Mândri de a intra în situație

Cu toții urâm generalizările. Și totuși ele trezesc dezbateri, discuții, frustrări, de aceea să generalizăm în voie.

 ***

–    Of, i-am intrat în situație, suntem oameni și noi… Cum să nu îi intri în situație?

Intratul în situație este întâlnit la tot pasul. Am încercat să înțeleg expresia în toată plenitudinea, din păcate, dicționarele n-o explică. Doar experiența de viață.

 ***

Experiența de viață arată că există două tipuri de intrat în situație:

1)      Când o persoană trebuie să facă ceva și nu face. Intrăm în situație când cineva întârzie, când depășește deadline-ul (și spune: da se poate încă olecuțică?), când este prins copiind la examen, când îl prinzi cu mită, când oprește în intersecții și pe treceri de pietoni, când depășește limita de viteză. Îi intri în situație. Suntem oameni cu toții. Punctualitatea este o problemă tare gravă. Punctualitatea și intratul în situație merg mână în mână. Deadline-uri la fel.

Orice mic eșec în activitatea profesională este iertat prin intratul în situație. Totuși, suntem oameni.

Fiecare profesie are tipurile ei de intrat în situație. În jurnalism, nu are trei surse, descoperă sursele anonime, nu acoperă fața copiilor, bagă cadavre. Intri în situație, că dacă nu intri în situația jurnalistului, mai este situația editorului și tot așa.

Și medicilor tot le intri în situație. Au salarii mici, rându-i mare, șefii de secție-s niște bădărani, oamenii din rând niște sălbateci.

Preoților tot le intri în situație (de-s beți, de bat femeia, hărțuiesc băieții tineri, vând clopotele din biserică) și totul se termină cu: îs oameni și ei.

Acest intrat în situație reduce tare mult eficiența oricărui lucru care-l face și influențează rezultatele care le așteptăm.

I’m not asking you to do your best. I’m asking you to do your job, spunea un personaj din carte. În loc să ne facem lucrul, pierdem energia pe intrat în situație.

Notă: Aceasta nu este empatie. Empatie, altfel definit, ar fi ceea ce ne învățau bunicii: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Dar mai târziu, am aflat că de fapt Confucius o zise primul.

2)      Al doilea tip de intrat în situație este când există un beneficiu oarecum reciproc. Dacă în primul caz, altruismul este pe primul loc, în al doilea contează mai mult avantajul mutual decât altruismul.

Nu reușea omul să meargă la bancă să plătească factura, i-am intrat în situație.

Nu avea timp omul să aștepte câțiva ani pentru cetățenie română, i-am intrat în situație.

În școală tot e interesant, noi intrăm în situația profesorului, iar profesorul intră în situația noastră.

Omul cu gherete intră în situația funcționarilor, funcționarii în situația oamenilor cu gherete. Apoi, oamenii cu gherete intră în situația judecătorilor, iar judecătorii intră în situația oamenilor cu gherete.

Noi intrăm în situația medicilor, iar medicii intră în situația noastră (din tare multe motive, cel mai banal ar fi că până la casă ai de mers cinci etaje, liftul e vechi, iar casa poate fi închisă, iar cheia sub chetrișică)

***

Din bunătate, credem noi, intrăm în situație, de fapt subestimăm oamenii, ignorăm ceea ce are putea oamenii să facă mai bine. În loc să cerem să fie lucrul făcut, acceptăm scuze și apoi așteptăm alții să ne ierte pe noi.

Intrăm din situație în situație până nu mai putem găsi cum să ieșim din toate situațiile.

Există comunități în care fiecare își știe rolul și își îndeplinește lucrul, există altele în care se intră în situație. Noi am ales al doilea model și suntem mândri de asta, pentru că suntem atât de buni, atât de altruiști… În același timp, atât de pierduți și ineficienți.

 

 

Lasă un comentariu