Oh, nu. Trădare.

Sursa: Occupy Guguta
 
Sursa: Occupy Guguta

„War makes strange bedfellows” spune istoria umanității în cuvinte diferite. Ceea ce ar însemna că în situații de criză, se fac alianțe ciudate. Nu m-am gândit imediat după alegeri la ACUM+PSRM, dar, imediat ce mi s-a spus despre așa o posibilitate, am fost de-acord că e unica ieșire din situație. Mai conștientă eram de faptul că o alianță PSRM-PD ar fi distrus orice fărâmă de democrație în țară și ar fi condus la migrație masivă.

Mulți încă nu pot depăși situația, dar și mai mulți sunt confuzi. Oare nu era mai bine anticipate? Nu. Anticipate în condiții de stat și instituții capturate, de primari șantajați, de oameni amenințați, în condiții de alegeri cu risc mare de fraude nu sunt o soluție. Nu era oare mai bine opoziție? Nu. Partidele sunt făcute pentru a ajunge la guvernare. A te plânge pe Facebook o poți face de oriunde, nu din Parlament.

Politica înseamnă rezultate. Și mai înseamnă negocieri și compromisuri.

Desigur, asta nu îi face curați și inocenți pe socialiști (nici măcar pe ACUM). Ei oricum rămân un partid finanțat netransparent, deci nedemocratic. Oricum, au avut bannere cu Putin prin tot orașul. Oricum, primesc cel mai probabil bani de la ruși. Oricum, nu înțeleg până la capăt ce înseamnă drepturile omului, ale femeilor, ale minorităților – în pofida numelui pe care și l-au ales. În același timp, PSRM și președintele Dodon ne-au oferit și o lecție: este destul de dureros să fii șantajat din toate părțile. Un PSRM care se bucură de susținerea sinceră a sute de mii de alegători, poate deveni ușor un partid transparent, democratic și chiar socialist. Desigur, după curățirea partidului. Dar încă nu este tare clar dacă există măcar o asemenea intenție.

Discuțiile despre ACUM și PSRM ne-au arătat încă o dată cât de imaturi suntem ca societate. Noi cerem de la politicieni să discute politici, dar în același timp, operăm în termeni de trădare și nu-trădare. Nicio soluție reală nu a fost propusă de majoritatea liderilor de opinie sau de organizații proeminente ale societății civile. Multe discuții s-au bazat doar pe emoții, pe întrebări retorice și pe „așa nu”, fără a se face măcar un pas spre a spune cum trebuie de făcut. Mulți din cei care spuneau „Trădare, Roșca și moarte politică” nici o lună în urmă, astăzi se bucură. Până a discuta despre educație mediatică și gândire critică a majorității, mai avem și noi de lucru.

Ne așteaptă vremuri stranii și dificile. Cu microbuze și băiețandri dubioși care împânzesc acum orașul și cu instituții încă capturate. S-ar putea încă să mai luptăm pentru această coaliție care poate că nu ne place tuturor, inclusiv, poate să protestăm în stradă. Ironic, da? Să ieșim în stradă pentru Zinaida Greceanîi? Dar, așa sunt vremurile.

Ne așteaptă vremuri și mai dificile de apoi, când PD va ajunge în opoziție. Nu prea avem timp de a opera cu „trădare”, strâns din umeri și declarații că „nu înțeleg ce se întâmplă, dar ACUM trebuie să”. Sarcinile pe care le avem în față nu sunt doar pentru ACUM, sunt pentru întreaga societate. Nu poți să te bazezi pe 26 de deputați, din două partide și din societatea civilă sau pe un guvern fragil. Eșecurile lor vor fi și eșecurile noastre. Lecția 2012-2013 însă rămâne. Nu există ai noștri. Mai ales pentru cei care sunt în ong-uri și mass-media. Să n-o uităm.

P.S. Cântecel. 

 

Lasă un comentariu