Author archives: Vlada Ciobanu

  • Pentru a citi, ascultăm asta.  Eu Nu aveam mari așteptări de la protestul din 26. Am dormit acasă. La 6:27 m-am trezit să văd ce se întâmplă. Ne evacuează, au zis. Aș fi vrut să fiu acolo, mi-am zis. Am mers spre Guguță și am văzut Parcul Central închis de cordoane de polițiști și câte un mascat. I-am întrebat despre spațiu public și sărbători. Râdeau. Iar mascatul se încorda. Am mers înainte. Am înghițit în sec. Am primit mesajul că se evacuează cortul. După multe nopți nedormite, la vederea unui parc plin de zeci de polițiști, aproape am plâns. Nu de jale. M-am enervat puțin, pentru faptul că cineva crede că are mai multe drepturi, pe care nici măcar poporul nu i le-a dat. Niciodată. Și nu o să i le dea.  Am ajuns la Guguță și am văzut zeci de mascați care nu puteau răspunde la întrebări elementare. Ne-au furat paleții. Ne-au dat jos cortul. Ne-au lăsat lucrurile de izbeliște. M-am întristat profund. Amărăciune ar fi cuvântul. Amărăciune nu pentru că democrația a fost suspedan[...]

    Citește mai departe
  • Sâmbătă dimineață. Poate de mai lenevit? De lucrat la acele minimum trei chestiuni arzătoare? Sau să termin totuși Moscow-Petushki să ridic challenge-ul rușinos de pe Goodreads care îmi tot amintește că mai trebuie de citit? Nu, trebuie de băut cafea și de scris raport despre ce a fost ieri la Occupy Guguță. Este destul de bizar sentiment să simți că ești la locul potrivit, în momentul potrivit, cu oamenii potriviți, în timp ce democrația în țară degradează constant, dreptul la vot este anulat, iar tot ce poate face guvernarea, urâtă de majoritatea populației, este să dea vina pe partenerii străini. Occupy Guguță a apărut din fireasca necesitate de a răspunde la întrebarea Ce e de făcut?, într-un context de nedumerire amestecat cu tristețe și rezumat cu: nu pot să cred că au ajuns atât de departe/atât de jos. Ceea ce continuă să fie, depinde de fiecare membru al comunității, indiferent de momentul în care s-a alăturat. Sunt constant uimită de felul cum se organizează lum[...]

    Citește mai departe
  • În 2013, scriam despre cum în țară totul trebuie să fie foarte-foarte rău și atunci lumea se va trezi. Cinci ani mai târziu, am ajuns. Acum nu e niciun fel de sfârșit. E doar ocazia pentru un nou început. Fără jumătăți de măsură. Cred că pentru prima dată eu am un deosebit sentiment de mândrie față de cetățenii acestui stat. Am discutat cu români, cu ruși și cu unguri, triști din cauza cetățenilor lor care susțin anumiți politicieni și anumite guvernări. În Moldova, în ciuda aruncării milioanelor în televiziuni, în troli, în experți; în ciuda, hărțuirii și șantajării primarilor; în ciuda, presiunilor pe funcționari din toată țara; în ciuda, aruncării banilor pentru a apărea în fotografii frumoase și articole în ziare străine obscure; avem o guvernare care este susținută de mai puțin de 10% din populație. Mai mult, avem o guvernare urâtă de majoritatea cetățenilor. Multe alte state nu au acest privilegiu. Deja e mai bine. Nici comentarii despre făcutul bagajului nu prea [...]

    Citește mai departe
  • Alaltăieri, pe lângă Primărie, la protest, un tânăr duhnind a alcool, ne întrebase: voi împotriva lui Ceban sau a lui Năstase? L-am îndemnat să bea un pahar de apă înainte de somn și i-am zis că sper să țină minte a doua zi că oamenii ies la protest pentru că li s-a furat dreptul la vot, dreptul de a-și alege conducătorii - un element fundamental al oricărei democrații adevărate și funcționale. I-am zis să urmărească știrile, pentru că este datoria lui de cetățean să o facă, nu a mea să îi explic. Dincolo de faptul că el mi-a zis că o să bea bere, atitudinea mea de pe piedestal de: “ia și citește, ia și învață, cum tu nu știi?” nu a ajutat vreodată vreo mișcare populară. Dar noi avem tendința să facem asta, uitând că provenim din medii mai privilegiate, sau faptul că suntem plătiți, în virtutea job-ului nostru, inclusiv pentru a citi știri. Alții nu au nici timp, nici răbdare, nici interes pentru asta. Și asta e ok. Tot noi, cu brunch-urile de 20 de euro, cu un simplu avocado p[...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultăm asta. Sâmbătă, la ora 12, un grup de oameni frumoși, deschiși, toleranți, curajoși, vor merge în Marșul Fără Frică de iubire. Campania a fost precedată de o serie de video-uri care ne arată cât de diferită este iubirea și câte obstacole are. Un mesaj care să ajungă așa, pe ocolite, la inimile închise, conservatoare, înlănțuite, zvântate, ale atâtor oameni, numiți, uneori,  majoritate. Dar așa cum oamenii merg la marșuri dintr-o varietatea de motive, eu o să merg la marșul Fără Frică de TREBUIE. Pentru că noi trăim în comunitatea TREBUIE. Care creează atâtea cerințe, așteptări și fotografii pe Instagram, dar, respectiv, frustrări, eșecuri și dezamăgiri. Toate inutile. Trebuie să fii fericit! Nu ești fericit? Ești un ratat. Trebuie să fii de succes! Nu ești de succes? Ești un păgubaș. Și apoi, trecem la cele mai specifice (cu un mic disclaimer, pentru că fiecare om citește exact ceea ce vrea să citească, acest trebuie nu înseamnă că nu trebuie [...]

    Citește mai departe
  • Câteva decenii în urmă, jurnalistul Louis Heren a spus că atunci când discutăm cu un politician, trebuie să ne punem mereu întrebarea: Why is this lying bastard lying to me? Cu alte cuvinte: de ce mă amăgește acest nemernic mincinos?. Astăzi, trăim alte vremuri. Astăzi, putem să ne întrebăm, cu ușurință, exact același lucru și despre jurnaliști. De ce mă amăgește acest nemernic mincinos? Înseamnă aceasta că toată lumea vrea să ne amăgească? Nu. Înseamnă că trebuie să fim sceptici în legătură cu orice informație pe care o primim. În teoriile media, domină două mari perspective: prima care spune că mass-media este un este un stimulent al democrației, este instrumentul de control exercitat de către cetățeni asupra statului, este câinele de pază. Și cea de-a doua, care ne spune că mass-media este concentrată în mâinile celor puțini și reprezintă doar interesele lor.   S-au scris aceste lucruri în anii ‘80, când nu existau blog-uri, youtube-uri și sute, și mii de modalități de a tr[...]

    Citește mai departe
  • Săptămâna trecută, pe iarba verde din centrul Budapestei citeam ce a scris Jane Jacobs în 1961 în „The Death and Life of the American Cities”. Jane Jacobs n-a avut studii în urbanism, dar a fost o locuitoare a orașului. N-a lucrat în Primării, dar a luptat pentru spațiile publice în New York, apoi Toronto. Jane Jacobs vorbea la microfon și articula ceea ce credeau sute de oameni în detrimentul unor oameni de afaceri sau funcționari cu rea-intenție sau lipsă de viziune. Jane Jacobs era luată de poliție, astfel copiii să aibă străzi sigure, cartierele să fie diverse și confortabile, iar spațiile publice și orașele să se dezvolte. Jane Jacobs a scris una din cele mai influente cărți în planificare urbană, care a regândit felul cum sunt planificate orașele și a creat sute de mii de activiști sau, de fapt, cetățeni în orașele lumii.   Despre spații publice se discută în Chișinău în ultimii opt ani. Tot mai multe persoane revendică fâșii verzi, parcuri, terenuri de joc, trotuare, lumina d[...]

    Citește mai departe
  • Este puțin straniu să fii invitat să vezi cum lucrează lumea, pentru a povesti altora că lumea chiar lucrează și cum lucrează. Așa am ajuns eu să văd cine sunt operatoarele de taxi, cum se fac reclamații și o altă lume pentru mine și mulți alți oameni, să fim sinceri, puțin pretențioși. De exemplu, în vâltoarea de „Ieșiți fără sunet” am zărit pe cineva care împletește. La urma urmei, cât răspunzi la 700-1000 de telefoane într-o zi, cu intonații și dispoziții diferite, poți face și lucruri mai liniștititoare. Un exercițiu bun a vedea asta, pentru a nu uita vreodată să spun elementarul „mulțumesc”. Doar că eu m-am ocupat cu altceva la oficiul itaxi.md, timp de cam o oră jumătate, am stat în oficiul reclamații, cu gândul să răspund și eu la vreo două telefoane. N-am avut alt job în viață decât să scriu despre multe și să vorbesc despre democrație, respectiv am zis că este timpul! Fiind o persoană sensibilă (da, este adevărat!) însă, mi-am dat seama că n-o să fac asta. Poate [...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultați asta.  „Moartea unui om este o tragedie, moartea a milioane este o statistică.” Asta ne învață cinismul istoriei. Astăzi, moartea accidentală a unui om este doar un titlu de știre, la capătul site-ului sau la capătul buletinului de știri, valorat la șase like-uri și două share-uri. La 20 martie, pe la ora 11 și ceva, un bărbat de 40 de ani, care locuia singur (unica informație la moment!), mergea pe stradă. O grenadă i-a luat viața. Moartea lui a trecut neobservată, momentul de glorie în presă fiind luat de cretinul care purta o grenadă. A trecut neobservată și de mai-marii statului, care au trâmbițat câteva zile despre prima casă, despre arene, despre majorarea pensiilor (o minciună gogonată), iar azi tribuna este ocupată, de un subiect și mai important, de faptul dacă va fi sau nu Unirea. În aprilie anul trecut, în urma dezlănțuirii naturii și demonstrării incapacității acestui stat să gestioneze orice situație care nu este un mic artificiu menit [...]

    Citește mai departe
  • În fiecare an, în ianuarie - aprilie, puteți redirecționa 2% din impozitul vostru pe venit către organizații neguvernamentale sau culturi religioase. Accentuez: nu e din salariul vostru, dar din impozit, care și așa îl oferiți cu drag statului. Prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit, voi decideți încotro să o ia. Măcar puțină libertate de alegere în acest proces de crowdfunding al statului. De ce trebuie să o facem ca cetățeni? Mai repet: decidem măcar o sumă de bani către cine este redirecționat. Eu presupun, doar presupun, n-am investigat, dacă nu mergem noi să redirecționăm aceste 2%, s-ar putea altcineva să o facă în locul nostru către fundații și organizații care nouă nu ne plac și care, și așa, beneficiază de resursele noastre. Ne informăm despre ce organizații există, ce misiune au, încercăm să înțelegem care sunt prioritățile noastre (eu oscilez între motănași, copilași și investigații), înțelegem ce probleme există în societate și cine se ocupă de el[...]

    Citește mai departe