Adevărul de succes

Hm. V-ați săturat? Eu tot. Dar cinismul meu are limite, așa că o să mai scriu despre asta.

Azi am început ziua ascultând despre cum să transformăm informația în acțiune, despre cum oamenii din multe părți ale lumii vor libertate, cum să fim anonimi, dar în același timp să mobilizăm. Deloc plictisitor, deloc ong-ist, frumos și ca o revelație.

Doi ani în urmă eram la universitate.

Tot astăzi, ceva mai târziu, am aflat cum să obținem informația deschisă pentru oamenii de rând de la statul pe care îl susținem cu bani și voturi.

Doi ani în urmă, încercam să luăm informația în cel mai direct sens. Totuși nu cel mai deștept.

Astă-seară am fost la Filarmonica din Berlin și ascultam frumusețe.

Doi ani în urmă, dădeam refresh la pagina de Internet și nu era nimic, în același timp tinerii erau fugăriți și bătuți cu picioarele chiar în centrul orașului.

***

Revoltele au partea lor frumoasă. Acum sunt în Germania. Vorbesc și ascult despre New Media (de altfel, ceea ce se știe în Moldova nu are nicio legătură cu ceea ce este de fapt, dar despre asta mai târziu). Tot unii se duc pe la alte conferințe, discută despre Twitter și Facebook. Alții scriu cărți, care se vând. Tot alții fac cercetări, fac poze, tablouri, articole, partide ale adevărului, filme documentare și toate se vând. Tragedia se vinde.

***

Da, tragedia se vinde, mai ales când vrei să creezi o falsă istorie de succes.

Ieșim în exterior cu fețe sobre și spune că tinerii au avut de suferit, că au adus democrația, că au fost evenimente tragice. Dar acum noi construim istoria de succes. Ei o construiesc.

În interior, distragem atenția, ca oamenii să nu întrebe.

***

Eu o să țin minte mereu imaginea celor trei la întâlnirea cu Voronin. Cu fruntea plecată, cu ochii smeriți, cu o voce care cerea milă. Nu păreau deloc puternici, ba chiar fără vreo șansă de a se reabilita vreodată. Ei trebuiau să protejeze, desigur nu tinerii.

***

Ei spun că în alte proteste, revolte sau revoluții niciodată nu se află organizatorii sau, mai bine zis, provocatorii. Bineînțeles, mai ales atunci când ei urmează la guvernare, cum bunăoară a fost în România.

***

Aceasta nu e furie, frustrare, nici măcar resemnare. Nu am identificat ce este. Însă acum, puțin îmi pasă dacă în primăria Chișinăului vor fi comuniștii, iar dacă vor mai fi alegeri parlamentare, vreau să fiu undeva departe, unde nu există secții de votare, ca să am o umilă scuză.

P.S. Voi nu sunteți o istorie de succes, noi suntem.

Update: Pe 7 aprilie 2009 discutam banalități cu un polițist (sau nu știu ce era), eu îl acuzam sarcastic și spuneam că va veni momentul adevărului. La mitingul pentru Joe Biden, l-am văzut în scuar, la lucru. Adevărul n-a venit.

 

 

Lasă un comentariu