Author archives: Vlada Ciobanu

  • Alaltăieri, pe lângă Primărie, la protest, un tânăr duhnind a alcool, ne întrebase: voi împotriva lui Ceban sau a lui Năstase? L-am îndemnat să bea un pahar de apă înainte de somn și i-am zis că sper să țină minte a doua zi că oamenii ies la protest pentru că li s-a furat dreptul la vot, dreptul de a-și alege conducătorii - un element fundamental al oricărei democrații adevărate și funcționale. I-am zis să urmărească știrile, pentru că este datoria lui de cetățean să o facă, nu a mea să îi explic. Dincolo de faptul că el mi-a zis că o să bea bere, atitudinea mea de pe piedestal de: “ia și citește, ia și învață, cum tu nu știi?” nu a ajutat vreodată vreo mișcare populară. Dar noi avem tendința să facem asta, uitând că provenim din medii mai privilegiate, sau faptul că suntem plătiți, în virtutea job-ului nostru, inclusiv pentru a citi știri. Alții nu au nici timp, nici răbdare, nici interes pentru asta. Și asta e ok. Tot noi, cu brunch-urile de 20 de euro, cu un simplu avocado p[...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultăm asta. Sâmbătă, la ora 12, un grup de oameni frumoși, deschiși, toleranți, curajoși, vor merge în Marșul Fără Frică de iubire. Campania a fost precedată de o serie de video-uri care ne arată cât de diferită este iubirea și câte obstacole are. Un mesaj care să ajungă așa, pe ocolite, la inimile închise, conservatoare, înlănțuite, zvântate, ale atâtor oameni, numiți, uneori,  majoritate. Dar așa cum oamenii merg la marșuri dintr-o varietatea de motive, eu o să merg la marșul Fără Frică de TREBUIE. Pentru că noi trăim în comunitatea TREBUIE. Care creează atâtea cerințe, așteptări și fotografii pe Instagram, dar, respectiv, frustrări, eșecuri și dezamăgiri. Toate inutile. Trebuie să fii fericit! Nu ești fericit? Ești un ratat. Trebuie să fii de succes! Nu ești de succes? Ești un păgubaș. Și apoi, trecem la cele mai specifice (cu un mic disclaimer, pentru că fiecare om citește exact ceea ce vrea să citească, acest trebuie nu înseamnă că nu trebuie [...]

    Citește mai departe
  • Câteva decenii în urmă, jurnalistul Louis Heren a spus că atunci când discutăm cu un politician, trebuie să ne punem mereu întrebarea: Why is this lying bastard lying to me? Cu alte cuvinte: de ce mă amăgește acest nemernic mincinos?. Astăzi, trăim alte vremuri. Astăzi, putem să ne întrebăm, cu ușurință, exact același lucru și despre jurnaliști. De ce mă amăgește acest nemernic mincinos? Înseamnă aceasta că toată lumea vrea să ne amăgească? Nu. Înseamnă că trebuie să fim sceptici în legătură cu orice informație pe care o primim. În teoriile media, domină două mari perspective: prima care spune că mass-media este un este un stimulent al democrației, este instrumentul de control exercitat de către cetățeni asupra statului, este câinele de pază. Și cea de-a doua, care ne spune că mass-media este concentrată în mâinile celor puțini și reprezintă doar interesele lor.   S-au scris aceste lucruri în anii ‘80, când nu existau blog-uri, youtube-uri și sute, și mii de modalități de a tr[...]

    Citește mai departe
  • Săptămâna trecută, pe iarba verde din centrul Budapestei citeam ce a scris Jane Jacobs în 1961 în „The Death and Life of the American Cities”. Jane Jacobs n-a avut studii în urbanism, dar a fost o locuitoare a orașului. N-a lucrat în Primării, dar a luptat pentru spațiile publice în New York, apoi Toronto. Jane Jacobs vorbea la microfon și articula ceea ce credeau sute de oameni în detrimentul unor oameni de afaceri sau funcționari cu rea-intenție sau lipsă de viziune. Jane Jacobs era luată de poliție, astfel copiii să aibă străzi sigure, cartierele să fie diverse și confortabile, iar spațiile publice și orașele să se dezvolte. Jane Jacobs a scris una din cele mai influente cărți în planificare urbană, care a regândit felul cum sunt planificate orașele și a creat sute de mii de activiști sau, de fapt, cetățeni în orașele lumii.   Despre spații publice se discută în Chișinău în ultimii opt ani. Tot mai multe persoane revendică fâșii verzi, parcuri, terenuri de joc, trotuare, lumina d[...]

    Citește mai departe
  • Este puțin straniu să fii invitat să vezi cum lucrează lumea, pentru a povesti altora că lumea chiar lucrează și cum lucrează. Așa am ajuns eu să văd cine sunt operatoarele de taxi, cum se fac reclamații și o altă lume pentru mine și mulți alți oameni, să fim sinceri, puțin pretențioși. De exemplu, în vâltoarea de „Ieșiți fără sunet” am zărit pe cineva care împletește. La urma urmei, cât răspunzi la 700-1000 de telefoane într-o zi, cu intonații și dispoziții diferite, poți face și lucruri mai liniștititoare. Un exercițiu bun a vedea asta, pentru a nu uita vreodată să spun elementarul „mulțumesc”. Doar că eu m-am ocupat cu altceva la oficiul itaxi.md, timp de cam o oră jumătate, am stat în oficiul reclamații, cu gândul să răspund și eu la vreo două telefoane. N-am avut alt job în viață decât să scriu despre multe și să vorbesc despre democrație, respectiv am zis că este timpul! Fiind o persoană sensibilă (da, este adevărat!) însă, mi-am dat seama că n-o să fac asta. Poate [...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultați asta.  „Moartea unui om este o tragedie, moartea a milioane este o statistică.” Asta ne învață cinismul istoriei. Astăzi, moartea accidentală a unui om este doar un titlu de știre, la capătul site-ului sau la capătul buletinului de știri, valorat la șase like-uri și două share-uri. La 20 martie, pe la ora 11 și ceva, un bărbat de 40 de ani, care locuia singur (unica informație la moment!), mergea pe stradă. O grenadă i-a luat viața. Moartea lui a trecut neobservată, momentul de glorie în presă fiind luat de cretinul care purta o grenadă. A trecut neobservată și de mai-marii statului, care au trâmbițat câteva zile despre prima casă, despre arene, despre majorarea pensiilor (o minciună gogonată), iar azi tribuna este ocupată, de un subiect și mai important, de faptul dacă va fi sau nu Unirea. În aprilie anul trecut, în urma dezlănțuirii naturii și demonstrării incapacității acestui stat să gestioneze orice situație care nu este un mic artificiu menit [...]

    Citește mai departe
  • În fiecare an, în ianuarie - aprilie, puteți redirecționa 2% din impozitul vostru pe venit către organizații neguvernamentale sau culturi religioase. Accentuez: nu e din salariul vostru, dar din impozit, care și așa îl oferiți cu drag statului. Prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit, voi decideți încotro să o ia. Măcar puțină libertate de alegere în acest proces de crowdfunding al statului. De ce trebuie să o facem ca cetățeni? Mai repet: decidem măcar o sumă de bani către cine este redirecționat. Eu presupun, doar presupun, n-am investigat, dacă nu mergem noi să redirecționăm aceste 2%, s-ar putea altcineva să o facă în locul nostru către fundații și organizații care nouă nu ne plac și care, și așa, beneficiază de resursele noastre. Ne informăm despre ce organizații există, ce misiune au, încercăm să înțelegem care sunt prioritățile noastre (eu oscilez între motănași, copilași și investigații), înțelegem ce probleme există în societate și cine se ocupă de el[...]

    Citește mai departe
  • Am început cu Dumitru o campanie de crowdfunding pentru a plăti trolii care sunt plătiți deja din surse obscure să ne povestească care sunt sursele, șefii, subiectele, structura și planurile de viitor (unde vă vedeți în cinci ani?). De ce să dai 10 sau 20 de dolari pentru a deconspira niște troli și așa plătiți probabil din banii cetățenilor Republicii Moldova? Este oare etic să plătim pentru informație? Mai mult, să plătim niște oameni care și așa întrec limitele bunului-simț și uneori ale legalității? Care este legătura dintre niște troli, libertatea de exprimare și democrația în Republica Moldova? Prin troli înțelegem comentatorii și bloggerii plătiți netransparent, editorii și scriitorii (nu îi pot numi jurnaliști) de la site-uri dubioase, persoanele care coordonează mesajele lor, autorii inițiali ai textelor denigratoare și oricine conectat cu acest sistem. *** Anul trecut, poliția din UK a dat 10,000 de lire din bani publici unui violator condamnat. Astfel, au deconspira[...]

    Citește mai departe
  • Pe 9 ianuarie, 2016, angajații unui local numit La Soacra, din Piața Centrală au mers la lucru. Ei nu știau că proprietarii localului țineau ilegal o butelie de gaz, nici nu știau că aceștia plătesc nestingherit câte 200 de lei (DOUĂ SUTE DE LEI) pe la toți funcționarii responsabili pentru a putea lucra fără a respecta norme elementare de securitate. Poate știau, dar nu trăim vremurile în care să faci mofturi în fața angajatorilor care plătesc salarii în plic. Pe la amiază, în urma exploziei buteliei, patru persoane au murit, 13 - au fost rănite. După doi ani, responsabilii au primit pedepse mai dure. Câte șase ani și jumătate de închisoare pentru Ludmila Bășcănean, specialist în cadrul Direcției de Comerț  și Vasile Toma, fost angajat al Centrului de Sănătate Publică. Pompierul Sergiu Popil a primit șase ani de închisoare, cu un an în plus față de sentința precedentă.  Pentru administratorul localului, Andrei Iarîna, pedeapsa a rămas neschimbată, el fiind condamnat la 6 ani de puș[...]

    Citește mai departe
  • *Nu uităm cântecel. Și ajungem la ultima parte a călătoriei. După Cusco, am luat autobuzul de vreo șase ore spre Puno - un oraș care nu prevestește nimic extraordinar, dar se află pe malul superbului Titicaca (hahaha, râd toți în continuare ca la lecțiile de geografie!). Titicaca e lacul navigabil care se află la cea mai mare altitudine din lume și este împărțit între Peru și Bolivia. În Bolivia se spune că se află orașe mai frumușele, de exemplu, Copacabana. Țin să vă reamintesc că în iulie este iarnă în Peru, iar un lac nu înseamnă și plajă. Ce bine că m-am văzut cu oameni proaspăt veniți din Peru care s-au uitat, fără să mă judece (sper!), și au zis: păi e frig. Apa are cam vreo 9 grade. Am verificat. Am tăiat cele două nopți în plus acolo și ne-am pornit. Înspre Puno, geamurile autobuzului au înghețat ca într-un noiembrie târziu. Nu recomand să luați autobuz de noapte din Cusco spre oricare altă direcție. A merge pe drumuri șerpuite nu este o idee bună, așadar am stat toată no[...]

    Citește mai departe