Oamenii mari și oamenii mici din lumea mare

Există oamenii mari din lumea mare, acei oameni din cauza cărora e tare dificil să dai o definiție termenului de „elită”, care, aparent, ar avea o explicație simplă. Parcă sunt mari, parcă sunt aleși, dar nu prea vrei să îi numești elită.

Oamenii mari sunt cei care caută puterea și o obțin prin mijloace de tot felul. Scopul lor nu scuză mijloacele, pentru că ei nu au un scop rațional, ci meschin care mai și contravine intereselor altora.

***

Robert Warren Penn a scris cândva o carte bună pe nume “All the king’s men”. Eroul principal este Willie Stark, un avocat sărac, autodidact, care visează o viață mai bună pentru săraci. Willie Stark nu bea alcool, ci doar apă dulce, pentru că soția nu îi dă voie. Când ajunge puterea în mâinile lui, Willie elimină toți contracandidații săi, bogați și puternici. El reușește să își înșele amanta cu o dansatoare. Și, desigur, nu mai bea apă dulce. Despre eventualii dușmani spunea că poți să îi cumperi, sau să îi șantajezi – fără nicio excepție, pentru că fiecare om este născut din păcat și trăiește în păcat.

Despre carte o să mai scriu. Altă dată.

Există oameni care ajung prin mijloace de tot felul să dețină puterea. Puterea îi amețește. Cu sau fără un păhărel de șampanie. Ei uită că există legi pentru toți și că nu există un om mai egal decât altul.

***

Există oamenii mici din lumea mare. Despre ei am scris aici. De regulă, ei stau pe lângă oamenii mari și-i ajută cum pot. Trăsătura lor cea mai interesantă este simțul de a ști când un om mare se schimbă cu un altul, iar ei la timp pot să li se alăture. În carte, acest tip se numea Tiny Duffy. Dar despre carte o să scriu. Altă dată.

Oamenii mici din lumea mare, în lipsa omului mare, sau când trebuie să îl apere, au euforia puterii, ei știu că nu vor ajunge mari, de aceea se bucură de fiecare clipă de beatitudine în care se simt puternici. Cel mai mult le place să pună piedici altor oameni, oamenilor cu valori, cu scopuri raționale.

***

Au existat multe șanse pentru ministrul culturii, cel mai simplu era să iasă și să roage: poneat’ i prostit’. Dar dacă el e om mare din lumea mare, de unde așa ceva? E trist, e dezgustător, mai ales când începi a vedea legăturile de rudenie. Dar cel mai mult enervează lipsa de coerență: era sau nu era la volan, era beat sau nu era beat; de ce omul care nu era la volan trece prin expertiză? Dacă făceau un spectacol frumos, dacă distrăgeau atenția ca în Wag the Dog, măcar te gândeai: beat, obraznic, dar iau ce spectacol o făcut! Așteptam mai multă imaginație de la un om de cultură.

Despre șefa aparatului, să facă alții colaje, eu simt că ea și-așa se bucură de-atâta atenție.

Lasă un comentariu