Idioţii utili

V. nu o să meargă la referendum. Din motive obiective, am putea zice – el e închis într-un turn de fildeş şi nu are cum ajunge la secţia de votare. Dacă totuşi ar putea ajunge, el nu ar vrea să ajungă.

În stilu-i ironic îmi zice că eu la fel ştiu că nu trebuie să votez „pentru”, că nu este logic să votez aşa, că o să îmi pară rău că am tăcut ca un melc, ca un fir de iarbă (V, eu am mai parafrazat pe-alocuri, dar melcul şi firul de iarba îl ţin minte), că toată societatea a tăcut şi nu s-a făcut nicio dezbatere serioasă la acest subiect.

Eu ştiu că el are dreptate.

Ei zic că în 2000 aşa a fost conjunctura şi s-a profitat de acea situaţie, iar în 2010 noi (cu toţii) depăşim criza constituţională (care, cu toţii, ştim că e politică).

Mâine la 7:30 eu o să fiu la secţia de votare şi o să devin idiotul util.

Ei nu au explicat de ce, cum şi ce o să fie mai departe. Ei au fugit de răspuns când îi întrebau ce o să fie mai departe. Ei au făcut campanie pentru prezidenţiale, nu pentru referendum.

Eu nu am nevoie de preşedinte ales direct, nenea Jora din satul Jora de Jos are nevoie, pentru că el trebuie să ştie cui să ceară socoteală.

Mâine nu ţi se mai oferă şansa să votezi sincer şi apoi util, deodată trecem la utilitate. Dacă mâine după-amiază secţiile de votare o să fie goale (pentru că după cum ziceam, ei au făcut campanie pentru prezidenţiale, dar nu pentru referendum), iar seara se stinge lumina, număraţi până la 40 şi aprindeţi lanterna.

Cum n-ai da, o să ne alegem preşedintele, dar nu pentru că ei au coborât pragul, ci pentru că PCRM a avut inspirata idee să boicoteze referendumul. Iar eu i-am lăudat de-atâtea ori că sunt cea mai bună opoziţie – puternică şi consolidată.

Update:

Eu căutam cântec şi l-am găsit. El a mai fost pe blog, cine s-a uitat „Cabaret”, îl ţine minte. De altfel, lui Hitler îi plăceau referendumurile (luaţi-o ca fapt divers).

httpv://www.youtube.com/watch?v=LNMVMNmrqJE

Lasă un comentariu