Când e timpul de spus „Da”

 

Te duci la marş? Ei, serios? Da, subiectul e bun. De-acord. Cine organizează? Dar feminism? Ei. Eu susţin egalitatea de drepturi, dar nu-s feministă. Ştii, mie îmi place când cineva îmi deschide uşa sau când sunt sexy. Nu, ele sunt agresive. Ei, care băieţi? Aceia îs gay. Care discriminare? Toate, dacă vor, pot să se bage în politică, în business; când văd discuţii despre nică… Da’ corupţia, da’ sărăcia?

N-o să scriu azi despre de ce nu înseamnă nu, o să scriu de ce uneori trebuie să spunem Da indiferent de micile reţineri din capetele noastre. Sunt câteva motive de ce unii nu ar merge la marşul din 8 martie (n-am să le apreciez în vreun fel, dar ca un membru al comunităţii, o să încerc să le înţeleg), dar sunt copleşitor mai multe motive de ce trebuie de mers.

***

În martie 1913, zeci de mii de femei au ieşit să ceară dreptul la vot în Washington. Au făcut asta înainte de inaugurarea preşedintelui Woodraw Wilson. Pe tot parcursul marşului, au fost insultate, iar peste 100 din participante au ajuns la spital. Problema a ajuns pe agenda publică. Şapte ani mai târziu, femeile obţin dreptul de vot.

În august 1956, 20,000 de femei au protestat în Pretoria împotriva unei legi care urma să le limiteze libertatea de circulaţie. Acestea au transmis 14,000 de petiţii guvernării, au stat în linişte 30 de minute, apoi au cântat. În 1986, după alte proteste şi masacre, legea este retrasă.

În 1975, în Islanda, femeile au protestat împotriva diferenţei de salariu. Şi-au luat o zi liberă: n-au mers la lucru, nu au făcut mâncare sau curăţenie, nu au avut grijă de copii. 25 de mii au ieşit la protest (dintr-o populaţie de 220,000), iar 90% din femei nu au făcut nimic în acea zi. Protestul a fost un apel de trezire şi un îndemn spre acţiune. Cinci ani mai târziu este aleasă prima preşedintă. Desigur, multe lucruri s-au ameliorat câte puţin, aşadar, în octombrie anul trecut, femeile au mers acasă la ora 14:38, pentru a indica diferenţa de salariu.

În octombrie 2016, zeci de mii de poloneze au ieşit pe străzile celor mai mari oraşe să protesteze împotriva legii care spunea că avortul ilegal, iar „acuzatele” urmau să facă cinci ani de puşcărie. Îmbrăcate în negru, cu slogane care spuneau că este corpul lor şi decizia lor, protestatarele au convins guvernarea să retragă legea.

În iunie 2015, femeile din Argentina au ieşit la proteste după ce o fetiţă de 14 ani a fost ucisă în bătăi de prietenul ei. Fata era însărcinată. În octombrie 2016, o altă fată de 16 ani a fost violată şi torturată în moduri dificil de descris. Aceasta a murit în urma unui atac de cord. Preşedintele ţării a anunţat un plan de luptă cu violenţa, dar femeile oricum vor să lupte să schimbe cultura şi gândirea oamenilor. În multe alte ţări din America de Sud, au fost organizate proteste împotriva femicidului (cuvânt, care încă nu există în română, dar sperăm că nici nu va mai trebui)

***

Acestea sunt doar câteva din marşurile femeilor care au schimbat cursul istoriei. Sunt din ţări diferite, din perioade diferite. Au şi subiecte diferite. Toate au condus la schimbări. Nu imediate. Dar prin insistenţă au condus la schimbări legislative, ulterior de gândire.

Mulţi din noi ştiu deja că Nu înseamnă Nu, că violenţa împotriva femeilor nu are nicio argumentare, că femeia nu este proprietatea cuiva şi că glumele despre un om şi o femeie sunt mult prea expirate şi primitive. Sunt mulţi însă care nu ştiu asta. Sunt multe femei care încă nu ştiu că pot fi libere. Sunt multe femei care pot fi încurajate să fie libere.

***

Textul meu este pentru indecişi. Da, puteţi spune că marşurile trebuie să fie spontane, atunci când o crimă îngrozeşte societatea. Da, mesajul ar trebui să fie simplu, înţeles imediat de toate categoriile de oameni. Da, marşul ar trebui să inspire şi să ajungă la femei din toate colţurile ţării, indiferent de statut social şi dacă înţeleg sau nu ce înseamnă revendicare sau consimţământ. Da, ar putea să nu vă placă că printre co-organizatori este Gender-Doc.

Este firesc să aveţi anumite reţineri, dar mereu există cauza mai înaltă decât orice mici temeri, prejudecăţi sau antipatii.

Există multe lucruri care pot să fie mai bune, dar este o primă încercare, care merită susţinută.

***
Conform informaţiei din descrierea evenimentului, în 2016, s-au comis 618 infracţiuni ce atentează la viaţa sexuală. Numărul acesta a crescut cu aproape 2% comparativ cu anul 2015. Din cele 618 de infracțiuni, 333 au fost violuri (2015–297; +12,1%) şi 285 (2015–311; -8,4%) acţiuni violente cu caracter sexual.

Când noi ezităm şi, ca de obicei, căutăm motive pentru lipsa noastră de participare, în Moldova se întâmplă violuri care nici măcar nu sunt reclamate. Victimele care au curajul să meargă la poliţie, ori ajung să fie învinovăţite de societate, ori sunt luate în derâdere de poliţişti, ori procesele de judecată sunt tărăgănate ani de zile.

Mai mult ca atât, în continuare comunitatea trăieşte cu ideea că fata este de vină, că a căutat-o, că nu trebuie să distrugă viaţa băiatului. Ar fi timpul de schimbat percepţia despre viol, despre violenţă, despre roluri în societate şi despre putere. Sunt foarte multe victime care suferă în singurătate şi neînţelegere, dar există şi mai multe potenţiale victime care pot să fie scutite de aceste trăiri, într-o comunitate cu o gândire schimbată.

Eu sper la marş să fie persoane care nu numaidecât fac parte din grupuri cu tematică feministă, dar persoane care înţeleg cât de dramatică este situaţia în Republica Moldova.

Ne vedem la marş! Mai multe detalii despre eveniment aici. 

*Cântecel.

Lasă un comentariu