„Retrăirile” noastre

Să generalizăm.

Moldovenii de-acasă au două probleme mari când se întâlnesc cu moldovenii de peste hotare. Dacă se începe o dezbatere mai aprinsă în care fiecare  învață pe celălat cum să trăiască corect (deși deja de aici începe problema), moldoveanul de-acasă va tuna:

-          Dar tu ce ai făcut pentru țară?!

Moldoveanul de acasă chiar așteaptă un răspuns la această întrebare. Dar care sunt criteriile pentru a evalua asta moldoveanul de-acasă nu știe. Iar la întrebarea ce a făcut el, moldoveanul de acasă, pentru țară, el va începe să vorbească tare mult, pentru că nu știe răspunsul.

Nu știu ce înseamnă a face ceva pentru țară. Am plătit și eu impozite doi ani. Mare lucru nu simt că am făcut. Spun mulțumesc când plătesc la magazin, spun mulțumesc când ies din microbuz și iarăși asta nu înseamnă nimic. Să mori pentru țară? Faptul că mori pentru ceva, nu înseamnă obligatoriu că este o cauză bună sau că ai făcut chiar ceva util.

Poate nenea din Boldurești a făcut ceva pentru țară, de fapt, nu pentru țară, dar pentru comunitatea lui. Lui i-aș strânge mâna și i-aș zice mulțumesc. Sunt sigură că el nu scrâșnește din dinți că alții au plecat și nu fac nimic pentru țară. Sunt sigură că el nu se gândește că a salvat lumea. El a avut o pasiune și a îndeplinit-o. (Problema lipsei de pasiune e interesantă, se poate de revenit la acest subiect cândva)

Uneori a face ceva pentru țară înseamnă să suferi pentru ea, moldovenește zis să „retrăiești”. Ceea ce ne duce la celălalt subiect care moldoveanul de-acasă îl aruncă în față moldoveanului de peste hotare:

-          Eu mă sacrific! Trăiesc în această țară. Merg pe drumuri rele, mă duc la medici care cer bani, dau copiii la școli care mi-i strică, mă tem să merg cu microbuzul, mă tem să cumpăr mâncare de la magazin. Țara asta mă nefericește! Dar eu lupt, lupt pentru că e țara mea. Eu am rămas aici!

-          Și pontul? ar întreba moldovenii relaxați.

Probabil sensul vieții constă, pe-undeva, în a-ți căuta fericirea, de aceea dacă o țară tare te nefericește, trebuie să pleci. Să pleci  acolo unde vei fi fericit. Dacă nu poți pleca, nu țara e de vină.

***

Moldovenii de peste hotare tot nu se liniștesc. Ei cred că luptă, că au reușit. Ei au văzut, de aceea trebuie să învețe moldovenii de-acasă cum să trăiască. Insistent.

Moldovenii de peste hotare sunt de tot felul, unii ne tot bat la cap că mâncarea din avion a fost execrabilă, că în Europa nu vezi așa ceva, că aici n-ai de unde cumpăra mâncare fără conservanți, că aici n-ai de unde cumpăra haine, troleibuzele sunt groaznice și nu există Starbucks! Aici totul este rău!

-          Cum voooooi trăiți aici?

Alt tip de moldoveni nu se liniștește până nu ne zic că strada pietonală e o idee proastă, că peste tot se face altfel; că TEDx e o mediocritate; că tot ce se scrie și toate inițiativele sunt neinspirate și inutile; că noi n-avem șanse.

De cele mai multe ori, moldovenii de peste hotare nu dau sfaturi, ei etichetează. Ei nu au argumente, ei au opinii.

***

Tot mai des remarc mici ciocniri între moldovenii de-acasă și cei de peste hotare. Incidente pline de generalizări, lamentări și acuzații. Esențial este însă să dai sfaturi cum să trăiască ceilalți sau să te întrebi cum pot ei trăi așa. Discuții despre valori, despre fericire, despre a lucra eficient, încă nu sunt actuale.

Soluții deocamdată nu sunt. Citim, călătorim, vorbim, ascultăm, mai ales ascultăm, creștem copii și poate copii lor vor fi altfel – relaxați, buni, deschiși, mai harnici și fără complexul de a fi moldovean (la acest complex mai revin).

***

Mulțumesc moldovenilor relaxați care există și îmi fac viața frumoasă. Ei nu se iau tare în serios, nu simt că salvează țara, nu cer de la alții să salveze țara, iar dacă pleacă, nu mă învață cum să trăiesc.

 

 

 

Lasă un comentariu