Roşu şi verde

Cu păr roşu şi blog verde e tare dificil să fugi de întrebarea „Dar când o să te implici în politică?”

–          Cum tu până acum nu eşti în partid?

–          Şi n-ai fost în niciunul?

–          Da în care te-ai implica?

–          Da liberal sau social-democrat?

–          Da care îţi place de la noi?

Nu. Nu. În niciunul. Liberală aşa cum în cărţi, dar nu aşa cum în Primărie. Niciunul.

Gata, faza de maiou Che Guevara a trecut vreo şase ani în urmă. Gata, eu nu mai cred că viitorul ţării este în mâinile mele.

Eu înţeleg că trebuie să te implici! Să fii de-o parte a baricadei! Să distrugi caracatiţa comunistă!  Să aduci schimbarea! (Eu nu scriu cu semnul exclamării, ei aşa scriu)

Eu nu am afaceri, eu nu trebuie să protejez afaceri, eu nu vreau să încep vreo afacere (aptitudini pentru asta lipsesc cu desăvârşire), eu nu am cumătri în politică, eu nu vreau nănaşi politicieni, eu nu am dosare, eu nu am probleme cu self-esteem-ul, eu nu vreau să mă arate la televizor, eu am citit mai mult de zece cărţi, eu nu pot să mă linguşesc, eu nu pot să spun liderului de partid că îi stă bine noua tunsoare, eu nu prea pot promite că tot o să fie ieftin şi salariile o să crească, eu nu prea înţeleg cultul personalităţii şi dictatura/oligarhia din partidele de la noi.

Pentru politică, trebuie să placi poporului şi tu trebuie să iubeşti poporul (deşi nu ştiu niciunul care să iubească poporul). Trebuie să fii un fel de Adrian Ursu doar că în politică.

Eu aş lucra pentru partide, aş regiza filme despre război în Albania sau Atac asupra Moldovei, de dragul jocului şi a experienţei.

Hai să nu mă mai întrebaţi când ader la vreun partid şi care îmi place.

P.S. Iată am răscolit prin notes-urile mele şi am găsit asta:

Депутатов в Верховную Раду Украины надо избирать сразу на 2 срока: 4 года в парламенте, 4 в тюрьме. Воровать не перестанут, зато народ будет морально удовлетворен.

Mi-o fost lene să adaptez la RM, dar v-aţi priceput voi.

* Eu cât am scris, am ascultat asta, aşa că ascultaţi şi voi:

httpv://www.youtube.com/watch?v=y2aOccbfAqE

Lasă un comentariu