Despre farfurii. Când eram copilă, la mesele copioase cu toate neamurile adunate în jur, urmăream cum se schimbă farfuriile cu mâncare. Gospodina casei se ridica și strângea farfuriile. Într-o farfurie se adunau toate resturile, apoi se punea una peste alta și deasupra o duzină de tacâmuri. Porăia gospodina la bucătărie. Deseori sarmalele încă erau pe foc și trebuia să le verifice. Imediat celorlalte femei le sclipeau ochii, se săreau ca arse și porneau a strânge haotic farfurii.
-         Nu, nu, nu, lăsați că strâng eu singurică.
-         Nu, nu, nu, îs așa de multe. Cum să te lăsăm așa?
O mulțime de fraze cu voce dulceagă, nu întotdeauna sincere, erau aruncate. Se vorbea de ce trebuie de ajutat și de ce nu, dar hai poate da, dar hai poate nu. Asta se repeta mereu. Eu căscam ochii și urmăream cu deosebit interes. Deși reacția trebuia să fie alta: trebuia să mă ridic și să încep a strânge farfurii. Ceea ce și făceam, acasă, la bunica și când vedeam că nu există o duzină de femei gata să sară și chiar era nevoie de ajutor. Eu fac ceva când trebuie, niciodată demonstrativ.
***
Despre femei. Uneori mai citesc ce scriu femeile. Să mă mai minunez. Mă bucur că bărbații nu au asemenea dileme existențiale și nu încep a scrie despre rolul lor în lume. Ar fi straniu să citim articole despre: zece bărbați care au schimbat lumea sau care ar trebui să fie modelul unui bărbat pentru ca el să reușească. Suntem scutite de a citi despre cât de bărbați sunt bărbații dacă râgâie sau dacă beau X litri de bere. Mă bucur că majoritatea bărbaților nu sunt judecați cu insistență alți bărbați – cel puțin nu în chestiuni de bărbăție.
Unele femei scriu despre cât sunt de femei dacă beau bere, discuții despre cât de bine este să fii feministă sau cât de groaznic, despre ce ar însemna succesul pentru o femeie și despre cum, doamne ferește, să nu ne cumpere bărbatul ceva! Cine ne plătește nota? Cine plătește vacanța? Dileme existențiale! Mai ceva ca sensul vieții!
Dar cea mai deranjantă este tendința de a fi judgemental. Judgementalism-ul ăsta al femeilor e orientat în tare multe părți, are tare multă energie și ocupă tare mult timp. O doamne, femeia nu a citit nicio carte! O doamne, bărbatul i-a cumpărat o blană și ea în loc să o rupă în public, să îi dea foc, o poartă cu mândrie. A plecat de la lucru și crește copii! Merge la lucru e nefericită, crește copii – tot nefericită; face amândouă – cu atât mai mult moare de nefericire.
Unele femei mai au acest obicei straniu de a oferi sfaturi despre cum să fii femeie, ce modele trebuie să ai și ce trebuie să faci. În esență, nimic practic. Nu te învață cum să iei un job, cum să fii promovată (pentru că, recunosc, s-ar cere uneori de mai transmis aceste cunoștințe), dar cum să fii FEMEIE. Scurt, clar și la obiect.
***
Mă gândeam să mai scriu despre tipurile de femei, dar o să fiu judgemental și n-am timp. Despre cum se plâng femeile despre potențiala lor carieră de succes, dar complexul drobului de sare le împiedică, motive de tot felul: dacă sunt prea urâtă și nu mă vor promova, dacă sunt prea frumoasă și nu mă vor promova; despre cum de găsit mijlocul de aur între mărimea tocurilor și numărul de scări care îl ai de ridicat până la oficiu, dar nimeni nu are nevoie de asta. Uneori, trebuie de scăpăt de complexul de femeie și de apucat de lucru; de căutat sensul vieții noastre, nu sensul vieții femeilor; rețeta succesului nostru și nu rețeta succesului femeilor. Tare global mai gândim și vrem să dăm altora lecții.
***
Soluția este întotdeauna mult mai  simplă, de bucurat de viață și de găsit pe cineva cu care să te bucuri. De păzit sau chiar de fugit de cel care spune: ești prea deșteaptă. Înseamnă că s-ar putea chiar să fii. Been there, done that.
***
Despre femei și farfurii. Totul va fi mai bine când va dispărea acest reflex al nostru de a sări în sus când gospodina casei se apucă să strângă farfuriile și de a arunca fraze incoerente despre cât de tare vrem să ajutăm (de ajutat se poate, când vrei, nu când trebuie). Totul va fi mai bine, când multe lucruri se fac pentru că vrei și nu pentru că trebuie, și când cauți sensul vieții tale, nu sensul vieții tale de femeie. Astea nu sunt tentative de sfaturi. Eu niciodată nu dau sfaturi. Ele mă plictisesc.
Posted in aiureli
una din probleme cu identitatile astea artificiale e ca sunt time consuming, divisive si inflicted din exterior
eu nu am intalnit des situatii cand ceea ce vine din exterior coincide cu ce e inauntru. mai mult the exterior eats you alive pana nu mai stii cine esti. eu tot cred ca treb de cautat inauntru, de ajuns la ce se cheama common humanity, in spatiul ala unde nu exista the gender obsession si orice alte obsesii de fapt. si de acolo de lucrat. fain text 
no, acuma ia, problema identității feminine e prea acută din cauza emancipării estea… femeia e într-o perioadă de acomodare la noua imagine care È™i-o atribuie.
una mi-i interesant: ea devine independentă, face tot ce face și bărbatul deja. întrebare: la ce bun se mai cuplează cu bărbații, dacă mai înainte se completau prin responsabilități diferite, da acuma îs egali?
O palma peste fata Lupului Sur!
care a fost mesajul tau? Despre tot, si despre nimic…prost articol.
un articol foarte prost. S-a incercat o filosofie prea stupida, care pina la urma a inglodat autorul. S-a tot mentionat stupiditatea de a da sfaturi cum trebuie sa fie o femeie, printr-o serie de sfaturi de tot acelasi gen. Si iata ca te contrazici…mentionezi ca trebuie de facut ceva cind vrei si nu cind trebuie , iar undeva mai sus mentionezi ca femeile doar cind vor dau sfaturi, si nu cind trebuie (aceleasi sfaturi de promovare).
Si in general fraza de ajutat se poate, când vrei, nu când trebuie e tare stupida, si s-ar potrivi unui copil din clasa 3 care in asa fel isi motiveaza de ce nu face temele pentru acasa.