Noi și ei

Astăzi este Ziua Mondială a Libertății Presei. În Moldova presa este liberă. Aceasta este unica realizare a actualei guvernări.

Faptul că ziarele nu prea pot supraviețui singure, că le place să fie părtinitoare, că în spatele lor stau oameni stranii, că uneori se schimbă politica editorială de la o zi la alta, nu înseamnă că nu sunt libere. Și nu înseamnă că, vai, se întâmplă doar la noi. Este oriunde. Jurnaliștii nu mai sunt bătuți în stradă când fac investigații (cum o pățise cândva Alina Anghel), nu sunt amenințați, poate și sunt, dar nu atât de obraznic și direct ca pe vremuri. Jurnaliștii fac scandaluri, au acces în mai toate instituțiile, trec de limitele bunului-simț (argumentând că asta o cere interesul public), deschid ușile în ministere cu picioarele. Viața noastră este în direct. Viața noastră este spectacolul lor.

Totuși jurnaliștii noștri sunt comozi, nu mai sunt câinii turbați de altă dată, nu mai apar investigații despre scheme mafiote, despre monopoluri, legături dubioase, dar ele există. Nu mai apar articole despre contrabandă, nu apar articole despre ce se întâmplă cu banii europenilor care ajung aici. Dacă și apar, este pentru că le-au primit în poștă, și cu un mic onorariu.

Sunt multe de scris despre jurnaliști, despre știrile șocante, despre jurnaliștii-ideologi, despre etică și altele. Ceea ce am vrut eu să îmi amintesc este lipsa de solidaritate a jurnaliștilor. Bunăoară, toți au uitat că Ernest Vardanean este arestat deja de mai bine de un an, nimeni nu știe ce se întâmplă cu el, toți știu de ce proces a avut el parte. Ceea ce experții au tot încercat să ne spună este că autoritățile nu pot face nimic, iar unicul lucru care ar ajuta este o manifestare a suportului din partea opiniei publice. Dar exista lucruri mai șocante, și pentru presă, și pentru bloggeri.

Presa și bloggerii pot să manifeste suport față de Vardanean și, în același timp, să mai amintească uneori guvernanților de impotența lor, iar faptul că unii își programeaza vizite cu înalți oficiali de la Tiraspol, nu este decât ipocrizie. Nu trebuie de scris pentru rating, dar din solidaritate și bun-simț.

Presa în Moldova este foarte liberă. Dar Moldova este și Transnistria. Cei din Transnistria nu au parte de ziare românești, nu există un spațiu informațional comun între cele două părți, iar jurnaliștii sunt persecutați. Nimeni nu este vinovat că s-a născut în locul potrivit în momentul nepotrivit.

Citiți aici interviu foarte bun, realizat de unul din puținii jurnaliști care nu au uitat: http://www.europalibera.org/content/article/9499325.html

Lasă un comentariu