Atunci și acum

„In a closed society where everybody’s guilty, the only crime is getting caught. In a world of thieves, the only final sin is stupidity.”

Atunci

Eu

Eu făceam lecții cu studenții vorbitori de rusă de la fizică. Ei nu ar fi înțeles. Până am ajuns în Piață, totul ardea frumos. Mi-a plăcut cum arde, recunosc. Distrugerea are farmecul de noi începuturi. Apoi m-am temut. Tare m-am temut. Am plâns uitându-mă la fotografii și gândindu-mă ce înseamnă să fii la locul nepotrivit în timpul nepotrivit.

Tu

Tu probabil ai gândit și ai trăit exact ca mine, de asta eram atât de frumoși.

El

El nu vroia să plece. Se vedea un patriarh al Moldovei, încleștat în putere până ce moartea îi va despărți, iar vulturii îi vor ciuguli din trup. El tot gândea că necazul cu țara asta e că lumea are prea mult timp de gândit, însă în loc să introducă jocuri, competiții, să deschidă stadioane, alungă toți oamenii la munci grele peste hotare, așa, să nu mai aibă timp de gândit, doar de trimis bani să întrețină statul, adică pe el. El se tot schimba din stânga în dreapta, din Est în Vest, numai să nu îi ia cineva puterea. El a cerut femeilor națiunii să declare că statul le va împușca copiii. Apoi a dat vina pe noi. Dar el doarme bine noaptea, ca mai toți patriarhii, eșuați sau nu.

Noi

Noi am vrut, dar nu aveam un singur vis, aveam prea multe vise. Fiecare cu unirile lui în gând. Umblam haotic și dezorientați. Noi am eșuat în tare multe lucruri. Noi ne-am temut de un sms anunțând tancurile rusești. Noi am privit cu frică și cu bateria de la telefon scoasă cum tot apar știri despre tineri bătuți și violați. Noi am fost torturați, dați dispăruți, apoi găsiți. Noi am fost umiliți ca niciodată în viață. Noi am fost obligați să facem așezări dezbrăcați. Noi am fost trădați de proprii profesori și decani. Noi am ieșit la televizor cu capul plecat și am spus că suntem responsabili de distrugerile în masă.

 Voi

Voi erați și mai dezorientați. Pentru că voi niciodată nu gândiți măcar mâine ce o să faceți, și așa în ultimii patru ani. Ba rezervați Piața, ba luați megafonul și ne ziceați să ne oprim, ba ne promiteați corturi în stradă, apoi fugeați să nu vă prindă camerile. Nimeni nu știe ce exact vă gândeați. Vroiați să aruncăm cu pietre sau nu. V-ați dat deoparte. De frică. Că multe păcate mai aveți. Ați plecat și voi capul și umil ați spus că nu sunteți de vină. Ați așteptat cuminți iertare din partea Lui. Și oricum, așa speriați și jalnici, erați unica noastră șansă.

Ei

Ei se uitau la un concert de balet. Ei încercau să dea de copiii lor care nu erau în aria de acoperire. Ei umblau din comisariat în comisariat plângând, împingând pliculețe cu bani și totul în zadar. Dormeau în fața comisariatelor. Ei îi duceau la medic și se îngrozeau de rănile lor. Ei îi aduceau acasă, îi spălau, îi îmbrăcau în costum și îi înmormântau. Lor li se spunea că ai lor copii s-au sinucis sau au murit de la intoxicații, în timp ce rănile înfiorătoare nimeni nu le putea ascunde.

 Acum

Eu

Eu citesc statistici ale procuraturii generale despre 14 polițiști condamnați. Mă gândesc că toți ceilalți în continuare ne “apără”. Mă uit cu dezgust la cei care au venit la putere cu filme artistice despre 7 aprilie și care ne-au promis două lucruri: adevărul din 7 aprilie și o viață mai bună. Au eșuat la ambele, nu in realizare, ci măcar în intenție.

Eu sunt cinică. Fac haz de necaz ca mai toată lumea. Fără de asta ar fi prea trist. Am zis ca vin acasă pe la toamnă,  la care mi s-a spus: I tebia vylechim.

Tu

Tu scrii statusuri pe Facebook despre cum vrei să îți faci valiza, apoi te cerți cu alții despre cum această guvernare e cel mai bun ce putem avea. Tu ai tot felul de dezamagiri, de la gunoiul din scară până la adevăruri istorice.  Tu vrei să faci, dar habar nu ai de unde să începi, dar mai ales cu cine să începi să lucrezi.

El

Care el? Sunt tot mai mulți de el. Numai ca ei sunt tineri și în putere. Nu ca cel de altă dată. El este tot mai imprevizibil și lupta pentru putere îi șterge orice urmă de empatie.

El cere adevărul istoric doar înainte de alegeri, pentru a întuneca mințile celor 10%, el se vinde de câteva ori pe zi și pretinde că este consecvent, el nu poate conduce, el nu poate gândi, el urăște un singur om, și-l urăște cu cea mai sinceră ură umană care poate exista, iar după această ură, măcar și potopul.

El se bagă în politică de dragul jocului. Oare cum ar fi asta să te joci cu viețile oamenilor? El este încă un mister, de aceea fanteziile lui nu pot fi deslușite, dar toate sunt legate de o bolnăvicioasă dragoste pentru putere. Nu este nici intelectual, nici conducător, nici carismatic, nu atrage pe nimeni prin nimic, decât prin bani și șantaj. De asta jocurile vor fi și mai bolnăvicioase.

El se tot teme și își tot asumă. El începe acțiuni pe care niciodată nu le duce până la capăt. Hapsân și el ca mai toți, dar crede că scapă din cauza partenerilor europeni. Nu poți fi un bun conducător, și în Alianță, și hapsân. Orice combinație din două totuși funcționează.

Noi

Noi iarăși eșuăm în solidaritate și consecvență. Noi credem că o semnătură adunată cu trei zile înainte va aduce adevărul. Noi de fapt nici nu-l mai cerem, ne-am resemnat. Ei erau ai noștri. Deși ne-am încurcat cine sunt ai noștri și cine sunt ceilalți. Cei care ne tot amenințau în acele zile, sunt acum la Guvernare, alții care ziceau că ne împușcă încearcă să devină o alternativă pentru guvernare și opoziție.

De frică, dar mai ales din lene, eșuăm. Dar asta nu ne face tare triști. Popoarele europene și americane au grijă să ne facă viața mai bună.

Voi

Voi sunteți soluția noastră finală. Nici măcar nu vreți să vă votăm pentru ceea ce sunteți, ci doar pentru ceea ce sunt alții. Ne speriați cu tot felul de regimuri și uniuni vamale.

Vă târguiți în public. Fără de rușine. Vă șantajați. Vă știți amantele, vă știți afacerile, vă știți crimele și vă jucati unii cu alții ca în filmele proaste despre mafie. Sunteți lacomi, fără de cultură, plini de frustrări și ipocriți.

Ei

Ei așteaptă acel pașaport românesc. Ei lasă familiile și pleacă peste hotare neștiind ce îi așteaptă. Ei își iau copiii în țări străine pentru ca acolo cineva se gândește la ei. Acolo statul nu ar îndrăzni să le rupă coastele și să îi violeze cu bastoanele, acolo profesorii nu ar îndrăzni să îi arate cu degetul pentru că au ieșit în stradă pentru libertate, acolo nu ar fi uciși în Piață, și acolo torționarii nu ar umbla în libertate.

Mai sunt și alți ei, care rămân, duc lupta lor zilnică pentru supraviețuire și nu au șanse să plece. Ei spun că țara merge într-o direcție greșită, dar la anul cred că totul va fi mai bine. Statul sunt ei.

Întrebarea “dacă duminică ar fi alegeri, pentru cine ați vota?” mă derutează oarecum.

* Postare scrisă ascultând acest cântecel.

 

Lasă un comentariu