În 2016

 

În 2015, am scris un text despre cum în țară totul e rău și despre toate lucrurile bune care s-au făcut în premieră în Moldova. Anul acesta o să continui această tradiție.

Cu un mic disclaimer: chiar dacă toată lumea critică 2016, pentru mine, 2015 a fost cel mai rău an pentru trăitul în această țară (dacă scoatem țara din context, încă sunt la vârsta când fiecare an e mai bun decât precedentul). Miliarde, cursuri valutare, aresturi bizare, bătaie generală de joc. În 2016, am învățat să trăim cu ce avem și probabil am înțeles că e timpul să ne facem lucrul mai bine indiferent de rezultatul alegerilor.

***

It’s a wonderful life este un film adorabil despre viață. Eroul principal George Bailey visează să străbată lumea în lung și în lat. Să învețe și să construiască. Dar viața s-a întâmplat și a rămas în orășelul lui. Se căsătorește cu o fată frumoasă. Face mulți copii. Continuă afacerea tatălui său, care nu aduce mare venit, însă ajută oamenii să ia credite decente pentru a-și construi case. Orice orășel sau țară are un domn P. care deține tot, dorește cu tot dinadinsul să facă viața oamenilor insuportabilă, este singur și toată lumea îl urăște, dar are putere. George este cel care îl înfruntă.

Înainte de Crăciun, când viața lui George devine prea copleșitoare, așa cum se întâmplă de multe ori, îngerul lui păzitor, Clarence, îi arată cum ar fi fost viața tuturor dacă George nu ar fi existat. După această aventură într-o seară de iarnă, George vine fericit acasă. (spoilers, scuze, oricum trebuie să îl priviți) Iar domnul P. rămâne în continuare singur, nefericit și cu mult mai puțină putere decât dacă George nu ar fi existat.

***

În 2016, am cunoscut tot felul de George Baileys moldoveni. Care, din foarte variate motive, continuă să locuiască în Moldova, să își facă jobul cum trebuie și să contribuie semnificativ la o comunitate mai bună. Unii o fac asta mai vizibil, alții mai puțin, unii ca hobby, alții ca full-time job.

Așa în Moldova se fac investigații tot mai multe și mai bune. Se împiedică construcții ilegale. Se discută despre șanse egale pentru femei și bărbați. Se discută despre violență în familie. Se fac festivaluri de desene animate sau de filme bune. Se revigorează cinematografe uitate. Se fac o mulțime de festivaluri prin toată țara. Se cere o justiție corectă când un medic violează 18 femei și umblă în libertate. Se cer trotuare mai bune. Se vorbește, în sfârșit, despre starea dezastruoasă a wc-urilor din școlile din țară. Se ajută copiii cu nevoi speciale prin asociații făcute de oameni din diasporă. Se fac festivaluri de muzică clasică prin conacele uitate și renovate ale țării. Se câștigă sute de mii de voturi fără mass-media, cu bune intenții și doar cu câteva sute de mii de lei. Se fac foarte multe alte lucruri care până acum nu se făceau din simpla credință că “statul trebuie”. Dezamăgiți în stat și în multe organizații ale societății civile, oamenii singuri au început să își facă viața confortabilă sau cel puțin să ceară organizat asta de la guvernare — iar asta e una din cele mai mari realizări de la independență încoace.

Fără acești oameni, în țară ar fi o continuă deznădejde. Iar toți domnii  P. ai țării ar fi atotputernici. Acum ei sunt doar puternici, singuri, urâți de tot poporul și triști.

***

Am căutat de multe ori explicații de ce oamenii rămân și continuă să facă lucruri bune într-un sistem rigid și neprietenos, cu o populație încă ignorantă și cu multe critici neconstructive. Am mai trăit, ca de obicei, critica oamenilor stând pe piedestalul lor numit: Occident. Și am încercat să explic că ceea ce caută toată generația noastră, adică instant gratification și dorința de a avea un impact, ambele sunt aici, sunt accesibile și foarte necesare. A trăi în Moldova nu înseamnă a fi în zona de confort, dar a ieși mereu din ea și a provoca cele mai simple stranietăți ale unii sistem în putrefacție. A lucra și a pregăti momentul când vom fi în poziții care să producă și mai multă schimbare.

***

În 2016, eu am cunoscut toți acești oameni și cauzele lor. Am înțeles iar că atunci când suntem mulți, organizați, știm ce vrem, cerem acest lucru, apoi insistăm, lucrurile devin realitate. La anul va fi mai bine! :)

Să avem un an nou minunat! Ah, da, și o seară de pomină, cam așa:

via GIPHY

*Cântecel.  De ce Rodriguez, des îmi amintesc de el, că în ciuda popularității enorme, continuă să locuiască în Detroit. În aceeași casă. De 40 de ani.

 

 

Lasă un comentariu