Arhivă după lună:iulie 2010

  • Cu ceva timp înainte de bloguri, facebookuri şi twitteruri, oamenii tot scriau statusuri. Ba chiar statusuri mult mai inspirate, pentru că spaţiu era puţin, iar ei, autorii, erau conştienţi că textele lor vor fi citite de mai multe generaţii. Statusurile erau inscripţiile de pe uşile din WC-uri. Ele erau multe, dar eu ţin minte doar câteva. De exemplu, erau destule în Matrix. Matrix – nu acel loc sumbru unde se vând computere, dar Matrix – acolo unde lumea bea bere până la primul troleibuz, pentru că nu avea bani de taxi. O inscripţie aproape profetică era „A shit is not a shit, until it’s not written”. Ulterior, eu am hotărât că e o definiţie tare bună pentru Twitter, dar se potriveşte şi la posturile de pe bloguri. Alta, scrisă caligrafic, era „Hate me not because I’m cute, but because your boyfriend thinks I’m cute”. Dulce, aşa-i? În Black Elephant era „Punk’s not dead, so isn’t poetry”. Tot acolo era „Marcel, te iubesc”. Marcel din Alternosfera, desigur. Numă[...]

    Citește mai departe
  • Multă lume se întreabă pentru ce ne trebuie referendum, ce se va decide prin referendum sau ce e asta referendum. Deşi, în general, să faci referendum este bine, oamenii se simt importanţi. Politicienii le fac un fel de cadou şi oamenii se simt importanţi nu doar o dată în patru ani. Problema e că tare mulţi nu vor să meargă la referendum, pentru că nu vor preşedinte ales direct, dar nici nu vor să fie de-acord cu cei din PCRM. Şi iarăşi trebuie să meargă să voteze util, pentru că aşa trebuie, dar nu pentru că aşa vor. Dar tot ce am scris mai sus, e ca să vă amăgesc să citiţi până aici, pentru că lumea nu citeşte despre lucruri interesante, dar despre sex şi politică. Înainte de referendum va fi Social Innovation Camp, proiect făcut de oameni de treabă şi care se anunţă a fi interesant, cu impact – cum mai spun ongiştii. (Apăsaţi chiar pe link) Pentru că votul vostru oricum nu contează şi nu puteţi schimba mare lucru cu ajutorul lui, prin intermediul SI Camp puteţi să sim[...]

    Citește mai departe
  • Eu m-am gândit cum să scriu în ordine cronologică sau a importanţei evenimentelor. Hai totuşi după importanţă. 1) În oraşelul Iujnîi, la vreo 40-50 km de Odessa, oamenii nu au auzit de Twitter revolution, de revoluţii, revolte sau de faptul că a ars cândva Parlamentul. În schimb, cu un zâmbet ironic, dar şi oarecum cu milă întreabă „Ce? Preşedintele vostru o spus că v-au ocupat ruşii?” Eu încerc să le explic că el nu este preşedintele nostru, că el nu este ales şi încep a mă bâlbâi, dar pentru ei nu contează, el oricum rămâne a fi preşedinte. Aşadar, în afară de vinuri, coniac Kvint, cei mai la Est de noi ştiu deja şi de chetrişica lui Ghimpu. „Cum nu aţi spus că v-au ocupat? Parcă şi monument aţi pus” şi continuă să zică asta ironic. 2) În timp ce editorialiştii construiesc poduri imaginare peste Prut, situaţia la Nistru rămâne aceeaşi. Completezi migraţionka. Tipul de la „frontieră”, în timp ce se uită în paşaport (ca de obicei urât la pagina cu viza românească), îi zice[...]

    Citește mai departe
  • Nică cultură (vorba bloggerului), adică nică evenimente culturale în ţară. De fapt ele sunt, iată Prodigy s-au înţeles cu Toto Cutugno şi fac iar concert. Şi cam o dată în lună sau la două săptămâni tineretul boem se adună la spectacole. La spectacole care lumea le priveşte şi apoi nimeni nu discută despre ele. Nu-i nicio reacţie la ele şi nici măcar nu este reacţie la faptul că nu este nicio reacţie. Bun. Eu am scris de ce. De aia că ei îs prietenii prietenilor noştri, de aia că putem nimeri la o nuntă împreună, de aia că oraşul e tare mititel. Hose o scris despre asta şi o zis tot ce se putea de spus. Dar voi chiar apăsaţi pe link, că Hose o pus şi poze.

    Citește mai departe
  • Ţara-i inundată, Casillas câştigă, iar în timp ce el câştigă, lumea discută. Astfel A. povesteşte despre inundaţiile din satul Drepcăuţi. Mama lui A. este din sat şi i-a povestit că veni Ghimpu în sat, se opri să vorbească cu o femeie şi foarte mărinimos i-a dat o mie de lei. Drama (vorba jurnaliştilor) era că femeia doar s-a plâns de viaţă grea, că nu avea un leu în buzunar, dar casa era întreagă şi gospodăria neafectată de inundaţii. Dar, totuşi, să nu numărăm banii altora, Ghimpu îi numără atât de reuşit în faţa camerelor. *** Filat îl salvează pe Tuzic. E aproape ca în filme, de aia nu îmi place, dar Viorel spune că Tuzicii trebuie salvaţi, pentru că moldovenii târâie porci şi găini, dar pe prietenul omului îl lasă să se înece. Ei ar putea cel puţin să îl dezlege pe prietenul omului. Ah, unde eşti Bridgitte? (În legendele care vor fi povestite de nepoţii nepoţilor noştri Tuzic poate fi înlocuit cu Tărcuş sau Grivei) *** În criză de idei, puşi în faţa faptului [...]

    Citește mai departe
  • În anul 2007, eu scriam despre excitaţia politică. În anul 2010, mare lucru nu s-a schimbat, doar că acum eu scriu cu diacritice, cu cratime şi ceva mai coerent. Oamenii noştri sunt foarte entuziasmaţi de orice schimbare, ei îmbrăţişează foarte uşor toate teoriile, doctrinele şi ideologiile. Ei (noi) ar fi gata să fie contribuie de la construcţia societăţii ideale a lui Platon până la cea a lui Marx, chiar dacă nu ar avea nimic bun din asta. Dar dincolo de societăţi ideale din cărţi, atunci când apare un partid, mai mult ca atât un partid care arată bine în sondaje, toţi dau buzna, îşi iau carnet, mai nou — îşi pun fular, apar la conferinţe şi sunt fericiţi. De fapt să fii la putere sau pe lângă cei de la putere îţi dă întotdeauna un sentiment de siguranţă şi confort psihologic — lucru valabil pentru orice individ. „Trebuie să scăpăm de comunişti, doar aşa putem scăpa de ei”, spun oamenii. Serios? Trebuie toată ţara să dăm buzna în partide ca să scăpăm de comunişti? [...]

    Citește mai departe
  • În caz că totuşi vă făceaţi griji, eu am luat viza. Prima dată m-am bucurat aşa de mult să văd undeva scris anul 2011. Am viza pe un an. Totuşi fotografia e cam urâtă, ştearsă aşa oleacă. Pe tare mulţi îi doare problema vizelor şi nici măcar stand-up-urile jurnaliştilor în faţa consulatului, nu le face viaţa mai uşoară. Eu menţionasem că am scris doar despre cum am luat paşaportul, despre cum se intră acolo este o cu totul altă poveste horror. Pentru că pe aşa mulţi îi doare problema vizelor, blogul meu de la suprasolicitare a murit cam pe o noapte. Eu am devenit foarte tristă şi nici măcar Iker Cassilas care prindea mingi nu m-a făcut mai fericită. Oamenii pricepuţi însă mi-au salvat blogul şi oamenii au continuat să pună like-uri. După cum am zis şi pe FB, şi la radio şi alţii au scris pe bloguri, eu mă pornesc la Vama Veche. Între timp, puteţi să citiţi şi alte posturi, chiar dacă ele sunt fără „blea” şi „pizdeţ”. P.S. Dacă vreţi să descoperiţi Moldova, să ştiţi[...]

    Citește mai departe