Clișeele vremii

Fotografie-simbol. 7 aprilie, 2009. În fața Parlamentului.
 
Fotografie-simbol. 7 aprilie, 2009. În fața Parlamentului.

Un clișeu este o formulă stilistică sau expresie banalizată din cauza repetării excesive.

Există câteva clișee în spațiul public. Cap de listă este „Adevărul despre 7 aprilie.” Urmat de altele, aranjate cumva cronologic, pentru mine, cel puțin.

  • Unirrrrre
  • Libertate Cubreacov
  • Formatul 5+2
  • Consolidarea măsurilor de încredere
  • Jos comuniștii
  • Reforme democratice
  • Principii și valori
  • Societate civilă
  • Chișinău – oraș european
  • Reforma justiției
  • Partenerii noștri europeni
  • Libertatea mass-media

Dacă la apariția acestor sintagme, cetățeanul, când le auzea sau rostea, simțea un fior și îl învăluia speranța, cu trecerea timpului, cetățeanul încetează să le mai spună, pentru că își dă seama că e în van. Sintagmele se aud numai din televizor, iar fiorul cetățeanului dispare. Speranța însă mai rămâne. Mai trece ceva timp, dispare și speranța. Din televizor, vorbele încă se aud. Capete vorbitoare frumoase le repetă.

Mai trece ceva timp, ele sunt rostite scrâșnind din dinți, în cele două minute de ură pe care orice cetățean rațional le are. În continuare, ele se aud din televizor. Capete vorbitoare și experți prezintă grafice despre acestea.

Mai trece un timp și acestea devin o glumă. O ilustrare perfectă a unei discuții despre “Vrem, dar nu putem” sau “Facem, facem, dar nimic nu se primește”.

Desigur, intensitatea și durata speranței și fiorului depind de vârsta cetățeanului, experiența de viață, ceva cunoștințe din istoria omenirii și prin câte guverne/alegeri a trecut.

Dacă șase ani în urmă, eu eram visătorul, plină de fiori și speranță, am alunecat încetișor spre a fi căutător (pe care Petre Țuțea îl definește ca: ratăcitorul om istoric care se întreabî, intreabă și caută, cu bietele lui puteri omenești, rămânând mereu pradă neliniștii și neîmplinirii), apoi sceptic (ibidem: care nu este până la urmă decât căutătorul învins de neputință), iar acum cinic.

Când eu eram visătoare, alții erau cinici. Așa funcționează lumea. Însă așa cum oamenii și vremurile se mai schimbă, vor veni sau se vor întoarce alți sau aceiași visători.

Până una alta, un update despre adevărul din 7 aprilie.

P.S. Dacă mai aveți clișee, scrieți-le. Vreau să fac un eseu din ele la tema “Republica Moldova – patria meau”. Mulțumesc.

*Cântecel. Fără de cuvinte. Fără de clișee.

Lasă un comentariu