Jos billboard-urile! Serios.

Eu sper, în curând, când voi împlini o vârstă frumoasă, prietenii mei să pună mână de la mână și să împodobească Palatul Național, Teatrul de Operă și Balet, poate chiar Guvernul (depinde ce cunoscuți vor fi acolo) și încă vreo câteva clădiri cu billboard-uri mari pline cu fotografiile mele. Vor fi tare multe: eu la munte, eu la mare, eu în Europa, eu în Asia, eu zâmbitoare, eu mă prefac supărată, eu cu motănașul. Eu voi face fotografii fotografiilor și voi fi extrem de fericită.

***

Am o postare care să tăvălește prin drafturi. E despre momentul când treceam prin PMAN și am văzut o clădire frumoasă. Era aceeași clădire, doar că fără un imens banner, pe care cam de obicei erau sticle de alcool de tot felul.

În continuarea postării mele, era scris despre cum mi-i dragă de Constantin Cheianu, dar chiar nu aș vrea să îl văd atât de mare înșirat pe o clădire atât de frumoasă în centru. Să mă credeți, iată și fotografia care o făcusem atunci.

 

***

Există un grup restrâns de oameni care îmi plac, îmi place ce fac și cred că țara noastră este mai frumoasă datorită lor. Unii din ei luptau pentru păstrarea monumentelor istorice. Astăzi îi văd cum zâmbitori acoperă frumoasele clădiri din centru.

***

Argumentul lor este: dacă nu noi, atunci altcineva. Acest argument este folosit de fiecare om de afaceri care demolează un monument și construiește ditamai hotel. Acest argument este folosit de toți care încalcă regulile, dacă nu noi, mereu se va găsi altcineva. Și-atunci ce facem? Încălcăm cu toții. Vorbim una și facem alta. Apoi ne supărăm tare când alții fac fix așa.

***

Vreau un Chișinău frumos. Dar n-am cu cine.

***

Aparent, așa suntem, ne plângem că totul este atât de mizerabil, dar cu bucurie contribuim la asta.

Lasă un comentariu