Asta-i situația

Pe mine mă entuziasmează alegerile. Cam din anul 1996. Eu de-atunci știam că trebuie de votat pentru cineva, să nu câștige altcineva. Eu de-atunci am înțeles că tare des, argumentul cel mai puternic este: asta-i situația.

Există o categorie de oameni, din care fac și eu parte, care mereu vor vota mai tare împotrivă decât pentru. Da, noi existăm. Și noi nu o să ne schimbăm. Noi știm prea multe despre politică și firea umană. Și în Moldova, și în România, și în restul lumii. Noi ne criticăm favoriții mult mai tare, pentru că avem așteptări și noi o să ne schimbăm opțiunile de vot, exact așa cum politicienii își schimbă principiile.

Noi votăm împotrivă nu pentru că suntem perfecți, iar politicienii nu. Ci pentru că foarte des candidații noștri preferați nu au șanse, sau din cauză că sunt prea buni, sunt izolați, din orgolii, în propriile partide.

În ciuda cinismului, totuși noi suntem gata să stăm patru ore în rând la Chișinău, două ore în rând la Orhei sau 9 ore în rând la Londra. Pentru politicieni de care nu suntem foarte siguri, dar pentru idei care ne sunt aproape.

***

Este o lună plină cu voturi din două în două săptămâni. În care alegătorii moldoveni au căzut în extreme. Dar, cel puțin alegerile din România s-au terminat cu bine.

Leneșii, nevotanții, dezamăgiții, veșnicii critici, smartășii, o să facă multă zarvă despre cum nu vor vota sau cum vor vota candidați fără de șanse sau cum votează cu greață. Ah, greața. Însă, până la urmă, ei vor merge în cabina de vot și vor vota împotriva celor care vor să le compromită valorile și pentru cei care, cel puțin, declarativ au valori asemănătoare.

***

Exact așa cum politicienii nu trebuie să facă campanie doar timp de două luni, politicienii pot fi aspru pedepsiți nu doar în ziua alegerilor (sau zece zile înainte), ci a doua zi după alegeri și în următoarele alte peste 1400 de zile. De asta există societate civilă, mass-media și, dacă nici una, nici alta, atunci blog-uri și Interneturi.

***

Această postare e despre mass-media, societate civilă, despre indivizi și asumare colectiva. Cum zicea Dovlatov: Мы без конца проклинаем товарища Сталина, и, разумеется, за дело. И все же я хочу спросить – кто написал четыре миллиона доносов?

*Cântecel

P.S. Nu uităm să intrăm aici și să pune like aici.

 

 

Lasă un comentariu