Notițe americane — 1

 

Disclaimer: Eu scriu să țin minte peste ani.

*Pentru a citi, ascultați asta. 

Această postare e despre călătoria mea în America. Pentru că am făcut câteva mii de kilometri, am mers prin vreo patru state, patru parcuri naționale și trei orașe mari, astăzi o să vorbim doar despre statul meu pe plajă (Oceanul Pacific, plajele populare, San Diego și alte chestiuni mirabolante) și despre de ce m-am pornit eu peste continente și oceane. Exact înainte de călătorie, un prieten mi-a dat acest video despre cum nu trebuie să călătorim fără tolc, dar să învățăm, respectiv mă simt oarecum responsabilă. Promit să nu scriu în stilul: „în fiecare orășel las o părticică din mine”.
***
Pe 14 august, în salonul Spitalului Republican, tanti Evdochia cu cercei mari de aur de bunică, hălățel cu flori și basma, spune că nu îi trebuie ei Italii sau să vadă lumea. Ea are casa ei și acolo este locul ei. Eu eram în a patra zi de perfuzii, încruntată și aproape să plâng, până medicul nu mi-a dat o listă de medicamente și mi-a zis că pot merge liniștită în America, pentru că visele trebuie urmate.
***
Etimologic to travel are legătură cu francezul travail, adică a lucra sau din latină are legătură cu instrumente de tortură. Respectiv, mult timp, a călători însemna muncă. A călători de dragul umblatului apare mai târziu, când oamenii au mult timp liber și bani.În copilărie noi am  învățat că o călătorie nu este un scop în sine, sau mai tragic niște fotografii pe Facebook și hashtag-uri pe Instagram, Harap Alb pornea în lungi drumeții pentru, ceea ce scriam noi în comentarii literare, a se cunoaște pe sine.
***
Demult, tare demult eu ascultam Going to California și aveam acea nostalgie, care nu are o denumire clară, pentru vremurile pe care nu le-ai trăit.
Demult, tare demult, eu priveam un Jim Morisson (Val Kilmer) cu halucinații prin deșerturile americane și văzând indieni. Și era un misticism necunoscut mie.
Adolescența mea plină de filme hipiote și cântece woodstockiene, într-o lume cu băieți în costume sportive și karaoke, cerea o călătorie în California, să fiu în largul meu.
***
Ideea road trip-ul planificat cu soundtrack-urile din Forest Gump și Fear and Loathing in Las Vegas, cu mult the Doors, Jeffreson Airplane, Jimi Hendrix și alții cumva s-a stricat. Dar cum avea să se dovedească, totul a ieșit mult mai bine. Ca multe alte situații în viață. Și așa m-am trezit eu, aproape singurică, pe malul Oceanului pe două săptămâni.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Fiecare om în viață are nevoie de acele zile de nichegonedelanieIdleness. În singurătate. Dar idleness-ul în Newport Beach e mai interesant. E bine să fii moldovean, dintr-o țară cu 3,5 milioane de oameni. Cumva alți moldoveni se simt oarecum obligați să te țină sub acoperișul lor când rămâi fără planuri pe alt continent (Mulțumesc, Nicu!).

La 7 minute de plajă eu mi-am petrecut două săptămâni. Dimineață mic dejun la umbra palmierilor, apoi jumătate de zi de plajă, prânz, siesta, iar plajă, hike-uri pe malul Oceanului, cină și uitat la stele.

IMG_3647În tot acest timp, observam oamenii care ziua stau pe plajă, iar seara fac burgeri și privesc tv-ul în living-uri cu lumina aprinsă. Fără garduri înalte și jaluzele trase, așa, simplu și în ochii lumii.

Californienii aparent toți fac sport. Pe plajă, pe alei, sunt oameni care aleargă, merg cu bicicleta, fac surfing. Toți arată bine. Bronzați. În formă. Și gălăgioși. Discută despre investiții, afaceri și casele lor din Nordul Statului. O remarcă pentru unii care abia așteptau istoriile mele despre americani care mănâncă 20 de burgeri deodată.

IMG_3650

Noii mei prieteni.

Femeile nu prea poartă rochii. De aceea un număr relativ mare de oameni îmi tot spuneau ce rochii sau fuste frumoase am. Ei par oameni chiar drăguți.

Nici pietoni nu prea sunt în California. Și posibilități cam limitate pentru un om fără permis de conducere. Într-un hike de 14 kilometri prin Newport, am văzut numai o persoană care mergea pe jos. Iar pentru ca pietonii să traverseze strada, apeși pe butonaș, apoi repede-repede treci strada. Când le vezi mașinile mari, nu îți arde să mergi lent și fudul pe stradă.

IMG_3663

Un sfat foarte evident pentru călători este să aibă grijă ce carte își aleg pentru relaxare pe malul Oceanului. Eu citeam concentrat și de dimineață până seara Infinite Jest. Cu certitudine pot spune că valurile mari ale Oceanului Pacific, apusurile calme și băieți tineri care fac surfing nu se potrivesc cu scena din carte în care tatăl pune capul în cuptor, iar copilul, neștiind, spune că miroase gustos, pentru că îi este foame.

IMG_3656

Dar pentru că nu poți sta locului, am trecut prin Santa Monica și Malibu. Unde erau mulți oameni, turiști și aglomerație. Însă trebuia de trecut pe acolo pentru toate referințele din filme.

Faimosul Santa Monica Pier

Faimosul Santa Monica Pier

O priveliște mai frumoasă a Pier-ului.

O priveliște mai frumoasă a Pier-ului.

Plajă și oraș. Santa Monica.

Plajă și oraș. Santa Monica.

Un fel de Jurassic Coast nereușit în Malibu.

Un fel de Jurassic Coast nereușit în Malibu.

O priveliște mai frumoasă a plajelor din Malibu.

O priveliște mai frumoasă a plajelor din Malibu.

Și, din nou, pentru că totuși două săptămâni de idleness e prea mult. Am ajuns în San Diego. San Diego este un mic Mexic. Cu un oraș vechi plin de suvenire mexicane și o mulțime de culori vii. Și mirosuri. Multe mirosuri amețitoare de mâncare și condimente. Și Indian Pale Ale. În San Diego mai e o grădină botanică și una zoologică mare, însă nu prea am vrut să trec pe acolo. Se zice că în San Diego e cea mai bună climă din California.

Muzeu în centrul Vechi. San Diego.

Muzeu în centrul Vechi. San Diego.

În centrul vechi a fost prima "așezare" europeană în California.

În centrul vechi a fost prima „așezare” europeană în California.

Multe-multe chestiuțe colorate.

Multe-multe chestiuțe colorate.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O parte nouă a orașului.

O parte nouă a orașului.

În căutarea unei priveliști.

În căutarea unei priveliști.

Ce am mai înțeles eu în două săptămâni de umblat brambura pe plaje pacifice: americanii sunt egocentrici, adică nu se simt obligați să știe tot ce se întâmplă în lume, ci doar ceea ce fac ei. Și în al doilea rând, le lipsește drama europeană. În orice oraș european fie orașul, fie locuitorii săi ne povestesc despre dramele lor istorice, care deseori sunt atracții turistice. Atracțiile turistice americane sunt legate de distracție, filme, vedete, ocean, băieți în formă care fac surfing și California Sun.  De asta cumva nu m-am simțit parte a acelui loc. Mie îmi place drama europeană! (deși acum, trăind dramele Est-Europene, parcă vreau înapoi) 🙂
***
British Airways scrie pe bilet World Traveller. Eu nu sunt world traveller, doar un simplu turist. În căutarea timpurilor cu Led Zeppelin, festivaluri Woodstockiene, dezmăț al anilor ’60 și flori în păr, pe care, așa cum era de așteptat, nu le-am găsit. Însă am prins răsăritul și apusul de soare californian, care într-adevăr sunt magnifice.

11870714_10152964833387115_2847077421391372445_n

 

  • Următoarea postare va fi mai practică. Despre parcurile naționale. Ce trebuie de luat. Ce se poate de văzut. Și de ce când am văzut Grand Canyon pentru prima dată am rămas literalmente cu gura căscată.

*Și încă un cântecel. Poate cineva și-a lua un bilet de avion.

Lasă un comentariu