Excitaţia politică

În anul 2007, eu scriam despre excitaţia politică.

În anul 2010, mare lucru nu s-a schimbat, doar că acum eu scriu cu diacritice, cu cratime şi ceva mai coerent.

Oamenii noştri sunt foarte entuziasmaţi de orice schimbare, ei îmbrăţişează foarte uşor toate teoriile, doctrinele şi ideologiile. Ei (noi) ar fi gata să fie contribuie de la construcţia societăţii ideale a lui Platon până la cea a lui Marx, chiar dacă nu ar avea nimic bun din asta.

Dar dincolo de societăţi ideale din cărţi, atunci când apare un partid, mai mult ca atât un partid care arată bine în sondaje, toţi dau buzna, îşi iau carnet, mai nou — îşi pun fular, apar la conferinţe şi sunt fericiţi.

De fapt să fii la putere sau pe lângă cei de la putere îţi dă întotdeauna un sentiment de siguranţă şi confort psihologic — lucru valabil pentru orice individ.

„Trebuie să scăpăm de comunişti, doar aşa putem scăpa de ei”, spun oamenii. Serios? Trebuie toată ţara să dăm buzna în partide ca să scăpăm de comunişti?

Mai mult, nu înţeleg de ce este corect şi bine ca rectorii universităţilor să fie implicaţi în politică, în acelaşi timp, este incorect ca preoţii să fie implicaţi în politică. Dincolo de aspectul religios, de Biblii, ambele categorii au acelaşi rol — de socializare a individului şi de educare a lui.

Tot după cum scriam în 2007, excitaţia politică trece ca şi oricare alta, doar că reputaţia rămâne.

Lasă un comentariu