Anonimii penibili

Unimedia a pus știrea asta în categoria Media/It și au făcut foarte corect, pentru că asta nu este cultură.

Când eram mică (deși presupun că și în zilele noastre e la fel) la Moldova 1 arătau videoclipuri stranii cu femei în rochii roșii tăvălindu-se printre frunze aurii sau care șoptesc „Te iubesc” printre ramurile copacilor. Era jenant. Melodia era cam aceeași de fiecare dată, iar versurile se rezumau la “te-am iubit/m-ai rănit”; “m-ai lăsat/nu te-am uitat” și tot așa.

Eu creșteam în sera mea cu Pink Floyd, Queen, Abba, George Enescu și Maria Tănase, pe unde jazz, pe unde muzica clasică și mi se pare că nu există nimic mai frumos decât Freddie Mercury și Montserrat Caballe cântând „Barcelona”. Iar când a venit vremea să ies în lumea mare, mi-am luat căști. Bine, recunosc, poate am fredonat și eu “Hei, hei, polițist”, dar numai atât.

Uneori ascult posturi de radio, iar când începe muzica plaiului natal, schimb postul sau pun un CD și asta în condițiile celor 20%.

Marea majoritate a cântăreților noștri sunt anonimi și penibili. Numai că nu prea îmi dau seama dacă ei conștientizează asta sau nu. Poate că nimeni nu le spune. Îi chemăm la talk-show-uri, în reviste, pe panourile de pe străzi, ei sunt peste tot, se dau cu părerea și nimeni nu le spune în față “Sunteți penibili! Serios.”

Eu nu vreau muzica lor la radio, nici în microbuz și nici la nunți. Eu nu vreau să îi văd la emisiuni vorbind despre artă și cultură, de care sunt tare departe, dar mai ales despre cum le-a venit inspirația și emoțiile care le transmit propriile cântece. Nu vreau să fie un model pentru oameni, pentru că artiștii nu trebuie să fie model. Nu îmi pasă dacă se droghează, beau sau au 30 de amante, într-o lună, atâta timp cât produc artă.

Eram tristă când Joe Biden cobora de pe scenă, iar ei au pus să cânte gălăgia aia numită Hora din Moldova. Să nu scriem mult, dar să facem o pauză muzicală. Mulțumesc lui Posmotrel, care a adunat muzică bună  și intrați aici pentru a asculta.

 

Lasă un comentariu