Vechiul club

Motto: Un nou nivel de comunicare. Vrei un alt nivel, du-te in alt club.

Se deschide noul club, așa că hai să ne amintim de vechiul club.

În vechiul club eu am fost prima dată când aveam aproape 14 ani, așa-i când ai surori mai mari. Apoi n-am mai fost, apoi acolo a fost reparație, și apoi adolescența mea a fost petrecută între pereții lui.

Toată lumea își amintește vechiul club, fiecare a trecut pe-acolo și fiecare crede că a trecut exact în perioada de glorie a clubului, iar când întâlnim oameni care n-au trecut prin el, ne uităm ca la extratereștri.

Concerte. Ne duceam la ele nu pentru formații, dar pentru public și pentru discoteca de după, pentru Slonotecă. Noi dansam lângă boxe, iar a doua zi dureau urechile.

Bibliotecă. Acolo ne duceam ca să fugim de gălăgie, printre cărți, postcards și jocuri. Dacă te mai prindea ploaia prin oraș, jucai șah sau citeai și te uitai la Monet și Munch.

Peretele. Peretele cu tot felul de inscripții lăsate de mari vedete, cu semnături tocmai de prin 99.

Biliard. Locul în care eu ajungeam mai rar, pentru că eu mă zbânțuiam mai mult. Existau istorii despre masa de biliard, dar eu eram prea mică pentru astea.

Bob, Prodigy, Jim, Elvis, Blur, Kurt, Goran, ei erau toți acolo. Iar trebuia să plecăm acasă,  erau făcute aluzii subtile.

Mai era nenea cu barbă, barman, care acum vinde cărți undeva pe strada 31 august. Și nenea cu barbă care stătea mereu în bibliotecă și după asta l-am văzut de câteva ori undeva la Botanica. Max, paznicul, care era în pantofi aproape cu botul ascuțit și care se pornea în Rusia cu detectorul de metale să caute lucruri prețioase.

Sașa, taxistul, căruia clienții fidel îi dădeau cadouri de ziua lui. El cerea 40 de lei, mult prea scump pe-atunci, dar ascultai Deep Purple în taxi. După închidere a mai stat un an pe-acolo prin față, după asta nu l-am mai văzut.

Mai era berea Arc. Aia de 5 lei așa și n-am prins-o, am ajuns la 8.

Mulți oameni frumoși, care făceau cunoștință cu alți oameni frumoși, muzică bună și ani fericiți. Prin martie 2006, când lucra doar barul, lucrătorii au scos o cruce mare, au pus-o în fața clubului, au aprins lumânări, dar nu multă lume veni, pentru că Elephantul murise de ceva timp, prin transformări de genul Art Club, Jazzy Club și restul.

Acum se deschide noul club.

* Nu prea era cântat în Black, dar fără el omenirea era altfel.

httpv://www.youtube.com/watch?v=YIkoSPqjaU4

*Iata si video:

httpv://www.youtube.com/watch?v=qBTvS-xXj-g

Lasă un comentariu