Despre homosexuali

În diferitele încercări de a-mi găsi vocația, am făcut puțin jurnalism. Un an de zile. În lucrarea mea finală de absolvent am decis să scriu despre minoritățile sexuale. Când au văzut titlul, unii jurnaliști notorii au strâmbat din nas și au zis: da pentru ce să scrii despre ei? Noi nu știm tot deja?

Mulți cred că homosexualitatea se reduce la sex și gata. Și mai multora nu le pasă de homosexuali, ceea ce este firesc. Dar există o minoritate care tot încearcă să le facă viața cât mai insuportabilă, pe ei nu îi înțeleg. Eu am vrut să cunosc homosexualii, o făceam pentru mine, nu pentru notă.

***

Noi avem mulți homosexuali, lesbiene, bisexuali și transsexuali. Puțini au o orientare deschisă. Și mai puțini realizează care este orientarea lor. Din cei cu care am vorbit unii ziceau că de la naștere au simțit că le plac persoanele de același sex, alții zic că în adolescență au înțeles asta.

Momentul cel mai dificil din viața lor este să recunoască asta în fața părinților. Iar părinții să accepte. Am asistat la un workshop în care copiii citeau scrisorile trimise părinților în care recunoșteau orientarea lor. Destul de înduioșător. Au plâns cam toți. Eu m-am ținut că nu prea plâng.

Cel mai mult m-a marcat ce a spus o mamă: da, feciorul nostru este deja căsătorit, are un copil, dar părinții oricum niciodată nu pot să treacă peste asta.

Un homosexual, de obicei, se destăinuie în primul rând mamei. Unii tați nici nu află despre orientarea copilului. Era cazul unei lesbiene care deja de trei ani este împreună cu o altă fată, în timp ce tatăl și rudele cred că e fată bătrână.

***

Homosexualii cel mai adesea nu recunosc orientarea lor, pentru că se tem că părinții lor ar putea suferi din această cauză. Nu din cauza orientării sexuale a copilului, dar pentru răutățile care le vor auzi de la rude, preoți și alți oameni cu prea multe păreri.

O mamă povestea cum copilul ei era un model pentru toate rudele. Avea grijă de gospodărie, gătea, cosea, era tare ascultător, zicea ea. Apoi, au aflat că este homosexual, iar rudele nu le-au mai călcat pragul casei. Acum este doar mama și fiul, împotriva tuturor.

***

Despre normalitate. Am umblat pe la medici (pentru lucrarea mea jurnalistică) de tot felul să aflu ce e normal și ce nu e normal. Un medic psihiatru mi-a zis că normal este ceea ce majoritatea acceptă ca fiind normal, dar e relativ și se schimbă. Așa că nu pot să îți spun dacă homosexualitatea e anormal, peste ani poate fi ceva normal, a zis el.

***

Despre minoritate. Noi mereu suntem majoritate și minoritate, iar dacă am fi doar majoritate, atunci existența noastră ar fi tristă.

***

Argumentele mereu sunt aceleași. Biserica zice că este păcat și că ei sunt bolnavi (în același timp, nu are un plan cum să trateze așa-zișii pacienți din interiorul Bisericii). Minoritățile sexuale zic că vor fericire și iubire. Iar oamenii toleranți – că ar prefera ca vecini un cuplu de homosexuali, decât unul în care bărbatul își bate soția cu capul de pereți.

Dacă din legea anti-discriminare va fi ștearsă partea legată de minorități sexuale, fenomenul nu va dispărea. Fenomenul trebuie de studiat. Poate sunt homosexuali care-și bat partenerul cu capul de pereți, dar atunci cine să îi apere de violență domestică?

***

Camus zicea: Nobody realizes that some people expend tremendous energy merely to be normal. Să fim normali, serios?

***

Și un cântecel de la Freddie:

httpv://www.youtube.com/watch?v=GmHgdLKwU8U

 

 

 

 

Lasă un comentariu