Ziua #374

 

„Gata, băieți! Vă mulțumim!”, „Succes, am câștigat!”, „Avem de lucru, n-avem timp de proteste!” Răspunsul este mereu același: protestul este permanent. Protestul început un an în urmă nu era împotriva lui Plahotniuc sau pentru validarea unui mandat de primar, ci pentru revendicarea democrației și „Mai mult bine și mai puțin rău”. Era pentru a ne învăța să reacționăm și să acționăm în caz de orice încălcare sau nedreptate. Era pentru a înțelege că împreună putem schimba lucrurile. Era pentru a înțelege că trăim într-o democrație și cetățenii sunt responsabili de viața lor, nu doar politicienii. 

***

Protestul nu este despre un om. Sau despre un regim. Sau despre o guvernare. Sau despre politică. Protestul permanent este împotriva șefilor abuzivi care încalcă drepturile angajaților. Este împotriva hărțuirilor la locul de muncă sau pe stradă. Este împotriva violenței domestice și a polițiștilor care „nu se bagă în familie”. Este împotriva părinților care numaidecât trebuie „să luăm ceva frumos în semn de mulțumire”. Este împotriva funcționarilor corupți care nu-și înțeleg rolul în societate. Este împotriva „celor descurcăreți”, care cred că au întâietate. Este împotriva celor care profită de persoane vulnerabile și cred că nu toți au aceleași drepturi. Este împotriva ipocriților care cred că vor fi iertați și acceptați de societate (Salut, Vlad Filat, Dorin Chirtoacă and co!). Este împotriva neprofesionalismului că „lasă că o trece și așa.” Este împotriva discriminării, intoleranței, minciunilor, manipulărilor, este împotriva celor care cred că „lor li se poate”, iar altora – nu. 

***

Guvernarea nu este a noastră. Avem persoane încă fidele vechiului regim, înfiltrați, încăpățânați care nu vor să plece, oportuniști care abia așteaptă să se „schimbe”, ipocriți care arată cu degetul la corupți, optimiștii care mai așteaptă ceilalți să revină. Avem decenii în spate de birocrație, corupție, manipulare, minciuni, ineficiență și rea-intenție.

Guvernarea nici nu trebuie să fie a noastră. Cineva trebuie să fie de partea cealaltă. 

***

Într-o zi călduroasă de 22 iunie, am primit un mesaj că hai să vorbim pentru că așa nu se mai poate. Toți au întârziat, ca de obicei. M-am uitat în jur și am glumit: ah, democrația a ajuns pe umerii noștri? 

Am discutat că trebuie să facem un protest continuu. Nu era clar unde. La sediul PD, la președinție? Am ales cafeneaua Guguță – pentru că e mai confortabil să protestezi zilnic în parc, dar, mai ales, pentru că era un simbol al corupției la toate nivelurile, dar în același timp un simbol al rezistenței civice. 

Între timp, societatea judeca un tânăr care scrisese sincer pe o pancartă că s-a zaebit. Așa a apărut Occupy Guguță și evenimentul de pancarte din 24 iunie 2018. 

Ceea ce a urmat apoi nu putea fi imaginat, planificat sau programat. 

Nu poți uita prima săptămână de protest în fiecare zi. De stat în ploaie sub streașina cafenelei Guguță, de identificat polițiști în civil, de protestat pe la instituțiile statului. Nu poți uita nici mascații care ne-au dat jos cortul, nici pe cei care ne furau cartonul (hey, unde este? Unde-s scuzele măcar?).

În vara anului trecut, Occupy Guguță a organizat evenimente în fiecare zi pentru sute de cetățeni. Niciodată Parcul Central nu a oferit mai mult. Discuții despre politică, cultură, ecologie, dezbateri, prezentări de carte, concerte, subotnice, fireshow, co-working, ecranizări de film, ateliere de tot felul. 

Dincolo de spațiul cafenelei, s-a vorbit cu zeci de mii de persoana din afara Chișinăului care au fost informați despre alegerile parlamentare. Nu poți uita mâinile degerate și tăiate de hârtia ziarului. Nici stelele din satele întunecoase moldovenești. Nici scrâșnitul gheții și glodului, pentru că nu sunt drumuri bune. Nici oamenii care strigă „vreau și eu un ziar.”

Oameni au venit și oameni au plecat. Fiecare cu propria lui inițiativă și dorință de implicare.  

Au fost discuții, planificări, certuri, emoții, proteste și rezultate. Oamenii și-au făcut prieteni, și-au găsit camarazi de discuție, și-au găsit iubiți, și-au găsit job-uri. Unii s-au învățat să scrie, alții să vorbească, unii să asculte, alții să organizeze evenimente. 

Mâine, este eveniment de aniversare de un an de Occupy Guguță. Toți cei care au venit, au protestat, au donat, au pus un like, au dat un share, sunt bineveniți. Uneori lumea îmi spune: mi-i rușine să vin, pentru că nu m-am arătat de ceva timp la Occupy Guguță. Nu există cineva mai protestatar sau cineva mai în drept să vină sau să vorbească, OG rămâne o comunitate liberă la care fiecare este binevenit. Protestul este permanent, iar democrația trebuie revendicată, pentru că noi vrem să rămânem acasă sau, cel puțin, să vorbim cu mândrie despre țara din care venim. 

P.S. Cântecel. 

 

 

Lasă un comentariu