Cândva am scris o postare despre oameni și feedback. Ideea era că orașul e atât de mic, iar noi suntem atât de conectați încât nu îndrăznim să etichetăm (argumentat!) ceva ca prost, urât sau inutil, ca să nu supărăm autorii sau susținătorii.
În același timp, mulți sunt atât de divizați încât etichetează deodată produsul oponentului, dar și oponentul ca prost, urât și inutil. Citiți aici.
Eu nu o să mă rușinez să zic că bradul din acest an este urât. Iar simplul fapt că e mai puțin urât ca în anul trecut nu îl face mai frumos. La urma urmei vorbim despre un brad, nu despre economia sau justiția țării: l-ai cumpărat frumos, ai rugat oamenii cu simț estetic să îl împodobească și atât. După aia te apuci de creat atmosfera. Nu cu gherete. Aici e mai dificil, dar nu primăria trebuie să facă asta, dar oamenii cu imaginație și simț estetic.
Seara sunt lumini și e oarecum frumos. Ca la cazino. Ziua e urât și trist.
***
Unimedia tot bagă nuanțe de tabloid. A făcut o știre despre cum premierului nu îi place bradul din Chișinău. Din cum e scrisă, cu excepția faptului că face trimitere la revista Vipmagazin, sună de parcă prim-ministrul a făcut o conferință de presă la tema: bradul urât din Chișinău: realități și perspective. Cel puțin asta e ceea ce au înțeles comentatorii.
Eu am făcut interviul, pentru că revista hotărî ca noi să le facem munca, iar eu nu am avut nimic împotrivă. Eram la etajul cinci, și mă gândii: deh, nici de la înălțime bradul nu e mai frumos. Nu poți acuza pe cineva că are simțul frumosului.
***
Comentatorii scriu că premierul trebuie să se gândească la salarii, la gaz, numai nu la brad. Știrea cu Șevciuk care a promis simplificarea regimului de trecere a frontierei are de două ori mai puține vizualizări decât cea despre brad. Bravo, țineți-o tot așa.
***
Între timp ne uităm acolo unde e frumos:
Posted in aiureli, Cel mai urât oraș de pe Planetă

intotdeauna am spus-o si-o mai spun, i-s prea multi mosnegi si babe in tara asta, care incurca la tineri sa se manifeste…ca in primarie i-i avem destui si nu fac nici o iota…Inteleg eu ca nu-s bani, dar problema nu e in asta, ci in faptul ca nu se pune mintea in miscare…Nici mie nu-mi place cum arata Chisinaul de sarbatori, oameni suparati si mofturosi, inca un brad taiat si adus de dragul lumii, nici un iarmaroc care sa adie a sarbatoare…ok, avem multa lumina in centru, merci mare lumteh-lui, care si-a facut treaba ca un octombrel disciplinat si nimic mai mult…