O lentocikă

La 15 ani eu mi-am luat prima brăţară din piele neagră, bătută cu metal din ăla. Tot atunci mi-am făcut şi o brăţară pe care era scris «In ROCK we trust». După asta mi-am luat un fel de lanţ pe care îl învârteam de trei ori în jurul mâinii.

Aveam şi o curea din piele neagră, tot plină cu metal. Apoi, mi-am rupt blugii, că pe-atunci nu erau blugi rupţi.

Şi aşa toată lumea ştia ce muzică eu ascult, iar eu vroiam ca toţi să ştie asta. Acum mie îmi este totuna.

Timp de vreo 360 de zile, unii oameni abia aşteaptă să vină acea săptămâna când îşi vor pune lentocika la piept. Fiecare îşi pune lentocika lui, iar fiecare politician împarte lentocika poporului lui.

Uneori pe stradă se întâlnesc două lentociki, una din două culori, alta din trei. Anul ăsta ele sunt încă mai mari, încă mai vizibile.

Oamenii care le poartă se simt de parcă ar fi aleşi, însemnaţi. Iar când observă că eu mă uit la lentocika, ei sunt fericiţi. De parcă lentocika aia spune tot, cine sunt ei, de unde vin, încotro se îndreaptă, ce IQ au, câte cărţi au citit. Tot.

Eu sper că o să vină o zi, când lor tot o să le fie totuna.

Lasă un comentariu