Eu vreau

Eu vreau cineva să zică într-o zi: gata, nu mai pot să ţin în mine, trebuie să scriu! Să adune toată ciuda zilelelor mâncate de Murakami, cu toate mâţele lui, fenomenele supranaturale, sexul lui demonstrativ, nonsensul, paginile prea multe şi să zică tot ce crede despre dânsul. Fără cenzură. Postarea să aibă peste 700 de like-uri, lumea să comenteze. Unii să zică:

–          Da, eu demult aşa cred, dar mă temeam să zic;

–          Da, demult lumea trebuia să zică ceva despre dânsu, să îl pună la punct, el tocmai premiul Nobel vroia;

–          Idee n-am cine-i, hai să văd să citesc;

–           Nu înţeleg ce aveţi voi cu Murakami, mie îmi place;

–          Poate să îţi placă sau nu, dar nu e frumos aşa de scris

Altul, văzând că astfel de postări fac sute de like-uri, să scrie cât de tare o urăşte pe Ayn Rand, şi, doamne, cât de penibile sunt discursurile kilometrice din Atlas Shrugged, personajele rupte de realitate şi cum strică ea de fapt conceptul de individualism.

***

Eu mai vreau ca Plahotniuc să îi zică lui Roman Mihăieş:

–          Ştii cartea aia, New Machiavelli, a lui Powel, ian fă şi tu o recenzie, iaca am citit o bucată, dar nu înţeleg tot, trebuie aşa, un fel de interpretare, băieţii din Alianţă tot vorbeau despre asta şi eu numai dădeam din cap şi zâmbeam.

Mihăieş să se uite încruntat, dar cu promisiunea că va fi plătit cât trei, va accepta.

***

Oamenii literelor lui Filat, după ce vor citi recenzia lui Mihăieş, se vor uita la toate cartoons-urile din New Yorker de câteva decenii încoace, vor decide în sfârşit să facă o caricatură cu un sarcasm subtil şi elegant. Da, subtil şi elegant, pentru că se poate.

***

Mihai Ghimpu să zică: hoooo, staţi! Haideţi, să fim mai simpli, mai sinceri, mai buni şi să scrie un eseu frumos despre libertate, lumină, despre perfecţiune şi cum cultura face cetăţenii şi statul să fie mai buni.

***

Iar la începutul lui mai, când va fi iar tentativa unei parade a gay-lor, toţi să îi lase să umble cu baloanele lor colorate (chiar baloane, nu prezervative!), cu muzica, cu florile,  şi o să discute despre prietenia lui Debussy cu Satie şi de ce în interpretarea lui Debussy Gymnopedie 1 devine 3. Uneori o să se lăse duşi de val şi o să discute despre viaţa lui Tchaikovsky. O să se certe despre care-i adevărul în filmele lui Lynch.  Şi de ce artiştii au voie să îşi părăsească familia de dragul vocaţiei, iar contabilii nu.

***

Iar când Mihai Ghimpu sau Vladimir Voronin o să spună aiureli la televizor, noi o să privim „După dealuri”, apoi o să vorbim despre film, sau, bine, o să bem în vreun beci sau pe o prispă uitându-ne la stele şi o să planificăm călătoriile noastre prin lume.

***

Ceea ce vreau eu nu e snob şi pretenţios, nici chiar idealist şi naiv, pentru că ar trebui să fie firesc. Dacă pretindem că suntem intelectuali, că citim, gândim critic, şi postăm toată ziua fotografii cu biblioteci, învăţăm peste hotare, călătorim, atunci să fie schimbarea până la capăt şi să o cerem şi de la alţii.

* Şi ascultăm asta.

 

 

Lasă un comentariu