Pentru neam și țară

Pâine de pe jos, salamuri făcute din tot ce vrei, mai puțin carne, poate din șobolani, dar poate doar din rahat de șobolani, brânză cu gândaci, cheesecake de la Numărul 1 cu mucegai, croasant de la Creme de la Creme cu păr (înlocuit nonșalant cu altul, fără scuze, carduri de reduceri, cafea din partea casei), lapte din lapte praf, termene de expirare șterse și scrise altele deasupra (puteți continua lista nesimțirilor). Toate astea se întâmplă. Nu contează ce venit ai, din ce pătură socială faci parte, există întotdeauna probabilitatea să mănânci produse expirate, cu ingrediente de proveniență dubioasă.

Poți să fii călcat la zebră, pentru că trecerile de pietoni nu au nicio importanță (de altfel, BMW-urile întrec pe oricine la dobitocie), trebuie să te întorci pe-o parte, dar și să fii destul de subțire, ca să treci pe lângă mașina unui Adik parcată pe strada București drept în perete. Toate astea se întâmplă. Se întâmplă cu oricine.

Poți lua hepatită de la spitale, poți fi diagnosticat greșit, pot să te distrugă cu operațiile lor nereușite și apoi să plece în vacanță. Toate astea se întâmplă, chiar dacă mă mir câți bani se plătesc pentru asigurările lor medicale inutile. (La acest subiect în curând Mariana Ciobanu o să scrie. Singură în fața sistemului din medicină)

Poți să îți rupi mâinile în transport public, de aia că el mai are 5 minute până la stația terminus și celălalt din urmă îl depășește, poți urca în taxiuri în care șoferii nu dorm cu zilele, poate sunt drogați, poate beți.

Dar asta nu este important, noi o să continuăm să scriem și să vorbim despre limbă, despre țară, despre încotro ne îndreptăm, că n-avem președinte și că politicienii sunt niște nesimțiți, ca să nu zic chiar idioți. Nimeni nu protestează din cauza nedreptăților zilnice, că nu există o minimă protecție a consumatorului, că medicii mai des te distrug decât te lecuiesc, de sistemul de învățământ nu mai zic. În schimb o să ne mobilizăm întotdeauna când e vorba despre limbă, neam și simboluri.

Era o povestire că mulți ani în urmă, studenții aruncau cu ouă în Primărie pentru că s-a pus taxă la biletul de troleibuz. Dar poate este o legendă, că de-atunci ieșim tot pentru istorie și limbă.

Se scria despre răbdare. Răbdarea crapă. Răbdarea crapă în fiecare zi, doar că individual, crapă dimineața, se drege seara, sau invers.

Ca individ eu pot să reușesc, fiecare din noi poate să reușească, poate aduce medalii, poate face carieră de succes, șefii noștri europeni să ne bată pe umăr și să ne zică „Great stuff”, ca societate este însă mai dificil.

***

Trebuia să urmeze vreo concluzie sau vreo încheiere care să încununeze textul, dar nu am, am uitat-o când am auzit că deja se împușcă oameni ziua în amiaza mare, lângă teatre și biblioteci. Poate totuși ar trebui să ne uităm la detalii, noi încercăm să construim identități, orașe europene și istorii de succes. Toți vorbesc despre lucruri mărețe, dar abstracte. Dar totul începe de la lucrurile mărunte, care ne deranjează zi de zi, dar despre care nu vorbim, nu scriem, pentru că vrem să dezbatem doar idei mărețe: despre neam și țară.

 

Lasă un comentariu