Arhivă după an:2017

  • *Nu uităm cântecel. Și ajungem la ultima parte a călătoriei. După Cusco, am luat autobuzul de vreo șase ore spre Puno - un oraș care nu prevestește nimic extraordinar, dar se află pe malul superbului Titicaca (hahaha, râd toți în continuare ca la lecțiile de geografie!). Titicaca e lacul navigabil care se află la cea mai mare altitudine din lume și este împărțit între Peru și Bolivia. În Bolivia se spune că se află orașe mai frumușele, de exemplu, Copacabana. Țin să vă reamintesc că în iulie este iarnă în Peru, iar un lac nu înseamnă și plajă. Ce bine că m-am văzut cu oameni proaspăt veniți din Peru care s-au uitat, fără să mă judece (sper!), și au zis: păi e frig. Apa are cam vreo 9 grade. Am verificat. Am tăiat cele două nopți în plus acolo și ne-am pornit. Înspre Puno, geamurile autobuzului au înghețat ca într-un noiembrie târziu. Nu recomand să luați autobuz de noapte din Cusco spre oricare altă direcție. A merge pe drumuri șerpuite nu este o idee bună, așadar am stat toată no[...]

    Citește mai departe
  • Disclaimer: Nu îmi plac extremele și declarațiile categorice. Am mereu câte cel puțin două idei opuse în cap și trăiri la fel de variate. Nu îmi plac textele despre cât de super este Moldova și noi doar ne lamentăm, dar nu o descoperim. Urmează apoi o serie de fotografii cu câmpii și cu mâncare, de parcă asta înseamnă o țară. La fel de mult nu îmi plac textele pline de ură față de țară. Mulți din noi cred că dacă nu reușesc în viață e din cauza țării, desigur, nu din cauza lenii sau lipsei de talent. De aceea, o să scriu ca de obicei. Și despre bune, și despre rele. De ce scriu? Pentru că mijlocul trebuie umplut cu ceva :) Pentru ce am luptat? Pentru nimic. De mulți ani, am descoperit cu toții că problema nu e în identitate, în limbă, în Rusia și alții, dar în faptul că independența a fost dată cadou. Fie, independența poate și fi cadou, dar lupta pentru dreptul la libera exprimare, pentru spații publice, pentru o educație calitativă, pentru drepturile femeilor, pentru drepturile [...]

    Citește mai departe
  • *Dacă nu ați citit prima parte, o găsiți aici.  Cam în vreo cinci locații diferite am auzit The Cure. Așa că îi ascultăm. Cusco - capitala incașilor Cusco se află la 3399 metri altitudine, respectiv turiștii au tot recomandat să ne pregătim! Bomboane mentolate, pastile pentru rău de transport, niște brățări care te ajută la altitudine și pachețelul - just in case. Cel mai tare m-a stresat un articol dintr-un ziar cu reputație care povestea cum un întreg autobuz a început să vomite. Yeay! Noi nu am avut asemenea probleme decât poate uneori respirație mai dificilă. După o noapte în autocar, în zori trecem prin sătuce mici cu case colorate, cu uși și geamuri super mici și cu femei îmbrăcate tradițional. După Paracas și Ica, era timpul de puțină frumusețe. Peisajele de munte sunt superbe, iar o privire aruncată în jos dezvăluie acele prăpăstii adânci și amintesc despre statistica accidentelor rutiere din Peru. În Cusco ziua este călduț - 20-22 de grade, iar seara ajunge la 0. To[...]

    Citește mai departe
  • *Eu scriu să nu uit. Text mai degrabă despre călătoriile în sine dar, desigur, și detalii despre trip: ce, cât, pe unde, ce trebuie de făcut. Pentru a citi, ascultați asta. Există trei lucruri care au fost constante înainte și în timpul vacanței: De ce Peru? De ce acum? Două fete? Aveți grijă. Să le luăm pe rând: De mulți ani, prioritățile mele pentru destinații nu s-au schimbat: Vietnam/Cambodia/Tailanda, Cuba, Islanda, Zanzibar și Peru. Pe vremuri era Nepal și Japonia, dar între timp au ajuns mai la coada topului, deși a veni și rândul lor. Peru este un loc unde mai puțini ajung și sunt oameni atrași de călătoriile chinuitoare, mai degrabă decât de relaxantele plaje azurii. Peru avea un pic mai mult mister.   Așa cum majoritatea oamenilor după relații lungi, complicate și obositoare, iau o pauză și merg să se cunoască pe sine, așa am făcut și eu. Desigur, oamenii normali au asta față de parteneri, părinți, copii, job etc. Eu am asta față de țară. Mi-am luat[...]

    Citește mai departe
  • Să zicem că aveţi în ograda blocului doi motănaşi drăgălaşi, care primăvara se iubesc de zor. Pentru că sunteţi un om bun, cu o inimă mare şi vă gândiţi că două felii de salam nu afectează bugetul, o să hrăniţi motanii. Doi motănaşi şi motănaşii lor, timp de şapte ani, vor face 420,000 de motănaşi. Desigur, 420,000 de felii de salam deja e mult. Probabil este mai bine să donaţi bani unei organizaţii care protejează animalele, ei vor steriliza animăluţele sau, şi mai bine, să sunaţi autorităţile locale să îi întrebaţi unde se duc banii şi de ce nu au grijă de animalele fără de adăpost. Asta nu vă împiedică să daţi acele felii de salam motănaşilor, pentru că aveţi şi voi o inimă şi nu sunteţi chiar cele mai raţionale fiinţe. Prezenţa motănaşilor fără adăpost înseamnă că sistemul nu funcţionează, iar aruncatul de felii de salam este o luptă eternă şi inutilă cu efectele, pe când lupta adevărată este cu acele instituţii care nu îşi fac treaba pe banii noştri. Caritatea dubioşilor [...]

    Citește mai departe
  • Mâine, la Bălţi va fi o nouă şedinţă de judecată în cazul lui Stanislav Florea, fost medic în cadrul Internatului Psihoneurologic, care a fost condamnat la 13 ani pentru violarea a 16 paciente. În Republica Moldova, există aproximativ 2000 de persoane plasate în astfel de tip de instituţii, iar rapoartele arată că aceştia trăiesc în condiţii dificil de imaginat. Atât statul, cât şi opinia publică a uitat despre aceşti oameni, iar ei sunt abuzaţi zilnic. Un grup de activişti va încerca să aducă în atenţia oamenilor istoria de viaţă ai acestora şi să revendice dreptul lor la o identitate şi o istorie personală. Ce se aude cu medicul de la Bălţi? Într-o vizită la Bălţi, cineva mi-a spus: „Ei, şi ce se aude despre cazul acesta? Cine mai scrie? Au uitat toţi.” Este uman şi firesc să uităm anumite cazuri îngrozitoare, altminteri viaţa ar fi prea apăsătoare. În acelaşi timp, când uităm, nu facem nimic, tindem să repetăm. Cazul de la Bălţi nu este doar despre medicul Stanislav Florea,[...]

    Citește mai departe
  • Te duci la marş? Ei, serios? Da, subiectul e bun. De-acord. Cine organizează? Dar feminism? Ei. Eu susţin egalitatea de drepturi, dar nu-s feministă. Ştii, mie îmi place când cineva îmi deschide uşa sau când sunt sexy. Nu, ele sunt agresive. Ei, care băieţi? Aceia îs gay. Care discriminare? Toate, dacă vor, pot să se bage în politică, în business; când văd discuţii despre nică… Da’ corupţia, da’ sărăcia? N-o să scriu azi despre de ce nu înseamnă nu, o să scriu de ce uneori trebuie să spunem Da indiferent de micile reţineri din capetele noastre. Sunt câteva motive de ce unii nu ar merge la marşul din 8 martie (n-am să le apreciez în vreun fel, dar ca un membru al comunităţii, o să încerc să le înţeleg), dar sunt copleşitor mai multe motive de ce trebuie de mers. *** În martie 1913, zeci de mii de femei au ieşit să ceară dreptul la vot în Washington. Au făcut asta înainte de inaugurarea preşedintelui Woodraw Wilson. Pe tot parcursul marşului, au fost insultate, iar peste 100 di[...]

    Citește mai departe