Despre speculaţii

În toată lumea sunt probleme cu media. Nu suntem chiar cei mai necăjiţi. Până şi BBC-ul are păcatele lui, unele mai recente, altele din istorie, bunăoară politica lor editorială legată de Irlanda de Nord în anii ’80.

Italia are televiziunile pline de senzaţional ale lui Berlusconi, iar Ungaria are o lege dubioasă şi cam nedemocratică a presei. Există şi cazuri mai fericite, germanii cred că media lor este corectă şi imparţială. Presa trebuie să aducă profit, ca orice corporaţie. The Sun-ul lui Murdoch cu nonşalanţă a tot trecut de la laburişti la conservatori, şi înapoi, iar unele victorii ale vreunui partid, chiar şi le asumă.

În ciuda faptului că peste tot în lume e rău, eu totuşi cred într-o presă mai bună. De ce? Pentru că există valori, există consecvenţă, există reputaţie care trebuie menţinută şi există demnitate. Cuvinte cam grele, cam serioase, dar uneori mai importante decât profit. Uneori. Rar. În statele mari, este mai simplu să nu îţi pese de valori, de demnitate şi să lucrezi doar pentru bani. În comunităţile mici e mai dificil. Bunul nume contează, pentru că s-ar putea să vii la Eli Pili şi 513 şi să nu te primească nimeni la masă. Şi-atunci? Lucrezi pentru bani. Şi ce? Dacă nici nu ai cu cine să îi bei (să bei ceai) într-o sâmbătă seara? În filmul „Thank you for smoking”, tipul care făcea PR companiilor de tutun, ieşea la cină cu oamenii care lucrau pentru cei cu alcoolul şi armele. Noi nu avem o asemenea diversitate.

***

Jurnalista Louis Heren zicea că atunci când un politician îţi spune ceva, mereu întreabă-te: Why is this lying bastard lying to me?”  (care s-ar traduce cam: De ce acest ticălos minciunos mă amăgeşte). Într-o comunitate mică jurnaliştii sunt prieteni, cumătri sau rude cu politicienii, nu vrei să îi superi (la offline-uri eu tot nu vroiam să îi supăr, recunosc, după ce întrebam de două ori şi nu mi se răspundea, nu mai insistam, dar eram şi eu mai tânără şi fără şcoli de jurnalism şi editori), dar nimic nu trebuie să te încurce în a-ţi face datoria. Să urmărim acest scurt fragment, în care jurnalistul întreabă de vreo zece ori acelaşi lucru. E jurnalistul prost? Nu înţelege? Nu, el nu trebuie să presupună, el trebuie să scoată declaraţia de la politician.

http://www.youtube.com/watch?v=Uwlsd8RAoqI

***

Oleg Cristal lucrează la Publika TV. O să îi ignorăm trecutul, pentru că oricine are o şansă la reabilitare. În calitatea lui de editor al zilei (aşa scrie pe site), care înseamnă şi mai multă imparţialitate şi corectitudine, este cel puţin surpinzător să citeşti un asemenea text

Oleg Cristal, editorul de ştiri, al unei televiziuni de ştiri, care are un număr mare de jurnalişti, care ar putea investiga, care ar putea veni cu răspunsuri, care ar putea veni cu dovezi, Oleg Cristal speculează. Poate el are dreptate, eu chiar aş vrea să ştiu ce prieteni are prim-ministrul nostru în Irak. Eu vreau să ştiu! Eu vreau să îl cheme pe Vlad Filat să îl copleşească cu întrebări, până acesta cu vocea tremurândă să spună adevărul. Dar e mai simplu şi comod să speculezi. De ce? Lipsă de profesionalism, dorinţa de a face pe plac altora? Nici nu ştii ce-i mai tragic.

***

Într-o lume în care toţi aleargă după profit (deşi în Moldova e mai mult supravieţuire), unde nu mai înţelegi unde este presă şi unde este serviciul de presă al unui partid, acolo, presiunea opiniei publice este importantă. Iar într-o sâmbătă seara, un jurnalist va bea singur-singurel la bar.

Lasă un comentariu