• *Pentru a citi, ascultaţi asta.  Ah, ura din campaniile electorale! Şi oamenii care uită că după alegeri iar trebuie de trăit împreună. Să vorbim despre tineri. Doar de trei zile nu ne mai oprim să îi judecăm şi să îi facem şi leneşi şi tâmpiţi, nu? Înţeleg că încă mai avem obiceiul să educăm copiii cu bâta, iar profesorii să îi mai înjure dulceag “capro!”, “boule!”, dar nu aşa se motivează un tânăr. În acelaşi timp, având în vedere sărăcia discuţiilor publice, înţeleg această abordare. Noi nu avem nicio discuţie publică despre tinerii noştri, noi nu înţelegem ce înseamnă millenials, noi nu ştim la ce vârstă se căsătoresc tinerii, câţi cumpără maşini, câţi iau case, câţi bani fac, pe ce cheltuie banii, ce job-uri au, ce job-uri vor. Noi presupunem. Apoi îi facem în tot felul. *** Istoric, tinerii au votat mai puţin decât ceilalţi. Cu excepţia momentelor de cumpănă, ca anii ‘60 şi protestele împotriva războiului din Vietnam sau ca dorinţa de a vota noi lideri, mai carisma[...]

    Citește mai departe
  • Pentru a citi, ascultaţi asta. Pe scările Judecătoriei Bălţi ne întâmpină, la prima impresie, un băieţandru, cu pantofi negri cu bot patrat, păr negru şi scurt şi guraliv. - Doamna Natalia, eu sunt victima cea mai mare. Femeia începe să povestească despre viol, despre cum a născut, despre cum nu va mai putea avea copii. Între toate astea se menţionează Filat, Plahotniuc şi furatul de bani. Cu un ton aproape isteric, ea ne spune că dacă nu este condamnat Florea, atunci se spânzură. Pe scări apare o altă femeie, înaltă, uscăţivă, îmbrăcată în trening colorat şi cere de mâncare, pentru că nu a mâncat de la 9 dimineaţa. În vremea posomorâtă şi arhitectura deprimantă de la Bălţi, nu mă aşteptam că vom fi întâmpinaţi de victime, că ele vor tot apărea şi ne vor copleşi cu istorii.  Eu nu eram pregătită de asta. Stăm cu toţii în hol. Apar mulţi jurnalişti. Mult mai mulţi ca în alte dăţi. Apar avocatele. Inculpatul trece ţanţoş cu soţia printre noi. Are o atitudine pe care înc[...]

    Citește mai departe
  • În luna iunie, opinia publică din SUA a clocotit din cauza sentinţei uşoare date în cazul unui violul petrecut în campusul universităţii Stanford. S-au făcut petiţii cu sute de mii de semnături pentru demiterea judecătorului; persoane publice şi-au declarat susţinerea pentru victimă, printre aceştia au fost şi Hillary Clinton şi Joe Biden; s-au făcut şi proteste. Sentinţa nu s-a schimbat, însă tot mai multe victime au curajul să povestească în public dramele lor. În Republica Moldova, un medic este anchetat pentru violul a 16 (18) femei cu deficienţe mintale. Timp de trei ani, procesele au tot fost amânate, iar medicul a fost cercetat în libertate. Până în ziua de azi nu este nicio intenţie de a ancheta vreun complice. Pe 22 august aflăm sentinţa.   Detalii despre caz aici. O lună în urmă, presa din Statele Unite clocotea din cauza unei sentințe în cazul unui viol. Ba mai mult, presa mondială publica zilnic articole răsunătoare la acest subiect. În ianuarie 2015, doi studen[...]

    Citește mai departe
  • Am citit pe Facebook mesajul: моя бабушка только что поддержала Moldo Crescendo Classical Music Festival на краудфандинговой платформе. Şi am decis să scriu acest text. *** Festivalul Moldo Crescendo este la a doua ediţie. Iniţiat de un grup de tineri muzicieni care învaţă în diasporă. Deja al patrulea an, se întorc să facă concerte acasă. Pentru părinţi, pentru prieteni, pentru că vor să aducă experienţa de peste hotare acasă. Am ajuns şi eu să fac parte din acest festival. Două întrebări au fost constante: Cum ai ajuns aici? La care răspunsul era că „din întâmplare”. Dintr-un feedback cândva scris pe Facebook şi o propunere venită apoi de la Marcel Lazăr, fondatorul Festivalului Moldo Crescendo. Deşi, de fapt, am ajuns pentru că eu tare-tare vreau cultura să vină la noi în ţară, nu eu să merg în ţări străine să o caut. Şi tare-tare vreau talentul să se întoarcă acasă, măcar şi pentru un festival. Cu ce te ocupi? Cam cu de toate. Până la urmă, îmi plac ideile cu[...]

    Citește mai departe
  • Ieri, Cristian Mungiu a luat premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes cu filmul Bacalaureat. Patru ani în urmă, După Dealuri lua premiul pentru cel mai bun scenariu și pentru cea mai bună actriță(e). De aceea, nu a fost deloc întâmplătoare evocarea trăirilor din film, atunci când am privit acest video. Vedem o femeie isterică și plină de răutate. Vedem preotul speriat care trage cu disperare reportera să se roage. Neștiind despre Marșul fără Frică, ai senzația că este sfârșitul lumii, Judecata de Apoi, ultima șansă pentru pocăință! Apoi, se salvează cine poate. Te cuprinde, inevitabil, o stare de anxietate. Într-o zi senină de primăvară, mergeam la cinema să văd După Dealuri, individul care vindea bilete ne-a prevenit că filmul nu este o mare plăcere. Această istorie lineară, atmosferă gri, această angoasă, întrebările retorice  despre “De ce?”, poate chiar déjà vu-uri, te copleșesc. Cine nu a văzut filmul (spoilers) e după o carte și un caz real, de la Mănăstirea Tanacu, und[...]

    Citește mai departe
  • Aceasta este istoria tristă a Internatului Psihoneurologic din Bălți. Așezat într-o clădire deprimantă la aproape două ore cu mașina de capitală. Acolo, politica, mass-media, bunul-simț și omenia ajung mai încet. Nu, aceasta este de fapt o istorie tristă despre natura umană care urmărește ororile din jur cu apreciere, și nu condamnare. Sau totuși e despre un sistem eșuat care urmărește cruzimea umană și nu intervine?   Pe 25 mai urmează să aflăm sentința în cazul medicului acuzat de violul a 16 persoane internate în Internatul Psihoneurologic din Bălți. Două victime nu au fost înregistrate oficial în dosar. Procesul a început în 2014, dar abia acum se așteaptă o decizie. Între timp, acuzatul, Stanislav Florea, se bucură de libertate. 18 persoane au dat aceleași mărturii, iar Florea este nestingherit în libertatea-i. Ca oameni corecți, noi nu trebuie să uităm de prezumția nevinovăției, chiar și în condițiile justiției eșuate moldovenești. Istoria a devenit publică în ianuarie 2013[...]

    Citește mai departe
  • Există o practică inumană în Republica Moldova care este consfințită în Regulamentul ANRE pentru furnizarea și utilizarea gazelor naturale, și anume: dacă nu plătești gazul, în zece zile de la data-limită pentru plată, el este deconectat. Urmează o experiență umilitoare de a sta în rând, o mică hoție prin a plăti două taxe, o risipă de timp, prin a bate uși diferite, în colțuri diferite ale orașului, iar când toate sunt gata, furia ta se mai potolește, și abia aștepți flacăra albastră, este vineri ora 14:00, iar atunci, nu are cine să îți conecteze gazul. Eu am trecut de două ori prin această experiență. Prima dată nu mi-a venit factura (ei mi-au zis că dacă nu vine, ca un om cu spirit civic, trebuie să merg în căutarea ei), a doua oară nu am vrut să plătesc un consum de două ori mai mare în prima lună, iar în a doua lună nu eram acasă. Și atunci, toată lumea o să mă sfătuiască, cu cele mai bune intenții, să plătesc la timp facturile, mai ales că oricum le plătesc online. Eu însă, au[...]

    Citește mai departe
  • Pe 28 aprilie, în aeroportul concesionat, citeam știri despre discursuri politice și schimbarea mentalității. Având în vedere că în orice dezbatere se ajunge la oftatul scrâșnit despre schimbarea mentalității, am căutat să văd care este soluția propusă. Ca în toate discursurile politice moldovenești, lipsea linia narativă, eroii, oamenii spâni, soluțiile, punctul culminant, autenticitatea, emoția și realismul. Dar, deh, când zeci de tineri părăsesc în fiecare zi țara, e mai dificil să găsești speechwriteri buni. Însă sintagma mi-a rămas în cap, de parcă în trei ore douăzeci de zbor trebuia să găsesc soluția. *** Avionul era plin. Plin de moldoveni din cei care îi recunoști de departe. Nu pentru că sunt răi sau urâți, ci pentru că au acel specific de îmbrăcăminte, de față arsă de soare, de mâini îmbătrânite, de tristețe. Majoritatea din ei habar nu aveau unde pleacă. Unii mergeau la lucru, alții la rude. Când avionul a aterizat toți au țâșnit în sus la scos bagajele. Pilotul de[...]

    Citește mai departe
  • *Disclaimer: Eu scriu să nu uit. *Pentru a citi, ascultați asta. Acest text e despre Grand Canyon, Antelope Canyon, Bryce Canyon, Zion Park și Yosemite Park. Parcuri alese cu grijă după lecturi extensive. Să ajungi din Newport până în Grand Canyon îți ia cam vreo nouă ore. Treci prin multe mici parcuri regionale și pe lângă denumiri cunoscute, de exemplu, Palm Springs. Grand Canyon Camping: Am ajuns seara și am instalat cortul direct în Mather Campground, unde nu există Wifi decât la duș. Rezervațiile sunt foarte bine amenajate. Nu pot să te rătăcești: ți se dă o hartă la început și o descriere generală, sunt indicatoare peste tot și o mulțime de puncte de informare. Există un shuttle gratis care te duce dintr-un colț în altul. Pregătire: Înainte de a ajunge în Canyon, am privit un documentar despre fiecare strat de rocă: câți ani are și cum s-a format. Apoi, am citit zeci de articole despre hiking trails, care sunt easy și moderate, ce înseamnă moderate, ce tre[...]

    Citește mai departe
  • După Fântâna Cadânei, unde am avut o mică implicare anume în campania online, și scuarul Cehov, foarte mulți oameni mă întreabă despre platforme de crowdfunding, despre taxe, conturi bancare etc. Mai puțini oameni mă întreabă cum să promoveze eficient campaniile lor, iar eu am văzut o mulțime de idei bune, dar care adunau doar câteva procente din sumă. O să împărtășesc câteva lucruri evidente despre astfel de campanii, dar care, din păcate, rar sunt respectate. Accentuez însă că atât Fântâna Cadânei, cât și scuarul Cehov au fost printre primele campanii de crowdfunding și chiar primele din domeniul lor, respectiv nu prea era concurență. Acum lucrurile stau puțin altfel. 1) Cum alegem platforma de crowdfunding. Există o mulțime de platforme, unele generale, alte pe subiecte specifice. Global Giving este mai mult pentru organizații neguvernamentale. GoFundMe este general. Just Giving – proiecte sociale și caritate Indiegogo – proiecte generale Kickstarter – doar pro[...]

    Citește mai departe