Pentru a citi post-ul ascultati cantecul
Versurile nu prea au legatura cu ce voi scrie, dar cand il asculti simti nevoia sa inspiri adanc si sa iti umpli plamanii cu muuuult oxigen.
Dacă cineva încă nu a aflat, în Chişinău pute a rahat. Aşa de tare pute încât asta a ajuns să fie on people’s mind pe Facebook. News feedsurile de azi erau pline de rahat, adică de oameni care se plâng pe faptul că Chişinăul miroase a rahat. Şi pentru că umplusem cu rahat paginile noastre, am înaintat pe profile-ul lui Dorin Chirtoacă. Am scris, am comentat, am informat că pute a rahat (poate el nu ştie).
Şi aşa am pierdut un prieten. În câteva minute cele câteva comentarii de pe peretele lui Dorin au fost şterse, iar autorii lor scoşi din prieteni. Trist. Mai ales când aflăm că a fost şters şi de pe Odnoklasniki un grup anticomunist. Se pare că cenzură este peste tot. Iată aşa arăta wall-ul lui Chirtoacă când democraţia triumfa pe el.
Dar asta nu schimbă adevărul absolut – dacă bate vântul, în Chişinău pute a rahat.
P.S. Cu toţii ştim că nu Chirtoacă stă pe FB, dar acei care îi gestionează profile-ul au spus că îşi coordonează activităţile cu acesta.
P.P.S. Rog Moldova Suverană, Omega şi M1, înainte să preia articolul, să ceară permisiunea;)
Posted in Chisinau

Mare jale ca v-a sters, eu l-am eliminat inca atunci cand promova tampenia cu redenumirea strazii Puskin in Vieru
. Nu inteleg de unde atata fascinatie oarba fata de Chirtoaca, caci faptul ca e tanar si pro-occident nu il elimina de responsabilitatile sale de politician, ceea ce inseamna destula falsitate sociala. E normal sa fie asa, dar multi mai ca il considera sfant
. E bun, dr nu perfect
“Nu inteleg de unde atata fascinatie oarba fata de Chirtoaca, caci faptul ca e tanar si pro-occident nu il elimina de responsabilitatile sale de politician, ceea ce inseamna destula falsitate sociala.”
asta sigur nu trebuia de scris pe blog’ul meu, daca citesti alte post’uri o sa vezi ca nu am fascinatie nici pentru un politician, dar nici nu incerc sa port dialoguri cu cei care au fascinatie oarba fata de cineva.
Am scris despre faptul ca ne’a sters nu ptr ca “jale” sau suntem tristi din aceasta cauza, ci pentru ca este cenzura, o masura tipica comunistilor.
Problema cu primarul tinar este ca el vede primaria prin prisma acumularii de capital politic.
dar pina la urma oamenii trebuie sa rasufle cu rahat. cine stie poate ca lui ii place mirosul si ii da puteri si energie este pentru el un fel de biogaz pentru suflet…
O, Alexandru, eu chiar asteptam tu sa comentezi la acest post:) Totodata, te indemn sa comentezi post’ul precedent si sa iti expui parerea asupra faptului ca studentii sunt lipsiti de burse din cauza mofturilor comunistilor.
Eu o sa apreciez luarea ta de atitudine in problema data;)
in ceea ce tine de bursele studentesti vreau sa iti spun ca deja ei incep sa le primeasca. tu nu iti mai amintesti cind pe timpurile asa numitor democrati studentii nu primeau bursa cite 3-4 luni si cind in anul 2000 urechean a propus sa fie introdusa taxa pentru transportul public pentru studenti si urma sa constituie 25 banuti iata atunci au fost revole si atunci politia a batut rau de tot tinerii si nu aparuse nici un fel de aparator a depturilor omului de genul vlad filar sau dorin chirtoaca.
iata atunci 25 de banuti aveau valoare si asta pentru ca lumea nu vedea salarii cu lunele.
de fapt prin anul 2000 tu erai prin clasa a 4-5 la scoala…..
Pai i-a batut politia in strada. Mai bine batut bine si ai scapat, decat sa stai inchis fara apa, fara mancare si batut cu regularitate si nimeni sa nu stie pe unde te afli. Si din cate stiu nu i’au batut pana la moarte.
Eu nu stiu care “ei” studentii incep sa primeasca, eu tot sunt “ei”, dar vad ca inca nici un semn. Cand o primesc fac update. Desi, putine sanse.
Daaaaar, chiar daca o sa o primesc asta nu schimba faptul ca la anul bugetul USM o sa fie mai mic cu 20% (info sigura), ceea ce este foarte mult, dar desigur banii se cheltuiesc pentru o cauza nobila – trebuie doar de schimbat sistemul de canalizare in presedintie si parlament. Vandalii astia si pan’ acolo au ajuns…
Pute mai tare a Prostie, decit a rahat… Mirosul din Chisinau e datorat creierilor supra-incarcati a unor cetateni, nu numai Chisinaueni, dar si de prin alte parti ale Moldovei. Vintul face ca Prostia omeneasca sa nu aiba limite…
Pute si pute tare…
Poate este un atac chimic din partea lui Dorin, sa-si anihileze adversarii.
Apropos, Vlada, unde e critica constructiva pe care o propune Tudor Darie?!
eu invat la USM si am primit bursa. never wondered cit alcatuieste bugetul USM, dar din cauza lipsei de competenta a pro-/decanilor sau a ink nu stiu cui, colegii mei cu note mari (care ar trebui sa primeasca bursa) nu au fost inclusi in lista (pe parcursul celor 3 ani de studii). si poate nu s-a mai reduce bugetul, pe cind cei de sus vor spune k n-au bani, s-au redus salariile etc etc…
si in genere, sistemul USM taaaree mai seamana cu sistemul de guvernare: prost si ineficient!
Cit d-e rahat: cred k a devenit un factor distinctiv al sectorului C. Park n-am conformat cu ideea precum k Chisinaul e un sat mare si e normal sa puta
((
Sandu,
si a prostie tot pute, dar si a rahat tot. Cu prima nu poti lupta, dar macar cu a doua. Mai bate vantul cateodata, pai trebuie sa inchid geamul:)
da’ eu nici macar nu critic, eu am facut o constatare. Chiar m’am saturat sa ma intrebe strainii de ce in Chisinau miroase asa, este destul de jenant:) Uneori trec pe langa salcami, da’ mirosul de salcam nu poate acoperi pe astalalt.
Cel mai straniu ca sustinatorii PL’ului nu simt acest miros;))
Janesse,
trebuie si eu atunci sa verific. deja cum functioneaza sistemul de acordare a burselor toata lumea stie… unii colegi nu au primit bursa pe primele doua luni. Cam vreo 3 colegi, inseamna ca de la grupa mea doar 3000 de lei au disparut:)
Eu prin sectorul ala nu ajung, dar mai simt cand trec prin centru sau uneori chiar telecentru. Eu inca nu m’am conformat, eu vreau sa miroase a salcam, dar nu a rahat:)
O cãrÅ£ulie mică ÅŸi elegantă, cartonată, legată în pînză de in de culoare viÅŸinie, numărînd în traducere germanã nu mai mult de 73 de pagini, dă un răspuns cît se poate de exact ÅŸi de brutal, în acelaÅŸi timp, insidioasei întrebări. Da, un astfel de duÅŸman “absolut” al adevărului există “într-adevăr”… ÅŸi el se numeÅŸte… bullshit!
Vlada,
ar fi bine k in transportul public pe timp de vara tot sa miroasa a salcam. sa speram
Vlada, tu nu ai 726 de preteni comuni cu profilul lui C
Mersi pt post.
Imi amintesc cu mare jale de protestul pt 25 banuti, cite oua si rosii am aruncat in primarie. Ar fi bine sa mai repetam odata pe presedentie dupa ce o termina de reparat.
De rahat o sa puta inca citiva ani, si cind la ministerul ecologiei si mediului va ajunge careva de la PL, ap iaka atunci pe FB nu o sa mai fie cenzura.
Eu propun sa aducem ceva buruiene de pe cimpurile de la Ciocana care sunt vicine la statia de epurare, in biroul lui Chirtoaca, si sa le punem alaturi de cupele si medaliile care le are acolo pe rafturi, ca simbol al meritelor deosebite.
Sau alta propunere, sa gaseasca o firma care produce parfumuri sau aromatizatori, si sa impinzeasca zona cum au facut astea cu internetul in parcul central.