Peru – El Condor Pasa

 

*Nu uităm cântecel.

Și ajungem la ultima parte a călătoriei. După Cusco, am luat autobuzul de vreo șase ore spre Puno – un oraș care nu prevestește nimic extraordinar, dar se află pe malul superbului Titicaca (hahaha, râd toți în continuare ca la lecțiile de geografie!). Titicaca e lacul navigabil care se află la cea mai mare altitudine din lume și este împărțit între Peru și Bolivia. În Bolivia se spune că se află orașe mai frumușele, de exemplu, Copacabana.
Țin să vă reamintesc că în iulie este iarnă în Peru, iar un lac nu înseamnă și plajă. Ce bine că m-am văzut cu oameni proaspăt veniți din Peru care s-au uitat, fără să mă judece (sper!), și au zis: păi e frig. Apa are cam vreo 9 grade. Am verificat. Am tăiat cele două nopți în plus acolo și ne-am pornit.
Înspre Puno, geamurile autobuzului au înghețat ca într-un noiembrie târziu. Nu recomand să luați autobuz de noapte din Cusco spre oricare altă direcție. A merge pe drumuri șerpuite nu este o idee bună, așadar am stat toată noaptea foarte conștientă de faptul că mergem pe culmi și creste. Cu siguranță, este un sindrom și pentru această stare.
Camera hotelului din Puno dădea exact spre lac și așa am văzut răsăritul, la cele 3812 metri înălțime.

1Puno este oricum drăgălaș. Ca de obicei, are o piețișoară cu o catedrală foarte colonialistă, unde erau și protestele.

13Este cel mai ieftin orășel dintre toate cele vizitate. De data asta, fără un Google Search, am mers în localurile cu multe abțibilduri pe ușă și a fost ok. Am continuat cu păstrăv, care se găsește prin lac, dar care e un fel de pește-expat.

2Oamenii vin, dincolo de Titicaca, să vadă insulele plutitoare – Uros. Uros sunt o civilizație pre-incașă, care, să fugă de urgiile pământești (incași și alte triburi războinice), și-au construit insule pe Titicaca. Inițial, erau mai spre mijlocul lacului, de câteva decenii, după o furtună, s-au mutat la vreo 40 de minute de navigat de la Puno. Insulele sunt făcute din doi metri de trestie de tutora (o plantă care se găsește prin America de Sud) și sunt prinse cu o frânghie de un stâlpușor care ajunge până la adâncul lacului. Cum zicea tanti-ghid: să nu ne ducă furtuna până în Bolivia.10Să ajungi încolo e de-ajuns să mergi pe malul lacului și vreo câțiva indivizi vioi te vor convinge să mergi anume cu ei.

3

4Pe insulă, deodată te întâmpină veseli oamenii și gata să îți povestească sau să îți vândă chestii. 30% din veniturile lor sunt din turism.

5Ne așezăm în cerc și ascultăm istorii în spaniolă, pe care, suprinzător, le înțelegem, chiar și umorul! Cât stăm, vedem că insula plutește. Doar de aia se numesc insule plutitoare. Suntem invitați în căsuță, care tare amintește de casa aia mică de la străbunei, cu lejancă și toate cele necesare fără a folosi aiurea spațiul. Totul este extrem de colorat. Și femeia-ghid începe a răsturna țolișoare și suvenire doar să ne convingă să le cumpărăm.

8Există oportunitatea de a rămâne pe noapte pe aceste insule – o experiență unică. Doar că ceilalți turiști ne-au spus că localnicii devin prea insistenți de a vinde suvenire, ceea ce devine deranjant.

Cam așa e construită insula.

Cam așa e construită insula.

Afară, se vând mici amintiri, iar un copilaș se răstoarnă pe fân.

7Urcăm în corabia lor tradițională și pornim să plutim printre insule plutitoare. Coborâm pe una măricică, unde se vând iar suvenire, este și un mic restaurant și poți pune chiar și ștampilă în pașaport că ai fost acolo. Puține din tradițiile de altă dată s-au păstrat pe aceste insule, iar unii din ei folosesc, bine-mersi, noile tehnologii ca wifi sau baterii solare.

11

 

 

i

h

j

L’amour toujours

În Puno, pentru prima dată, simt altitudinea. Am luat bomboane de coca, care ar trebui să ajute. Și am plutit puțin, până, după ce am căutat ce localuri cu muzică sunt pe-acolo, m-am culcat la ora 7 seara. Și n-am avut regrete.
Pe strada principală turistică este și o piețișoară unde unii te amăgesc că totul este din blană de baby alpaca, dar prețurile sunt mult mai mici decât în alte orașe.

12

113

A doua zi facem un mic tur al plajei lacului și constatăm cu tristețe delăsarea în care este.

– Aici se poate de construit asta și asta și asta!

-Noi în Moldova n-am construit nimic, dar deam vrem lângă Titicaca!

14Am mai mers prin zonele neturistice ale orașului, cam prăfuite, cu trafic gălăgios și street food la tot pasul.

15

16

Am luat autobuzul de zi spre Arequipa, să vedem zonele rurale – o recomandare de pe blogurile turistice. Inima mea a suspinat, din nou, la urâțenia pe care o vedeam. Cu un Wifi slab tot încercam să caut de ce arhitectura în Peru e atât de oribilă. Mi-am amintit cu drag de satele moldovenești care sunt o drăgălășenie (sau erau, acum distrugem prispele, geamurile galbene și uzoarele albăstrii).
Arhitectura peruviană se împarte în trei categorii: cea pre-hispanică (Machu Picchu și alte ruine mai ales de pe lângă Cusco, caracterizată prin acele masive din piatră), colonialistă (catedrale somptuoase și piețe centrale unde se află toate clădirile administrative, pe lângă elemente de baroc, sunt și elemente arabe) și arhitectura verniculară (adică cea care nu este făcută de un arhitect/specialist, care mizează tare mult pe materialele existente în regiune și ține și de climă). Desigur, cea din urmă variază în dependență de regiunea Peru-ului, fie coasta cu deșert în Vest, fie munți în interiorul țării, fie Amazonul umed în Nord-Est.
În ultimele decenii, din cauza urbanizării, se fac blocuri tot mai înalte care nu țin de nicio viziune de dezvoltare a orașului sau se construiesc mici căsuțe din te-miri-ce la margini de orașe mari care creează întinse mahalale sărăcăcioase.
Să revenim însă la traseul nostru, cititorule. Așteptările pentru Arequipa erau mari. Un oraș cu clădiri impunătoare, albe și cu spații publice. Arequipa e al doilea oraș din Peru și a fost o perioadă scurtă chiar și capitala. Este păzită de înalți munți înzăpeziți. Iar contrastul dintre palmieri, catedrale albe și munți este adorabil. Este mai cald decât în alte părți, respectiv se poate de scos rochițele. Yeay!

23În Arequipa, pentru prima dată am văzut terase drăgălașe și curți interioare cu mici secrete: fie magazine de vechituri cu postcard-uri prăfuite, fie de suvernire, fie terase. Aici, am simțit un fel de aer european. Ah, aerul european. În sfârșit.

17

19

Foto de Valeria

Foto de Valeria

Pe lângă umblatul în cercuri prin oraș și statul pe la terase, oamenii vin în Arequipa pentru a merge la Colca Canyon. Când călătorești cu cineva de trei săptămâni, deja te înțelegi dintr-o privire. De aceea, după explicația despre trezitul la 2 dimineața și umblatul prin canion pe minus grade, am înțeles că vom merge ca niște leneșe cu microbuzul și ne vom fotografia în locurile frumoase.
Dacă noaptea trecută ajunsesem acasă la ora 2 după dansuri prin cluburi (pentru ultima dată în clubul Deja-Vu!), în această noaptea, trezirea a fost la 2. Colca Canyon se află la vreo 3-4 ore de mers cu microbuzul.
Take a jacket, au spus organizatorii. Dar nu ne-au prevenit de frigul chinuitor chiar din transport. Mergem prin valea Colca, trecem pe lângă mici sătuce și vedem o multitudine de terase.

24

Terasele sunt un fel de scări (le țineți minte de la Machu Picchu?), care ajută să faci zonele deluroase și muntoase potrivite pentru agricultură. Pe lângă faptul că amenajează pământul și diminuează eroziunea, ele înseamnă un sistem de irigare potrivit chiar și pentru a crește orez, dar cel mai impresionant este faptul că, ziua, pietrele adună căldura soarelui, iar seara și noaptea păzesc roada de frig sau îngheț. Incașii au folosit terasele să crească cartofi, cereale, quinoa și altele. Desigur, spaniolii le-au interzis aceste metode tradiționale de agricultură, dar prin anii 60 s-a revenit tot mai mult la terase.
Ajungem la trecerea condorilor. (Ascultăm alt cântecel. Obligatoriu!) Unde lumea se îmbulzește să vadă acești vulturi mari. Ca de obicei, mulțimile de oameni nu mă impresionează și mă gândesc: niște păsări zboară. Mare lucru! Și apoi îi vezi așa, maiestuos, zburând deasupra ta.

27

Cu aripile întinse, pe fundal de cer senin, apoi coborând în adâncurile canionului. Apar tot mai mulți și zboară prin toate părțile. Condorul este monogam și trăiește cam 65-75 de ani, poate asta e cauza longetivității sale. Cineva pune El Condor Pasa și altcineva strigă să închidă, asta nu oprește însă mintea mea să fredoneze El Condor Pasa de Simon&Garfunkel, unul din acele cântece care mereu trezesc acele amintiri pe care nu le-ai trăit amestecate cu melancolie și nostalgie. Acum, le am. Sunt despre o zi în care ne-am trezit cu noaptea-n cap, am mers în cercuri prin frumoasele străzi ale Arequipei, am înghețat uitându-ne la zăpadă și gheață, am admirat terasele peruviene și zborul solemn, dar relaxat al condorilor.
Și mi-am amintit de cuvintele:

Away, I’d rather sail away
Like a swan that’s here and gone
A man gets tied up to the ground
He gives the world its saddest sound
It’s saddest sound 

28

El Condor Pasa a fost compus în 1913, inspirat din folclorul andean. Până acum, numără vreo 4000 de aranjamente muzicale și 300 de versuri. Este considerat al doilea imn al țării.
Pe drum înapoi spre Arequipa, ne oprim să vedem vulcani în zare și suntem cam la vreo 5000 de metri altitudine. Cei vreo 50 de pași, mi-au amintit de altitudine și respirația dificilă. Pe drum mai vedem alpaca și lame. Există trei tipuri de animale înrudite: alpaca, lama și vicuna. Alpaca este ținută pentru blană și carne, lama este un fel de catâr care ajută prin gospodărie, iar vicuna este sora lor care nu a fost domesticită. 

32

În fiecare sătuc, te întimpinau mici târguri cu suvenire.

În fiecare sătuc, te întimpinau mici târguri cu suvenire.

Bisericile lor sunt ceva mai kitschioase decât ale noastre.

Bisericile lor sunt ceva mai kitschioase decât ale noastre.

Femeia și alpaca. O imagine des întâlnită.

Femeia și alpaca. O imagine des întâlnită.

În Arequipa am avut timp de hoinărit pe străzi și chiar de negociat cumpărarea unui țolișor, cu scăderea prețului cam în jumătate. Am fost în localul-terasă cu priveliște la catedrală, apoi la Burger Chulls, al cărui proprietar este francez, este craft beer și unde a fost primul burger pe care l-am terminat vreodată! (Cam în ultimele săptămâni, ne trăgea la mâncare europeană.)

21

22

Unele postcarduri din Peru ajung. Altele – nu.

Iar după Arequipa, am luat avionul spre Lima. Un lucru important – verificați la ce oră se deschide aerportul! Al nostru – la 5. Noi eram acolo la 4:40, iar taximetristul să mai scoată niște bani, ne-a zis că nu trebuie de ieșit afară, că e periculos. Nu era. La fel, avionul poate întârzia cam 40 de minute, fără să fii prevenit, fără scuze. Așa, pur și simplu.
În Lima, mergând acele 40 de minute de la aeroport spre Miraflores, am înțeles că n-o să mai vedem noi centrul. Ne-am plimbat prin cartierul amenajat. Am băut șampanie la ora 11 dimineața și am răsuflat adânc: gata.

34

Room with a view

Room with a view

A doua zi, în drum spre aeroport, am mers pentru prima dată cu Uber – destul de rezonabil, desigur, până într-un cartier dubios am rămas fără benzină, dar s-a terminat cu bine și asta. Pe malul Oceanului am ascultat Don’t Stop Me Now și m-am gândit că Universul are grijă să creeze un playlist potrivit. Uneori.

Concluzie:

Desigur, nu fără un cântecel.
2765 de kilometri în 21 de zile;
Șapte orașe;
O minune a lumii;
Altitudini de peste 5000 de metri;
Experiențe culinare pe care vrei să le mai repeți, măcar și la Londra;
Ziplining, rafting, boarding și hiking;
Nenumărate istorii;
Nenumărate cunoașteri de sine;
Amintiri de neuitat :)

Ce am mai vrut să zic: nu există un timp potrivit pentru astfel de călătorii (decât calendaristic, desigur), când o să am mai mulți bani, când o să întâlnesc iubirea vieții, când o să cumpăr home cinema, când o să termin reparația. Planificat din timp, cheltuielile sunt minime față de tot sushi-ul pe care îl mâncăm; timp avem întotdeauna, dacă nu cheltuim aiurea pe selfiuri cu priviri romantico-melancolice; iar iubirii vieții o să avem ce istorii să îi povestim.
Planificați călătoria din timp. Cumpărați bilet. Faceți traseul. Rezervați cazări pe unde mai austere, pe unde mai confortabile, pentru echilibru. Cumpărați echipament potrivit. Regândiți toate hainele inutile pe care le aveți prin casă și cât de elementare unele lucruri trebuie să fie. Aruncați make-up-ul într-o parte, în Peru n-o să faceți fotografii cu privirea în zare să păreți oameni gânditoro-frumoși pe Facebook. Alegeți cu înțelepciune camarazii de drum, să fie, eventual, la fel de curioși ca voi. Nu faceți din călătorii un cult. Noi hoinărim doar pentru că așa fac semenii noștri. Suntem cu toții foarte asemănători. Așa sunt vremurile. Pentru că ne doare spatele de la statul în oficiu sau pe beanbag în open space cu alcool de dimineață. Și pentru că visăm. Citiți despre locurile în care mergeți. Înțelegeți locul. Reveniți și povestiți. Nu pentru că vi-i a lăuda, ci pentru că, vorba filmului: „A man tells his stories so many times that he becomes the stories. They live on after him. And in that way, he becomes immortal.”
Și apoi, o luăm de la capăt. 

***

Concluzii practice:

  1. Cel mai ieftin este de mers în mai, iunie sau septembrie. Este zbor direct din Londra și Madrid. Zborul de 12 ore înseamnă doar trei-patru filme.
  2. Topul destinațiilor: Machu Picchu/Cusco, Uros Islands, Arequipa, Colca Canyon, Huacachina, Paracas.
  3. Lucrurile practice de luat, le vedeți în partea I.
  4. Turul spre Machu Picchu e obligatoriu de luat luni înainte, iar dacă este vorba despre Inca Trail – poate cu un an înainte. Restul – se rezolvă. Despre Machu Picchu e în partea a doua. 
  5. Companie de autobuz: Cruz del Sur. Rezervați din timp.
  6. Companie aviatică: Avianca.
  7. Mâncare: ceviche, pește de tot felul, alpaca (dacă tot sunteți acolo și nu sunteți vegetarieni) și fruuuucte.
  8. De cumpărat: eșarfe și pulovere din/cu alpaca, un țolișor (dacă știți unde o să locuiți când reveniți), cafea și, poate, Pisco.
  9. Schimbați bani deodată, mai bine să nu plătiți în dolari.
  10. Nu fiți paranoici. Peru investește tare mult în infrastructura turistică, respectiv se poartă frumos cu ei. Oricum, puțină grijă, nu strică niciodată.

Spor!

30

Lasă un comentariu