Улыбайтесь, господа. Улыбайтесь!*

Fotografia cu pricina
 
Fotografia cu pricina

Începem cu sfaturi tehnice pedegeaba:

1)      Dacă eşti etichetat pe Facebook, poţi singur să înlături asta!

https://www.facebook.com/help/www/140906109319589

2)      Dacă vrei să eviţi să fii etichetat, poţi să faci şi asta!

https://www.facebook.com/help/186837828030552

3)      Ba mai mult, chiar dacă te laşi etichetat, alţii pot niciodată să nu vadă asta.

Facebook-ul oferă posibilităţi nelimitate de jucat cu privacy, dacă ai oleacă de imaginaţie şi mai puţină frică de cel de sus.

Continuăm cu alt tip de sfaturi pedegeaba şi nişte comentarii:

1)      Dacă scrieţi unui jurnalist sau blogger să scoată o informaţie; el nu o va scoate, ci o va completa cu rugămintea voastră de a o scoate. Dacă jurnalistul sau bloggerul îşi permite să facă asta, cel mai probabil ţara are o presă considerată liberă sau parţial liberă. Noi acum avem o presă parţial liberă.

2)      Pentru supravieţuire în spaţiul public, simţul umorului este necesar. Cu drag îmi amintesc când am băut o bere cu prietenii mei: un blogger notoriu, Vlad Filat, Sauna Romantică şi Vindem Rochii de Mireasă. Oamenii lui Vlad Filat ştiu sfaturile pedegeaba despre Facebook, fanii nu au fost afectaţi, noi însă ne-am amuzat.

3)      Să suni cu insistenţă oamenii pentru a scoate nişte tag-uri pe Facebook e din seria „Трудно искать чёрную кошку в тёмной комнате, особенно если её там нет”. De ce? Din cauza sfaturilor tehnice pedegeaba de mai sus.

4)      Să rogi să fie şterse nişte comentarii care conţin un anumit nume, iar comentariile sunt inocente, nu lezează onoarea şi demnitatea şi nu defăimează, este cel puţin jignitor. De ce? Scriu punctul 5.

5)      Teza mea de master era despre mass-media tradiţională în Republica Moldova. Pentru că trebuie de lansat sintagme memorabile am caracterizat după lungi studii şi interviuri situaţia curentă ca „pluralism fără libertate”. Iar tot ce am scris m-a cam întristat. Internetul rămâne unicul spaţiu liber. De aceea când cineva te roagă să ştergi un comentariu care se încadrează în limita bunului-simţ, nu poţi decât să răspunzi:

–          Eu sunt un om liber, într-o ţară liberă, unde este garantat dreptul la libera exprimare, eu nu lucrez la Publika, la Prime sau la una din acele televiziuni să mi se spună ce să scriu şi ce să fac.

6)      Am remarcat în talk-show-urile noastre, mai ales alea despre aerporturi, atacuri raider şi BEM-uri, se pomeneşte foarte des „ştim cu toţii pe cine avem în vedere”, „ştim cu toţii cine stă în spatele”, „să nu le mai pomenim numele”. Iar eu mă gândesc: dar poate nu toţi ştiu pe cine au ei în vedere.

Respectiv, am să zic lucrurilor pe nume. Ieri, când după zece zile de scris în continuu despre starea dezastruoasă din televiziunile noastre, ajunsesem la bibliografie am fost sunată de reprezentanta (nu îmi amintesc exact funcţia) domnului Plahotniuc şi rugată să fac remove la un tag (pe care nici măcar nu eu l-am pus), şi să şterg nişte comentarii inocente care conţineau numele dumnealui. Aparent, remove la tag nici nu era necesar să fac, iar comentarii nu şterg, pentru că eu nu cenzurez. Toate astea se întâmplau sâmbătă după-amiază, până şi ora este bizară, pe lângă rugămintea penibilă.

7)      Reprezentanta a accentuat că Vlad Plahotniuc a spus că nu mă cunoaşte. Eu m-am întristat, pentru că eu sunt poporul, iar dumnealui trebuie să mă reprezinte. „Câte mâini strângi atâtea voturi ai” şi nu „Câte televiziuni şi site-uleţe dubioase ai, atâtea voturi aduni”. Dacă o vrea să cunoască cetăţenii şi bloggerii, eu am multe întrebări, mai ales despre mass-media. La o sticlă de vin overpriced pe terasă la Nobil.

8)      Dragi politicieni, Internetul poate fi prietenul vostru, jucaţi-vă cu tehnologiile. Sau dacă vă depăşesc, Vladimir Voronin e popular şi fără de Facebook.

9)      Улыбайтесь, господа. Улыбайтесь!

Disclaimer: dacă asta se întâmpla într-un alt context, când eu nu aş fi trăit un an în Anglia şi nu aş fi scris despre libertatea mass-media, poate acest text nici nu era scris. Eu însă ieri după ce m-am amuzat destul de mult despre de cât de penibilă este situaţia, m-am întristat.

Evident, eu mă tem de Volga neagră. Şi asta din nou mă întristează.

P.S. Eu mai înţeleg că acest text va fi citit de oameni care nu au nimic cu Vlad Plahotniuc, însă trebuia de scris.

*Citat din genialul film Тот самый Мюнхгаузен.

Şi cântecel, de toamnă, de duminică ploioasă.

Lasă un comentariu