Ei și voi

 

„Vlada, scrie ceva despre acest meeting făcut pentru a unge ochii europenilor, noi – cei care le-am dat puterea în 2009 aşteptam reforme concrete şi mai puţin blabla. Ei s-or îmbăta cu apă rece”

Evenimentele care mă depăşesc eu le descriu altfel. Inspirat din cartea 99 de franci şi aplicat la până acum la postările despre referendum şi 7 aprilie. Cam aşa:

Eu

Eu m-am trezit pe la 10:30, era duminică totuși. O zi cu soare, tocmai bună de citit în parc. Am făcut un ceai și am apăsat pe play.  Am văzut că piața e plină de tricolori și steaguri europene și mi-am zis că e bine. Am citit statusuri mioritice despre cum să trăim cu toții extazul integrării europene și m-am gândit: ce penibil! Am auzit-o pe Naforniță, care a fost cea mai adorabilă și inocentă prezență acolo, și am zis – bună idee, păcat că nu o aud live! Am auzit politicieni și m-am plictisit. Când a început a vorbi Nicolae Bulat și soarele a lumina mai tare, am luat cartea și am ieșit la o înghețată. În PMAN. Am simțit că oarecum istoria trece pe lângă mine și nu pot accepta asta.

Tu

Tu ai pus fotografii cu frigărui sau frunze galbene, trecute prin filtre Instagram. Tu la școală ai scris în grafie latină, tu ai tot dreptul să vorbești și să o numești limba română, ție nu îți trebuie permisiune să pleci peste hotare, nu ești paranoic să afli cine pârăște din grupa ta, din ograda ta, din prietenii tăi. Tu ai văzut Europa. Uneori chiar fără să stai în rând după viză. Uneori, sau poate chiar de cele mai dese ori, fără să plătești pentru asta. Tu ai acces la Youtube, asculți de câte ori vrei orice cântec. Tu poți alege ce vrei să înveți, ce să lucrezi, unde să mergi și ce să faci. Iar toate astea datorită unui grup de oameni, entuziaști, visători, idealiști, fără de frică, care prin anii ’90, ieșeau pe străzi chiar și fără de Facebook. Tu ai primit libertăţi pedegeaba, de aceea nu ştii cum să lupţi sau să susţii altele.

El

El și-a amintit cum a ieșit în stradă mai bine de 20 de ani în urmă. A ieșit pentru ceva și împotriva la altceva. Chiar dacă puțini îi sunt recunoscători acum, tu ai o viață mai bună datorită lui. El a constatat că erau puțini tineri în Piață, însă era fericit că erau mulți oameni. El s-a întristat amintindu-și de marii apărătorii ai patriei, neamului și limbii care au îndemnat lumea să stea acasă. A mers după asta și a băut un pahar de țuică, pentru integrare, să o prindă și el.

Noi

Noi nu ne mai schimbăm de ceva vreme. În mare parte, am umblat cu căutatul nodului în papură. Comentăm aiurea pe Facebook, ne enervăm, scriem, ne lamentăm. Noi iarăși eșuăm în solidaritate. Noi spunem că este un proces, tot noi vrem să se întâmple peste noapte. Nouă ne plac like-urile și vorbăraia inutilă. Scriem opinii, fără de argumente, tranşante, să aducă deopotrivă susţinători şi oponenţi și așa ni se pare că salvăm lumea.

Voi

Ah, voi. Voi în continuare sunteți soluția noastră finală. Din fericire, din cauza atâtor televiziuni și ziare, care tot vă aparțin, noi știm ce faceți. Ce ne faceți. Și doar atât. Fără pedepse. Voi ne-ați mai chemat o dată în Piață, iar apoi când aveam nevoie de susținere, repede ați dispărut, ați dat capul în jos și aţi spus că nu sunteţi de vină, tinerii singuri au început totul. Voi ați publicat  filmulețe cu crime ce se fac în PMAN și tot voi nu ați mai făcut nimic în privința asta. În Piața Marii Adunări Naționale, patru ani în urmă, oameni au murit. Sau un om. Sau cine știe. Noi nu știm. Voi ați făcut întregi documentare, și deja a câta oară zic, ați promis un adevăr și numai prin asta ați câștigat. Voi v-ați mai jucat de țara în bunghi. Ați mers la vânători, ați mai făcut accidente, ați mai tăcut despre accidente, ați spălat rufele în public, v-ați amenințat, v-ați cuprins, ați votat cu unii, apoi cu alții (tare obijduitor când îți consideri alegătorul un prost). Ați împărțit, împărțiți, habar nu am ce mai faceți.

Acum v-ați împăcat.

Voi v-ați uitat cu satisfacție la mulțimea de oameni și v-ați liniștit gândindu-vă că vă faceți lucrul bine. Foarte bine. Oamenii au rămas în Piață să se bucure de soare, capitală și muzică, până a se întoarce la necazurile și sărăcia lor cotidiană, voi probabil v-ați dus prin restaurante și v-ați felicitat unul pe altul.

Ei

Ei s-au trezit la 5 dimineață. Au dat mâncare la găini și au pornit la Chișinău. Unii știau bine de ce, alții aveau o vagă idee, alții au mers cu hurta. Ca de obicei. Și în Parlament e tot așa. Unii s-au minunat de Chișinău, alții au făcut cumpărături, ori s-au întâlnit cu rudele. Mult mai mulți însă au ajuns în Piață. Ei au fața arsă de soare și mâinile chinuite. Au o expresie a feței obosită, însă optimistă. Paradoxuri pe care niciodată nu am să le înțeleg. Chiar dacă ei habar nu au ce înseamnă a parafa, și cine e acesta, Vilnius, ei știu că lucrurile urmează să fie mai bune. Ei sunt cei care depind cel mai mult de aceste schimbări. Au prins soare și muzică, un fel de sărbătoare, ceea ce rar se întâmplă în localitățile lor. Poate chiar au simțit că cineva se gândește la ei. Ei au urcat în microbuze și au mers obosiți, dar plini de speranță acasă. Unii. Alții cum au venit, așa și s-au dus, fără de niciun sens, dar asta se întâmplă peste tot.

Ei sunt unicii care depind de oamenii de pe scenă. Iar oamenii de pe scenă au nevoie de ei, măcar o dată în patru ani și uneori la manifestații publice.

Mie îmi place de ei. Mai puțin de tine și voi. Ei sunt sinceri și autentici, ei chiar merită o viață mai bună și mult mai repede decât li se promite/oferă.

Mă oprisem la intersecţie şi mă uitam cum pleacă autobuzele. M-am gândit, dar oare voi vă gândiţi la ei? Mi-am amintit că probabil că nu.

* Şi  cântecel.

IMG_1514 IMG_1525

Lasă un comentariu