La 15 ani eu mi-am luat prima brăţară din piele neagră, bătută cu metal din ăla. Tot atunci mi-am făcut şi o brăţară pe care era scris «In ROCK we trust». După asta mi-am luat un fel de lanţ pe care îl învârteam de trei ori în jurul mâinii.
Aveam şi o curea din piele neagră, tot plină cu metal. Apoi, mi-am rupt blugii, că pe-atunci nu erau blugi rupţi.
Şi aşa toată lumea ştia ce muzică eu ascult, iar eu vroiam ca toţi să ştie asta. Acum mie îmi este totuna.
Timp de vreo 360 de zile, unii oameni abia aşteaptă să vină acea săptămâna când îşi vor pune lentocika la piept. Fiecare îşi pune lentocika lui, iar fiecare politician împarte lentocika poporului lui.
Uneori pe stradă se întâlnesc două lentociki, una din două culori, alta din trei. Anul ăsta ele sunt încă mai mari, încă mai vizibile.
Oamenii care le poartă se simt de parcă ar fi aleşi, însemnaţi. Iar când observă că eu mă uit la lentocika, ei sunt fericiţi. De parcă lentocika aia spune tot, cine sunt ei, de unde vin, încotro se îndreaptă, ce IQ au, câte cărţi au citit. Tot.
Eu sper că o să vină o zi, când lor tot o să le fie totuna.
Posted in Politica
În trafic, deseori observ tipi care-și leagă de antena automobilului ”lentocika” în două culori. Poate-mi pare mie, dar tocmai ai cu astfel de ”lentocikă” îs cei mai porcoși în trafic, și la propriu și la figurat.
Alex, tie clar inca nu ti-e totuna.
Cînd o să ne fie tot una, atunci o să murim… Indiferenţă boală grea…
Alex,
hm, da, tie cred ca inca nu iti este totuna:)
Veaceslavv,
li se mai spune uneori prioritati, nu indiferenta.
lipsa lentocikai este un altfel lentocika. nici tie nu ti-e inca totuna)
unu-doi, hai cu lenta la gunoi,
)
raz-dva, unecitoj svoi lentocika
Mai sunt şi din ăia care-şi vopsesc părul. Ujjas.
@ghenadie,
pai da, cum scriam si pe FB: tot in adolescenta mea, unii erau numiti poseri. cei anti-poseri tot erau poseri:D tot asa cum anti-snobii is uneori mai snobi:)
Tooootusi, anul asta e invazie de lentociki:)
@Pasha,
la varianta in rusa tre de mai lucrat putin:)
@Ion,
da, intr-adevar. Uneori in doua sau trei culori.
Exerciţiul bloggeristic de mai sus deja dă dovadă că autorului nu îi este “totuna” de lentocică.
care-i asemănarea dintre un gândac şi o bomboană?
IN KLASA I IL PURTAM PE LENIN IN PIEPT, LA, ACEIASI, 15 ANI MI-AM CUMPARAT UN LANTISOR DIN NUSH CE ALIAJ CU UN MEDALION, DIN ACELASI ALIAJ, CU SIMBOLUL ANARHIEI, ACUM AM UN ALT LANTISOR…DE ARGINT…CU ISUS RASTIGNIT…CONCLUZIE: CONTEAZA OMUL SI TIMPUL…
P.S. LENTOCIKA E PENTRU BUNELU…DUMNEZEU SA-L IERTE…
Intervin offtopic, insa nu am gasit o adresa de contact: Sunt Mihaela Butnaru, de la bookblog.ro, poti afla mai multe despre mine de acolo sau de pe blogul personal. Momentan lucrez la un studiu despre comunicarea pe bloguri si am nevoie sa imi raspunzi la 16 intrebari despre blogging. Daca te intereseaza sa participi la acest studiu, trimite-mi un e-mail la adresa mihaela.butnaru[at]gmail.com si iti voi da toate detaliile. Participind poti cistiga, prin tragere la sorti, un premiu surpriza.
getodac,
clar ca nu imi este totuna de lentocika, doar ca eu nu imi leg o alta lentocika din mai multe culori:)
“totuna” nu inseamna ca nu trebuie sa avem atitudine, parere despre orice fenomen. “totuna” – fata de tendinta asta de exhibitionism in masa.
daca nu port bratara “in rock we trust”, nu inseamna ca nu mai ascult rock:P
ЛЕНИН,
eu tot am avut lantisor cu semnul anarhiei, doar ca acum nu am altul cu isus rastignit:)
da, lentocika cu 2 culori e deja o piesa auto ….. .. multi o leaga de antena dar nici nu stiu ce inseamna ea .. “tăţ poartî deaiasta, dă şî eu sî-ni pun” – efectul de turma ….. ia pomniu, ia gorjusi – cine se mandreste? voi va mandriti? posibil ca “ei” se mandresc …. au tot dreptul s-o faca, insa tare bine ar fi sa se mandreasca in gand, in suflet, pentru ei, dar nu sa ne bage pe gat lentocikile si stickerele lor cu emblema stiti voi cui ……… eu nu ma mandresc, eu regret …… ei au castigat, au invins, au ocupat ……. noi am pierdut……. am ramas fara mama ….(aistea cu moldovenismu, va rog, fara cutite in ochi, mai bine cititi niste istorie)
Super-Duper site! I am loving it!! Will come back again – taking you feeds also, Thanks.
da este totul adevar ce am citit mai sus,si sint intru totul de acor,reiese ca daca in Rio se desfasoara carnavaluri de saptamini insemna ca si noi tre sa desfasuram asa ceva,sa invatam odata pentru totdeauna orice tara trebuie sa aiba traditiile propri,pe care sa le transmita din tata in fiu dar nu sa copie”ceva de genul lentocica”pentru a fi vazuti de asa numitii”victoriiosii”
Eu mi-am agatat lentocica tricolorora la geanta, la o alta si cine are ceva sa-mi reproseze, il trimit la origini!
Eu sper că o să vină ziua când toate lentocikile vor fi tricolore, dar să le fie totuna, fiindcă un lentocikoi imens le stă în minte la toţi!
Face-ti dragoste, dar nu razboi. numai sa va protejati, si protejatorul sa fie in cate si de care culori vreti
Panglica (in acest caz nu “lentocika”) tricolora ne reprezinta ca neam, ca natiune si eu am sa o port cu mindrie cu fiecare ocazie.