De ce renovarea scuarului Eminescu este un eșec al transparenței și al participării

 

* Notă: aș vrea foarte mult oamenii care iau în derâdere participarea publică și eforturile celor care insistă pe asta, să lase emoțiile deoparte și chiar să încerce să înțeleagă de ce procesul este important pentru un oraș mai bun. 

Discuțiile care persistă în spațiul public despre renovarea scuarului dintre Teatrul Mihai Eminescu și Sala cu Orgă arată cât de important este de organizat un proces cu pași clari, conform legislației, transparent și cu participare publică. Proiectul este un eșec al transparenței, al participării și, respectiv, al democrației locale. 

Să le luăm pe rând. 

1. Proiectul nu a fost nici măcar prezentat, darămite consultat. Consultările publice sunt o cerință atât menționată în legea cu privire la administrația publică locală, cât și au o lege dedicată „privind transparența în procesul decizional”. Locația scuarului și istoria locului indică că acesta trebuia consultat public, deși orice spațiu public – conform noilor tendințe ale orașelor smart și ale celor care învață urbanism și ale practicienilor din primării – trebuie consultat public. 

Consultările publice se fac dintr-o varietate de motive, pe care le-am explicat detaliat aici. Pe scurt așa:

– Pentru a înțelege necesitățile celor pentru care lucrează (adică ale cetățenilor);

– Pentru a îmbunătăți propunerea și a folosi cunoștințele cetățenilor. La consultări publice pot veni persoane cu orice pregătire, studii și experiență. Această diversitate poate aduce perspective noi;

– Pentru a promova anumite propuneri și a identifica susținători;

– Pentru a obține consens sau compromis și a evita/gestiona conflictul.

Dar actualul viceprimar, Victor Chironda, pe vremea când era activist, a exprimat foarte bine acest proces:

Articolul îl găsiți aici. 

Mulți vor zice „Oamenii-s proști. Vor vrea frigărui.” Greșit. Experiența atât din Chișinău, cât și din localitățile din afara capitalei, dar și de peste hotare arată că oamenii știu foarte bine de ce au nevoie. Lucrăm împreună cu Primăria Mea or. Codru și or. Durlești la consultarea populației despre spații publice și niciun expert nu înlocuiește opinia sutelor de cetățeni care știu de ce au nevoie. 

În lipsa unei educații civice și a unei experiențe mai vaste de activism, aceste opinii sunt valide și trebuie de le înțeles și de făcut pași pentru a le schimba. Atunci însă când ele vin de la administrația publică locală și de la oameni din anturajul acesteia (desigur, în alte cuvinte) este grav. 

De ce este grav? Pentru că problema nu este că scuarul Eminescu nu a fost consultat, acesta este unul dintre efecte. Problema este că această administrație nu este transparentă și nu înțelege rolul participării publice și a democrației. 

„Măcar ceva se face” trebuie de depășit. Apropo, oamenii s-au implicat. Au cerut socoteală. Au întrebat de ce se taie copacii. S-au indignat. Dar asta nu a motivat autoritățile să fie ceva mai deschise.  

2. Lipsa unui concurs public pentru artiști, urbaniști, arhitecți și alți profesioniști. Așa cum companiile participă la licitații de diferite servicii, așa și artiștii acestui oraș trebuie să aibă șansa să își lase amprenta asupra capitalei. Nu este clar cum poți ajunge să faci proiectul unui scuar în oraș. Trebuie să fii prieten/ă cu primarul? Cu viceprimarul/a? Trebuie să mergi singur/ă să depui? Sunt sigură că avem oameni talentați care merită să aibă ideile lor transpuse pe străzile orașului. Cum au ei posibilitatea să facă asta? Sau îi încurajăm să plece totuși și lăsăm orașul pe mâna meșterilor de la „Lumea Fierului”? Dincolo de asta, putem să ne punem întrebări serioase despre favoritisme, trafic de influență și altele. Deși, evident, nimeni nu se îmbogățește tare din a renova scuaruri, schemele mari sunt în altă parte. 

3. E frumos/nu e frumos. Nu putem ignora că ne lipsește o educație în artă și/sau cultură. Dacă ne uităm peste ce case construim, cum le decorăm, ce nunți se fac și altele, ne amintim că trebuie să cultivăm un simț al esteticului. Și avem tare mult de lucru. Ceea ce se construiește prin oraș sau cum se amenajează spațiile publice, ne face deseori să evităm pur și simplu cartiere întregi. În același timp, atâta timp cât ne lăsăm pe mâna unor meșteri sau a unor proiecte netransparente, care nu „exploatează” talentul din țară, degrabă nu vom cultiva acest simț. Lumini și muzică? Merităm ceva mai mult. Dar, dacă la participare publică mă pricep, la frumos, o să las pe alții să se exprime:

Scriitorul Vasile Ernu: Acum vine noul val urbanistic EvroRemont – reparația ”ca afară”, ca în Evropa – civilizat. EvroRemont, ca să traduc pentru cine nu cunoaște conceptul estic, este un soi de renovare mimetică pe model european dar care nu are nimic nici cu clădirea renovată nici cu modelul preluat. Inițial era folosit la apartamente: care începeau să arate ca barurile sau alte ”modele”. E asemenea parvenitismului cultural sau social, sau al auto-colonialismului tâmp folosit în arhitectură sau urbanism. De ce să ocupe atâta loc vechea clădire când se poate construi un zgârie nori de sticlă, civilizat și eficient. Ce de blocuri eficiente de sticlă ar sta în parc… Poftim noua senzație și noul trend: Scuarul Eminescu.

Acest părculeț îl știu foarte bine. Aici mi-am petrecut toată adolescența pentru că barul-cafeneaua mea preferată era în fundul parcului, în spatele Sălii cu orgă, între mesteceni – cafeneaua Moldova, cafeneaua adolescenței. În spate era hotelul Moldova cu restaurant și cafenea. După 90 s-a ”privatizat” și tot complexul a devenit bancă. Că așa e civilizat și eficient.

Criticul de artă Vladimir Bulat: S-a hotărât „reabilitarea” (unii spun, absolut aiurea, „restaurare”), alias – defrișarea, depersonalizarea și „napalmizarea” acestuia. 

Cam așa se „modernizează”, pe criterii non-estetice, Chișinăul nostru în secolul al XXI-lea. Iar aberațiile astea sunt susținute, culmea, de ce cei cărora ar trebuie să le pese de specificul orașului (lucrarea are aviz de la consiliul național al monumentelor, așa mi s-a spus!), de fața sa neschimonosită, asta pentru că, de fapt, ei nu iubesc acest oraș, iar parvenitul nu este niciodată un bun cetățean, căci urbanitatea cu dragoste se menține…pe care el nu o are.

4. Oamenii au rămas fără locuri de muncă. Da, pictorii au fost mutați pe Aleea din Scuarul Catedralei, parte a unui proiect, din nou, neconsultat. Vânzătorii de suvenire au rămas, în plină criză, în prag de iarnă, fără un loc de muncă. Or atunci când scoți gherete, microbuze sau taxatori ai un plan totuși de a nu crea șomeri în capitală. 


Scuarul Eminescu este aproape pierdut pentru oraș. Desigur, el va fi folosit, pentru că nu avem spații în oraș. Și orice nu ni s-ar da, acceptăm. Dar urmează alte renovări, probabil planificate la fel de amatoricește, iresponsabil și netransparent. Criticând ceea ce se face acum; încurajând dezbaterea, chiar dacă într-un format haotic; cerând răspunsuri și responsabilitate de la autorități; arătăm că devenim cetățeni, nu simpli oameni care așteaptă să li se dea orice se ticluiește în oficiile primăriei. 

Desigur, acestea nu sunt de ajuns. Autoritățile nu pleacă urechea la critici. Ori le ignoră, ori mai și ironizează. Rămân poate doar protestele și de a merge în judecată. Poate așa autoritățile vor fi mai transprente. Dar chiar cu asta trebuie să ne ocupăm în loc să facem în comun proiectele?

Cover photo: pictura lui Victor Ciobanu.

Și, tradițional, cântecel.  

Lasă un comentariu