Cu ceva timp înainte de bloguri, facebookuri şi twitteruri, oamenii tot scriau statusuri. Ba chiar statusuri mult mai inspirate, pentru că spaţiu era puţin, iar ei, autorii, erau conştienţi că textele lor vor fi citite de mai multe generaţii.

Statusurile erau inscripţiile de pe uşile din WC-uri. Ele erau multe, dar eu ţin minte doar câteva.

De exemplu, erau destule în Matrix. Matrix – nu acel loc sumbru unde se vând computere, dar Matrix – acolo unde lumea bea bere până la primul troleibuz, pentru că nu avea bani de taxi.

O inscripţie aproape profetică era „A shit is not a shit, until it’s not written”. Ulterior, eu am hotărât că e o definiţie tare bună pentru Twitter, dar se potriveşte şi la posturile de pe bloguri.

Alta, scrisă caligrafic, era „Hate me not because I’m cute, but because your boyfriend thinks I’m cute”. Dulce, aşa-i?

În Black Elephant era „Punk’s not dead, so isn’t poetry”.

Tot acolo era „Marcel, te iubesc”. Marcel din Alternosfera, desigur. Numărul lui de telefon, apoi şters şi scris altul. Dar astea nu erau tare interesante.

Pe pereţi erau scrise poezii. Frumoase poezii.

Dacă tot scriem despre inscripţii, pe podul din biblioteca Black Elephant-ului eu aveam o insulă. Insula se numea, desigur, Vlada. (Ce-aţi făcut cu insula mea, nemernicilor?) E firesc, insula mi-a fost luată de un oarecare Petr I, aproape ca în cărţile de istorie.

Tot în Black Elephant, eu şi Cristina am scris un bileţel şi l-am băgat în unul din scaune. Când n-om avea ce face, ne-om porni să îl căutăm. Ca în cărţi şi filme.

Acum nu mai sunt locuri, cluburi unde se poate de scris pe uşi şi pe pereţi. Nici măcar un perete unde artiştii să îşi lase semnătura, iar poeţii de altă dată scriu pe bloguri şi aşteaptă like-uri şi comentarii.

Şi hai să ascultăm cântece minunate care tare des însoţeau acele inscripţii:

Şi ăsta:

Hai şi ăsta:

Posted in underground