Există un moment în care nu mai știi ce să răspunzi la întrebarea: da’ tu când pleci din țară? Vreo câțiva ani funcționează varianta: încă-s tânără. După un timp te temi să mai spui asta, nu cumva cineva să îți amintească că “You are not getting younger!” Sunt oameni despre care știi că mai devreme sau mai târziu vor pleca la învățat. Nu, nu în România, undeva mai departe, mult mai departe. Eu m-am încăpățânat, apoi am cedat și plec. Plec să mă întorc. Dar despre asta altă dată.

***

Oamenii din țările în curs de dezvoltare au nevoie de o școală de pregătire până a ajunge în Anglia. Nu este vorba de cunoștințe generale, dar cum să scriem. Toți trebuie să ne învățăm să scriem. Trebuie să scăpăm cumva de complexul cuvintelor complicate și repetatul second-hand-ist al ideilor altora ca și cum ar fi ale noastre.

Unul din workshop-urile obligatorii era despre plagiarism. Scurt și clar despre ce viață oribilă vei avea dacă o să copiezi. Cum zicea instructorul irlandez, și uneori mult prea sarcastic, al unei colege, chiar dacă nimeni nu te va prinde că plagiezi, asta va reveni și te va bântui.

După sesiune, am înțeles cu toții un lucru: trebuie de întors în țară și de ars teza. Ne-au explicat ce e asta plagiarism,până la urmă nu era totul chiar atât de evident. Ne-au povestit despre autoplagiarism – aici ne-au cam pierdut. Ne-au povestit cum parafrazăm și plagiem în același timp. Șapte cuvinte ne trebuie, șapte și e plagiat.

Sunt sigură că nimeni din cei 60 de studenți care vor pleca în Marea Britanie la studii în universități ca Oxford, Cambridge, Essex, Warwick, St. Andrew și altele nu au plagiat cu bună știință, dar majoritatea (să zicem unii) au plagiat. Probema e că nimeni nu ne-a oprit.

***

Primul caz povestit a fost despre un student la drept care a copiat câteva fraze în teză. I s-a interzis să mai susțină examenul pentru a deveni avocat în toate statele din America. Al doilea caz, era despre un student de la Oxford a cărui teză a fost copiată de cineva de prin cercurile guvernamentale. După incident, studentul a primit multe oferte de muncă, foarte bine plătite, în toate colțurile lumii, cei din cercurile guvernamentale s-au tot scuzat, tare mult și peste tot. Responsabilul s-a sinucis. Al treilea, era despre un decan la o universitate din Australia care și-a plagiat propria-i lucrare mai veche; s-a concediat. True stories.

***

Eu mi-am făcut teza singurică, am dat toate sursele, așa cum am putut, așa cum am știut. Habar nu am care stil a fost folosit pentru referințe. Am parafrazat fără să dau referințe. N-am știut că trebuie. Îmi amintesc că nimeni nu a venit la noi să povestească despre cum viața noastră va fi numai suferință, dacă vom copia. Nimeni nu ne-a instruit cum să scriem, pentru că toți știau că majoritatea din noi nu vor scrie singuri. Și-atunci de ce să mai pierzi timpul?

Colegii mei copiau fără rușine pagini întregi. Alții cumpărau fără rușine teze întregi. Profesorii știau asta și fără rușine le puneau note. Mai mult ca atât, profesorii mai vând teze. Fără rușine. Fără rușine pe stâlpi sunt încleiate anunțuri despre vândutul tezelor. Fără rușine mai e scris: preț negociabil. Fără rușine, tinerii cumpără. Totul se face atât de evident și atât de fără rușine. Sistemul de învățământ superior e o mare nerușinare. Cel puțin așa e în domeniul științelor sociale.

 

Posted in Ar fi bine să fie și la noi așa ceva