Stadionul este Republican sau despre lupta pentru spații publice și istorice

 

*Pentru a citi, ascultați asta. 

Disclaimer: textul a fost scris în octombrie 2019.

În data de 11 septembrie, cerul Chișinăului a fost acoperit de un fum ușor oranj. Acesta era performance-ul „Citius Altius Fortius” al artistului Pavel Brăila. Acțiunea făcea parte dintr-o serie de evenimente menite a salva spațiul Stadionului Republican, care este aproape vîndut Guvernului Statelor Unite ale Americii. Acesta vrea să construiască acolo un nou sediu pentru ambasada americană. O parte din locuitorii Chișinăului insistă ca spațiul să rămînă accesibil pentru toți, iar în luarea unor astfel de decizii să fie totuși consultați și cetățenii. 

Alte guverne, aceleași moravuri 

În anul 2007, Stadionul Republican, aflat în centrul Chișinăului, a fost închis și propus spre demolare, la cererea UEFA și FIFA, pentru că era avariat și nu mai corespundea standardelor. Cel mai longeviv prim-ministru al țării, Vasile Tarlev, chiar a încălecat pe un tractor și, demonstrativ, a distrus un perete. Tot el a promis un nou stadion de 35 de mii de locuri.

Ceea ce, cîndva, era centrul activității sportive a unei țări întregi, ceea ce era un monument de arhitectură sovietică, ceea ce era un loc în care cetățenii și-au creat amintiri a rămas abandonat și în paragină; casele de bilete au devenit gunoiști, porțile impunătoare au devenit spațiu de parcare, iar terenul a fost ciopîrțit de cei cu inițiativă și fără mare respect pentru lege.

Cetățenii au tot așteptat revenirea stadionului, dar mai degrabă erau active companiile de construcții, nu autoritățile. Au tot dat tîrcoale spațiului, dar, surprinzător, nici un complex de blocuri rezidențiale nu a apărut în loc. Terenul de aproape cinci hectare a rămas de izbeliște, iar în locul tribunelor de altădată a crescut o sălbatică pădure.

La 18 iulie 2018, guvernul condus de Pavel Filip a aprobat ca în locul Stadionului Republican să fie construit noul sediu al Ambasadei SUA. La 20 iulie, s-a votat în Parlament desființarea stadionului. Asta s-a făcut în grabă și fără vreo transparență a procesului decizional, astfel încît, în august 2018, și președintele Dodon ajunge să declare că „pe terenul respectiv trebuie să fie amenajat un parc sau edificat un centru cultural, de care să beneficieze toți locuitorii țării”. Mai mult, acesta refuză să promulge legea, dar, fiind suspendat din funcție pentru a cincea oară, aceasta o face speaker-ul de atunci, Andrian Candu.

La 8 iunie 2019, la guvernare a venit Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor, iar prim-ministră a devenit Maia Sandu. Începea o nouă pagină în istoria țării – una a democratizării, transparenței, responsabilității și implicării cetățenilor în procesele decizionale. Sau așa am sperat.

Transparența procesului decizional este un lucru care trebuie asigurat de către guvernanți. Există o serie de prevederi legislative pentru ca cetățenii să fie implicați nu doar prin vot o dată la patru ani. Cetățenii au fost ignorați de Guvernul Filip, sînt ignorați și de Guvernul Sandu. Au fost făcute cîteva apeluri publice către prim-ministră, ministrul Afacerilor Externe și președinte (da, cel care refuza promulgarea legii!), au fost făcute și solicitări oficiale către ei, a fost transmisă o invitație la dialog către Ambasada SUA, au fost făcute două petiții online cu peste 3000 de semnături – toate fără vreun răspuns sau cu răspunsuri vagi, de formă, scrise de funcționari cu experiență.

Atunci cînd guvernanții ignoră cetățenii, cetățenii trebuie să se alieze.

Gagarin, Beckham și Brăila

Stadionul Republican a fost inaugurat solemn și și-a deschis porțile pentru toți cetățenii în 1952. Înainte de aceasta, spațiul, la fel, era public. Cu 200 de ani înainte aici era Piața Fînului, formată din trei cartiere, iar în perioada interbelică aici era Tîrgul de vite. În 1950 începea construcția stadionului. Acesta era compus din clădirea administrativă principală (Str. M. Kogălniceanu), tribuna oaspeţilor de onoare, intrarea principală, sub forma propileelor greco-romane (Str. Tighina), intrarea secundară, sub forma unui portic (Str. Ismail), trei intrări auxiliare (Str. Bucureşti), intrări de serviciu (Str. M. Kogălniceanu, pe lîngă clădirea administrativă). Era făcut în stilul realist socialist, cu utilizarea formelor arhitecturii Renaşterii italiene. Toate aceste structuri încă se păstrează, deși se degradează de la un an la altul.

De-a lungul timpului aici au fost jucate meciurile cluburilor Zimbru Chișinău și Dacia Chișinău, dar și ale echipei naționale de fotbal. Stadionul Republican a găzduit 17 finale ale Cupei Moldovei. Oamenii încă își mai amintesc de meciul Moldova Chișinău – Dinamo Kiev, din 1958, la care Moldova a pierdut cu 2 la 0, sau de aceleași echipe jucînd, în anul 1963, meciul la care Moldova Chișinău pierdea doar cu 1 la 0.

În 1966, Yuri Gagarin a venit să sărbătorească 500 de ani de Chișinău pe Stadionul Republican, în fața a 20 de mii de spectatori.

În 1974, deja Nistru Chișinău pierde cu 1 la 0 de la Dinamo Kiev. Cel mai mare număr de spectatori, 24000, a fost înregistrat la meciul Moldova – Germania, din 1994, pentru preliminariile Campionatului European de Fotbal din 1996. Din păcate, Moldova a pierdut meciul cu 0 la 3. În 1996, David Beckham juca primul meci pentru selecționata Angliei pe Stadionul Republican, și o făcea atît de bine încît susținătorii nu se abțin să tot întrebe „Where is Moldova?”. Între timp, aici s-au desfășurat numeroase competiții sportive și concerte. În anii ’90, pe terenul Stadionului Republican sînt organizate diverse concerte: Ala Pugaciova, DDT, Mumii Troli, Zemfira și alte nume notorii ale muzicii rusești. La 20 aprilie 2007, Stadionul Republican găzduia ultimul său eveniment. O companie de telefonie mobilă organizează un concert cu șapte formații rock din Moldova, România, Ucraina și Rusia: Zdob şi Zdub, Gândul Mâţei, Alternosfera, Direcţia 5, Viţa de Vie, Okean Elzy și Splin. Ulterior, stadionul și-a închis porțile pentru următorii 12 ani.

În 2019, cu o ocazie mai puțin fericită, în fața Stadionului Republican sînt din nou oameni și învălmășeală. Artistul Pavel Brăila face un performance în jurul Stadionului Republican; zeci de persoane au luat posturi olimpice și au aprins fumigene oranj pentru a aminti de importanța și rolul de altădată al arenei. Brăila i-a invitat pe toți cei pasionați de artă și de sport, mai ales pe cei care s-au antrenat și au participat la competiții sportive pe terenul Stadionului Republican: „Cei care încă mai țin minte cum a arătat Stadionul nostru Republican, cînd veneau să urmărească campionatele de atletică ușoară, spartachiadele internaționale, meciurile de fotbal și rugby, concertele cu vedete mari, care poposeau prin Capitala noastră.”

Pe 21 septembrie a fost organizat un subotnik (curățenie de sîmbătă) pe terenul stadionului – peste 40 de persoane au colectat 100 de saci de gunoi și au găsit suvenire ale anilor ’80- ’90 acolo. Pentru prima dată, atîtea persoane au văzut ce se întîmplă de fapt după gard.

Cîteva zile mai tîrziu a fost organizat un atelier de soluții comunitare pentru spații urbane abandonate, la care s-a discutat deja despre potențialul Parc Republican și metode de a implica cît mai mulți cetățeni în revendicarea terenului. Se caută și alte oportunități de „a ocupa” terenul și de a arăta că el nu este abandonat, ci aparține chișinăuienilor.

Stadionul este Republican

Stadionul este Republican a apărut după ce noua guvernare a dat de înțeles că încă puțin și bat palma cu americanii. Pentru început, activiștii au fost chemați la o discuție cu ușile închise, numită „discuție publică”. Ministrul Afacerilor Externe a prezentat situația și a spus că, împreună, putem decide ce să facem cu banii obținuți în urma vînzării terenului. Cei aproape 20 de activiști au explicat ce înseamnă transparența procesului decizional și au ignorat în totalitate propunerea de „să ne gîndim ce facem cu banii obținuți”.

Grupul de inițiativă a organizat o discuție publică chiar în fața Stadionului Republican, la care nici un reprezentant al Guvernului sau Ambasadei SUA nu au venit. Ce-i drept, au fost trei deputați ai Blocului ACUM. La eveniment au participat peste 60 de persoane, care au povestit despre proceduri și democrație, despre ce ar putea fi în locul stadionului și ce amintiri au acolo. Majoritatea celor prezenți au spus că văd în locul Stadionului Republican un parc. Un parc cu teatru de vară, cu rotondă, cu havuz, ba chiar aqua park. Un parc cu elemente sportive, unul restaurat și reconstruit modest.

Ulterior, a fost creată o pagină de Facebook, un grup de lucru și s-au mai organizat mici discuții pentru a stabili planurile următoare.

Stadionul este Republican nu este „un grup de tineri” sau „un grup de hipsteri”, sau „un grup de activiști”. Este unul din cele mai diverse grupuri care a luptat pentru o cauză. La întîlniri vin arhitecți și urbaniști care, puțin sceptici de succes, explică că acolo trebuie să fie un spațiu pentru toți cetățenii; vin activiști care, mai optimist, spun că nimic nu este pierdut. Vin juriști impunători, în costume și pantofi lustruiți, care încearcă să creeze un precedent de transparență decizională. Vin organizatori de evenimente, muzicieni, artiști, designeri, persoane care lucrează în organizații internaționale sau neguvernamentale. Limba vorbită nu contează; nici vîrsta.

De ce fac aceste lucruri? Azi, Chișinăul este un simbol al corupției, al neînțelegerii ce este un spațiu public și al nevalorificării locurilor care au creat amintiri și un simț de apartenență. Monumentele istorice sînt distruse și înlocuite cu clădiri ieftine de oficii, blocuri rezidențiale de peste 10 etaje apar în zone care deloc nu au fost gîndite pentru așa ceva, se construiește aleatoriu, fără a lua în seamă contextul sau infrastructura.

Urbaniștii chișinăuieni manifestă îngrijorarea că, în cazul construirii Ambasadei SUA, cu toate standardele ei pentru securitate, în Centrul istoric al Capitalei va apărea o fortăreață și ceea ce numesc ei „efectul Ambasadei”, iar recomandarea este ca aceasta să fie construită totuși la periferia orașului sau cel puțin a centrului.

Atîta timp cît terenul aparține statului (iar uneori statul chiar sîntem noi), iar potențialul cumpărător este Guvernul Statelor Unite (care înțelege importanța transparenței decizionale și a implicării cetățenilor în procesele decizionale întotdeauna), considerăm că mai există situații de a întoarce terenul chișinăuienilor.

Omul care merge după soare 

Omul merge după soare (în rusă, Человек идёт за солнцем) este un film artistic în culori, din 1961, regizat de Mihail Kalik, autorii scenariului fiind Kalik și Valeriu Gagiu. Coloana sonoră a fost semnată de cunoscutul compozitor sovietic Mikael Tariverdiev. Fiind unul dintre primele filme sovietice new wave, producția a marcat apariția „cinematografiei poetice” în timpul conducerii lui Hrușciov. El prezintă istoria unui băiețel, Sandu, căruia un camarad de joc, pe-un acoperiș de stalinkă, îi spune că, dacă mergi după soare, poți străbate tot globul pămîntesc și ajunge în exact același loc, doar că din cealaltă parte. Sandu lasă o inscripție pe acoperiș și pornește în ceea ce este de fapt o excursie într-un Chișinău de nerecunoscut al anilor ’60: cu străzi largi, clădiri cu fațadele curate, cu parcuri intacte, cu trotuare și drumuri bune și cu cinci minute pe teritoriul Stadionului Republican în toată imensitatea lui. Amurgul îl prinde acolo.

Filmul a fost criticat de autoritățile sovietice pentru aparenta lipsă de promovare a idealurilor sovietice, astfel încît, începînd cu 1971, anul emigrării lui Kalik în Israel, filmul nu mai putea fi închiriat. Sandu ajunge deja la Răsărit, exact în locul din care a pornit, doar că din cealaltă parte.

Un exercițiu de democrație 

Cineva ne-a spus că, dacă mergi după principiile unei democrații și urmezi valorile în care crezi, s-ar putea să reușești. Deseori asta am auzit în școli de democrație sau schimb de experiență, susținute și finanțate din fonduri americane. Încercăm să practicăm ceea ce am fost învățați.

În țările în dezvoltare, sportul, cultura, spațiile publice niciodată nu sînt în capul listei de priorități. Trebuie să avem drumuri, iluminare, canalizare, transport și reforme în domenii prioritare. După asta ne vom gîndi la cultură, sport sau spații publice. Totuși, cetățenii sînt puși în fața unei alegeri false: spațiu public în centrul Capitalei, care poate deveni fie un parc, fie un stadion, sau finanțare externă pentru infrastructură și lucruri imediat necesare. Cetățenii pot și trebuie să le ceară pe ambele și, pentru prima dată, o fac.

*Articolul a fost publicat în revista Corner Fotbal + Societate

Lasă un comentariu