaţi în Londra şi cum aţi caracteriza publicul care vine să vă asculte?

A.N.: Poate să fie orice public, persoane care ne cunosc demult, sau sunt persoane care s-au pomenit la
concert în local în seara respectivă. Să-ţi creezi un public în Londra e foarte greu, pentru că nu este un loc de creat public, spre deosebire de Anglia.

Care au fost concertele mai importante din afara Londrei?

E.B.: Au fost mai multe, mai important ar fi cel din 2006 din Birmingham, unde am concertat împreună cu formaţia scoţiană “The Fratellis”. Un alt eveniment pe care putem să-l menţionăm a fost faptul că am cântat în Liverpool în „The Cavern Club”,
care a fost un debut pentru „Beatles”. Acesta reprezintă începuturile rock-ului britanic şi un templu al acestuia. Organizatorii
festivalului la care am participat ne-au propus să devenim rezidenţii clubului, primii de după „Beatles”.

Unde aţi mai reuşit să concertaţi?

E.B.: În Germania, într-un turneu mai recent. Desigur că înainte de a pleca în Anglia am cântat şi în România.

Care este portretul robot al unui fan „Black Olives”?

E.B.: Noi cântăm pentru cei care pot să simtă un mesaj prietenesc şi să-l accepte. La moment noi cântăm în localuri mici unde poţi să creezi o atmosferă intimă unde energia se transmite de la artist la public. Deci un fan tipic ar fi cineva care ar fi aproape de noi, de scenă.

Cum vi se pare Chişinăul acum, ce schimbări vedeţi în societate, mediu cultural, generaţia tânără?

E.B.: Această generaţie este una schimbată, noi trăiam cu gândul că vom găsi Chişinăul la fel când ne
vom întoarce. Generaţia tânără are un alt comportament, cod de comunicare şi valori spirituale, pune un accent prea mare pe lucrurile materiale. Când eram tineri nu exista acest lucru, atitudinea era mult mai simplă şi sinceră, iar valorile apreciate erau strict de natură intelectuală.

P.S. Concertul o să fie pe 24 mai. Început ora 7 pm. Club: BoozTime

Lasă un comentariu