Oh, Freddie. Toată copilăria îl ascultam, și nu prea înțelegeam de ce are pantaloni albi mulați, de ce se machiază și ce era cu toată extravaganța lui. Cel mai mare șoc a fost însă când am aflat că murise, mai ales că murise de ceva timp. Nu țin minte cum am aflat asta. După o vreme m-am resemnat. Am aflat că măcar un membru al formațiilor care ascultam murise de ceva timp.
Apoi Mariana mi-a spus că de fapt „Queen” înseamnă regină. Eu învățam la Asachi pe-atunci, nu știam așa detalii.
Au fost discuri de vinil, casete și CD-uri. Mie îmi plac discurile, casetele și CD-urile pentru că ții minte ordinea la fiecare cântec, dar mai ales unde începe a sări acul. Au urmat sutele de cântece de Queen downloadate, unele nici până azi nu le-am ascultat. Mi-i dor de discuri.
Era un disc cu toți patru pe copertă, cu Somebody to Love, cu Another One Bites the Dust și altele.
Al doilea disc era cu Montserrat Caballe. Țineam minte doar La Japonaise. Și că Freddie era tare frumușel pe coperta discului (în costum, fără musteți, fără machiaj). Era cu puțin timp înainte de moartea lui.
Mai erau vreo trei casete. Acolo era Too Much Love Will Kill You, preferatul meu, care îl fredonam fără să știu pic de engleză. După ani am aflat că a fost scris de Brian May când își părăsea soția și pleca la amantă. Prea multă dragoste. Mai era Made in Heaven și A Beautiful Day. Mai era și Living on My Own, cu Viorele. Casetele erau ascultate în lungile călătorii la mare sau munte.
Au urmat două discuri duble, vreo 80 de cântece în total, Greatest Hits. Atunci, la inocenta mea vârstă, mi-am zis că gata, eu am toate cântecele Queen. Apoi am aflat că nu e chiar așa.
Eu mulțumesc lui Freddie și celorlalți că m-au ținut departe de Backstreet Boys, Britney Spears și alții. Și n-am avut postere cu ei pe pereți. Era dificil uneori de vorbit cu colegii de clasă despre muzică, dar până la urmă am găsit oameni care ascultau Queen, cu care făceam schimb de casete doar că majoritatea acestor oameni s-au născut cu vreo 8 ani înaintea mea.
Mai știu că tot timpul show must go on și că trebuie să play the game.
Și iată concertul din 1986 de la Wembley:
http://www.youtube.com/user/queenofficial?blend=2&ob=5
Posted in emo-post
Intamplator sau nu, dar iata ca, totusi, am dat de (si am citit) articolul asta. Frumoase amintiri. Si ce frumos era pe vremuri sa ai o caseta, un CD, un vinil… casetele celea roase tocmai.
In ordinea asta de idei si conform tematicii postului, as mai spune ca unele casete erau inregistrate asa, de pe aiurea, si erau unele in care lista cantecelor inregistrate nu corespundea cu lista originala de pe album, sau unele cantece in genere nu erau si asta pentru ca erau inregistrate pe casete de 60 minute, pe cand discul original cuprindea melodii cu o durata totala de circa 70.
Este primul articol citit de pe blogul tau si sper sa nu fie prematur sa zic ca daca iti place, totusi, o astfel de muzica, ai gusturi frumoase. Fiindca sa asculti La Japonaise, de exemplu, si sa nu-ti placa, ar trebui o educare urgenta a gusturilor.
Azi Freddie ar fi implinit 65 ani. Frumoasa decizie de a scrie niste amintiri personale, pentru ca nu stiu cate or fi in toata blogosfera asta, dar ceva cu aceasta ocazie ar fi trebuit sa fie.
Si eu, barem un comentariu.
La Radio Luceafărul,duminica între 10.30-12.00 ieșea în eter Fonocaleidoscopul,erau anii -75, -84.Acolo, pe unde ultrascurte, tânărul pe atunci Nomad, ”descoperea Lumea celor mari”.Revista Rovesnic era citită și răscitită de mine
De atunci poate că am însurit puțin la cap,dar Freddie Mercury răsună în casa mea tare des.Un geniu printre norocoși.
Mulțumesc pentru amintiri!
Constatez ca atat la “Prometeu” cat si la G. Asachi experienta dumneavoastra sociala a fost in oarecare masura limitata. Prin comparatie observ ca experienta mea a fost putin mai bogata (betii pe la Yellow Sub/Black Elephant cu colegii de clasa incepand cu anul 7 a programului educational obligatoriu), experienta care s-a desfasurat aproximativ in aceeasi perioada cu exp. dumneavoastra. G.Asachi 1995-1997; Prometeu 1997-2004.