Liverpool. 1.12.2012

Pentru a citi ascultaţi asta.

Am luat o hotărâre istorică să nu mai cumpăr magnete. Toţi pot asta. Eu am să scriu pe unde am fost, să nu uit.

***

Între deadline-uri, nu plănuieşti ce să vizitezi şi încotro să o apuci de la staţie. Am ajuns în oraş pe la 12 ziua. Şi cum eu nu prea merg la biserică, dar tare multă muzică ascult, m-am dus la catedrale şi am lăsat muzeul Beatles pe altă dată. Catedrala anglicană din Liverpool e cea mai mare din UK, a treia din Europa şi a cincea din lume. Şi da, e enormă. Nenea de la intrare, bătrân, cu ochelari şi cu un fel de robă ne-a întrebat, unde e asta Moldova, că săptămâna trecută a mai venit cineva şi a zis că e din Moldova şi prima dată a auzit despre această ţară (Dacă acel cineva îmi citeşte cumva blog-ul, zi!). I-am arătat pe hartă. Ne-a povestit că construcţia catedralei a începută în 1904  şi a fost terminată prin ’78. Liverpool-ul era un bogat port şi oamenii de afaceri au donat bani pentru construcţie. Azi este nevoie de 40,000 de lire pe zi pentru ca această catedrală să fie deschisă. Ne-a zis că ne-ar mai povesti, dar trebuie să se întoarcă la lucru.

 

Când a început a cânta corul, am plecat împlinită.

Marea mea dorinţă era să văd catedrala metropolitană din Liverpool pentru că arăta ciudat de modern pentru catolicism pe fotografii. În faţa ei am început a zâmbi, un fel de fericire stranie când vezi că în sfârşit orice formă îşi urmează funcţia (asta chiar scrie pe plăcuţele cu informaţie de la intrare), chiar dacă este o biserică şi este o biserică catolică.

Istoria catedralei e mai lungă. Construcţia a fost începută în 1933 (trebuia să fie a doua cea mai mare din lume ca dimensiune după cea din Vatican), abandonată din cauza războiului şi costurilor prea mari, reluată, apoi iar uitată; în 1959 se face concurs pentru a determina cine va face designul catedralei, iar construcţia este terminată în 1969. Poate găzdui 2000 de oameni, iar altarul e în centru ca toţi să îl poată vedea. Are 13 mici capele de diferite forme în jur.

 

Dincolo de toate locurile frumoase, mie-mi plac străzile lăturalnice, roşietice şi din filme. Din filme despre generaţii din anii ’60 sau ’80, cu muzică, despre cântăreţi şi cu rebeli de tot felul. Cu multă cultură şi tinereţe. Pe străzile roşietice mă apucă nostalgia trecutului care nu l-am avut.

 

Am intrat în primul local plin de decoraţii de sărbători şi am băut o bere, am mâncat un burger şi m-am uitat la fotbal, că doar sunt în Liverpool. Cât am stat, oameni de toate vârstele, singuri sau cu familia, se tot opreau în faţa geamului şi se uitau la scor. Tare dulci.

Am avut cinci ore de Liverpool şi am înţeles că trebuie de revenit, cel puţin pentru Beatles Museum şi pentru a mă plimba ziua pe Albert Dock.

P.S. Călătoria a fost posibilă nu datorită Air Moldova.