În 2015

Foto-simbol. Public art în ograda muzeului Kafka din Praga. În loc de harta Cehiei, ne imaginăm harta Moldovei.
 
Foto-simbol. Public art în ograda muzeului Kafka din Praga. În loc de harta Cehiei, ne imaginăm harta Moldovei.

În 2015, mergând pe străzile capitalei am avut de vreo trei ori sentimentul că trăiesc în “Blindess-ul” lui Saramago. Și, dragi cititori, acesta nu este un sentiment deloc plăcut, ba chiar e un fel de deznădejde. Să vorbim despre anul 2015.

***

Blindess-ul (sau Eseu despre orbire) lui Saramago e o carte  despre o epidemie de orbire care cuprinde o țară întreagă. Oricine interacționează cu un orb, orbește și el. Primele victime sunt izolate într-un azil. Orbii sunt păziți de gardieni, iar mâncarea este adusă și împărțită oamenilor. În carte se simte anxietatea socială legată de supraviețuire, adică de distribuția mâncării, anxietatea legată de lipsa de autoritate și, respectiv, haosul social și condițiile mizerabile în care sunt deținuți oamenii. Atunci când gardienii refuză să mai distribuie ei mâncarea, atunci când azilul devine supraaglomerat, ca de obicei, un grup de oameni cu tupeu și arme începe să facă ordine: să instaureze un regim de teroare, să fure mâncarea, să îi supună pe ceilalți oameni la tratament inuman și degradant pentru o bucățică de pâine. Nu, cartea nu este despre orbire, cartea este despre oamenii care văd, dar care nu văd, este o reflecție a societății noastre. Firea umană este prezentată în toată splendoarea ei și nu este nicio exagerare, pentru că în condiții de haos, în condiții inumane, niciodată nu știi de ce ești în stare tu sau vecinul tău.

Atunci când a luat premiul Nobel, Saramago a spus că a vrut să reamintească că noi corupem rațiunea când umilim viața, că demnitatea umană este insultată în fiecare zi de cei puternici, că minciuna universală a înlocuit pluralitatea de adevăruri, că omul a încetat să se respecte pe sine atunci când a pierdut respectul pentru semenii săi.

***

Aproape majoritatea moldovenilor cred că 2015 a fost un an rău și abia așteaptă să se termine, deși chiar și optimismul lor că la anul va fi mai bine, a scăzut drastic.

Am început 2015 cu anxietatea legată de cursul valutar, o perioadă când cei mai săraci au devenit și mai săraci, iar cei bogați, au devenit și mai bogați. N-o să uit niciodată când vedeam oameni panicați în bănci care cumpărau orice valută străină cu 30-40 de lei. După aceea, cu toții, solidar, am strâns cureaua.

Am văzut cum se schimbă prim-miniștrii, iar cu fiecare oră, dezgustul moldovenilor pentru politicieni a crescut.

Am văzut cum dispar miliarde în primărie, dar am votat ca de obicei. Cu strângere de inimă mă uit cum se ridică monstruozitatea de blocuri din strada Pârcălab. Sau cum se construiesc blocuri pe terenuri de joacă. Sau cum orașul nostru degradează grăbit.

Am aflat despre atâtea scandaluri legate de corupție, am văzut fețe de judecători, am văzut casele funcționarilor, am înțeles unde se duc banii pe facturi, am văzut ograda CNA-ului plină de Porsche-uri, am aflat cam tot ce se poate de aflat. Apoi am închis ochii, am strâns cureaua și am continuat să trăim.

Am văzut cum dispare orice compasiune chiar și atunci când e vorba de justiție selectivă, pentru că oamenii nu mai au voință să fie selectivi, pentru că toți sunt vinovați.

Eu am încercat să creez condiții de viață adecvate, chiar dacă asta înseamnă ca Primăria să dea jos un pasaj ilegal de pe strada Mateevici. Am ajuns în Procesul lui Kafka și am bătut la uși. Unele s-au deschis și s-au făcut promisiuni. Apoi am înțeles că nimănui nu îi pasă de mine. Și pentru prima dată în foarte mult timp am deschis email-urile cu ofertele de job-uri peste hotare.

În 2015, eu am petrecut o nouă rundă de prieteni și cunoscuți peste hotarele țării, care, cu siguranță, nu se vor întoarce aici. Am privit neputincios cum talentul pleacă.

Eu am mai înțeles că nu avem un stat, nu avem o autoritate, nu avem respect elementar unii față de ceilalți, iar ceea ce urmează poate fi mai rău decât în cărți.

***

În același timp, în 2015 au avut loc mult mai multe evenimente culturale decât de obicei: s-au organizat festivaluri, s-au făcut concerte de muzică clasică, sau de altă muzică, s-a făcut caritate, s-au renovat clădiri. Avem tot mai multe grupuri informale care fac advocacy pentru anumite cauze și încearcă să distrugă imaginea ong-urilor care sunt la fel de îndepărtate de oameni ca partidele. În 2015, bunăoară, datorită insistenței unor oameni noi nu avem un hotel-bordel dubios în parcul central (printre tare multe alte inițiative care merite articole aparte).

În 2015, am înțeles că poporul este în regulă. Că înțelege ce se întâmplă în țară. Știe cine este de vină și este gata pentru o mare schimbare. (E mult mai adecvat decât comentatorii care ne repetă că avem ceea ce avem.)

În 2015, tot acest dezastru politic a demonstrat un lucru foarte important: nu contează că suntem români, ruși, moldoveni sau ucraineni, cu toții vrem o viață mai bună și un oraș european (uneori am înțeles asta prea târziu, dar oricum e un bun început). Și poate vom avea în sfârșit partide care ne vorbesc despre problemele noastre, dar nu ne amenință cu sfârșitul lumii.

La sfârșit de 2015, au apărut așa-zisele speranțe, despre care însă nu voi scrie nimic, pentru că cinismul acumulat în ultimii șase ani, mă oprește. Dar oricum asta face trecerea dintre ani mai luminoasă.

În 2015, eu am lucrat în diferite proiecte cu tot felul de geniali, luptători, visători și idealiști, șanse încă mai sunt. Tot mai puține, dar să adaptez o frază moldovenească: la anul să lucrăm să fie mai bine, pentru că norocul nu se împarte, dar ți-l faci singur. :)

Un An Nou fericit!

*Cântecel, de aia că avem cu ce. 

 

Lasă un comentariu