Arhivă după categorie:aiureli

  • Îmi răsună deunăzi acest clişeu în cap, după ce am realizat că după magnifice chinuri intelectuale, studiile s-au terminat, a mai rămas doar sfârşitul ce va încununa opera – teza. Acest text nu e despre planurile de viitor ale unui student, ci despre povara făcutului ceva pentru ţară, când ţării îi este, vorba poetului, p.o.h.u.i. Începem mai dramatic cu acest cântecel. *** “We provide support to individuals motivated to improve the social, political, intellectual, and economic environments in their home countries.” Iată aşa George Soros a decis să ne schimbe nouă vieţile, dar mai ales viaţa ţării noastre. Spre deosebire de tare mulţi tineri veniţi din ţări în dezvoltare (sau să fim mai politically correct, Human Resource Rich Countries, cum ar zice Humphrey), care vor să călătorească, eventual să se mărite peste hotare, eu fac master pentru că vreau să învăţ. La universitate apar idei. Visătoare şi idealistă, eu făceam planuri. Colegii mei erau oarecum fascinaţi de concep[...]

    Citește mai departe
  • Vreo câţiva ani în urmă, mă plimbam în unul din cele mai frumoase oraşe de pe Planetă, prin Viena. Într-o cămeruţă dintr-o ogradă mică exersase (sau cântase) cândva Mozart. M-am uitat în jur la geamuri, la copaci, la arhitectură, la balcoanele cu ornamente, am ieşit din ogradă am mers câţiva paşi pe stradă, era unul din acele momente când sufletul se umple de frumuseţe şi e aproape să explodeze, dar apoi te linişteşti şi savurezi. Atunci mi-am zis: -          Dacă mă năşteam în atâta frumuseţe şi cultură, eram cu certitudine demult o faimoasă scriitoare sau artistă. Eram mulţumită de mine, pentru că hotărâsem că soarta a făcut să mă nasc într-o ţară în care să am şanse, dar puţine. Tare puţine. Desigur, asta a durat câteva secunde, pentru că eu am mai citit şi mai gândesc. La alţii asta durează o viaţă. Nu, eu nu sunt o artistă faimoasă sau un om de ştiinţă care va schimba istoria, pentru că m-am născut în Moldova, ci pentru că mi-i lene şi nu am talent. Dar este mult mai simp[...]

    Citește mai departe
  • Cu toții urâm generalizările. Și totuși ele trezesc dezbateri, discuții, frustrări, de aceea să generalizăm în voie.  *** -    Of, i-am intrat în situație, suntem oameni și noi... Cum să nu îi intri în situație? Intratul în situație este întâlnit la tot pasul. Am încercat să înțeleg expresia în toată plenitudinea, din păcate, dicționarele n-o explică. Doar experiența de viață.  *** Experiența de viață arată că există două tipuri de intrat în situație: 1)      Când o persoană trebuie să facă ceva și nu face. Intrăm în situație când cineva întârzie, când depășește deadline-ul (și spune: da se poate încă olecuțică?), când este prins copiind la examen, când îl prinzi cu mită, când oprește în intersecții și pe treceri de pietoni, când depășește limita de viteză. Îi intri în situație. Suntem oameni cu toții. Punctualitatea este o problemă tare gravă. Punctualitatea și intratul în situație merg mână în mână. Deadline-uri la fel. Orice mic eșec în activitatea profesională [...]

    Citește mai departe
  • Despre farfurii. Când eram copilă, la mesele copioase cu toate neamurile adunate în jur, urmăream cum se schimbă farfuriile cu mâncare. Gospodina casei se ridica și strângea farfuriile. Într-o farfurie se adunau toate resturile, apoi se punea una peste alta și deasupra o duzină de tacâmuri. Porăia gospodina la bucătărie. Deseori sarmalele încă erau pe foc și trebuia să le verifice. Imediat celorlalte femei le sclipeau ochii, se săreau ca arse și porneau a strânge haotic farfurii. -          Nu, nu, nu, lăsați că strâng eu singurică. -          Nu, nu, nu, îs așa de multe. Cum să te lăsăm așa? O mulțime de fraze cu voce dulceagă, nu întotdeauna sincere, erau aruncate. Se vorbea de ce trebuie de ajutat și de ce nu, dar hai poate da, dar hai poate nu. Asta se repeta mereu. Eu căscam ochii și urmăream cu deosebit interes. Deși reacția trebuia să fie alta: trebuia să mă ridic și să încep a strânge farfurii. Ceea ce și făceam, acasă, la bunica și când vedeam că nu există o duzină de[...]

    Citește mai departe
  • Cu câteva zile înainte de scandalul despre oficialii români care acordau cetățenie română ilegal, publicasem un articol despre moldoveni și cetățenie în Dilema Veche. Cele scrise nu sunt o noutate pentru cei din Moldova, dar mai mult pentru cei de peste Prut.Sora mea a constatat cu tristețe, și cu destulă ironie, că după publicarea articolului, ANC nu mai publică ordine. Ca să nu existe confuzii, înțelegem cu toții că e o simplă coincidență.Tocmai atunci Dilema Veche trecea la abonamente online, dar articolul îl puteți găsi aici. „Buneii tăi ţi-au oferit un cadou de nepreţuit – cetăţenia română –, foloseşte-te de acest drept“, spunea un cunoscut de-al meu, care de mult e peste hotarele ţării şi nu mai are de gînd să se întoarcă.   De ce vor moldovenii cetăţenie?Sîntem cu toţii pragmatici, fireşte. Nu ne-am trezit peste noapte români. Românii s-au trezit peste noapte europeni, şi tot atunci ne-am trezit că vrem ceea ce aparţinea cîndva buneilor noştri – cetăţenia română.[...]

    Citește mai departe
  • Cândva am scris o postare despre oameni și feedback. Ideea era că orașul e atât de mic, iar noi suntem atât de conectați încât nu îndrăznim să etichetăm (argumentat!) ceva ca prost, urât sau inutil, ca să nu supărăm autorii sau susținătorii. În același timp, mulți sunt atât de divizați încât etichetează deodată produsul oponentului, dar și oponentul ca prost, urât și inutil. Citiți aici. Eu nu o să mă rușinez să zic că bradul din acest an este urât. Iar simplul fapt că e mai puțin urât ca în anul trecut nu îl face mai frumos. La urma urmei vorbim despre un brad, nu despre economia sau justiția țării: l-ai cumpărat frumos, ai rugat oamenii cu simț estetic să îl împodobească și atât. După aia te apuci de creat atmosfera. Nu cu gherete. Aici e mai dificil, dar nu primăria trebuie să facă asta, dar oamenii cu imaginație și simț estetic. Seara sunt lumini și e oarecum frumos. Ca la cazino. Ziua e urât și trist. *** Unimedia tot bagă nuanțe de tabloid. A făcut o știre despre c[...]

    Citește mai departe
  • Există tare multe lucruri care ar putea fi scrise. Am putea scrie scenarii complicate cu scheme și grafice, comenta, deveni analiști, dar acesta nu e scopul. Deranjează multe, deranjează mai ales gândirea pe termen scurt (tare scurt), încăpățânarea și iraționalitatea unor acțiuni și declarații. Ceea ce m-a deranjat pe mine, sunt normele de comportament. 1.       Nu poți să schimonosești numele unui interlocutor. 2.       Nu poți insista asupra acestei schimonosiri. 3.       Nu poți să nu cunoști deținuții politici din perioada în care ai fost președinte. Este o obligație morală. 4.       Un deținut politic, pe un teritoriu care nu îl poți controla este o rușine pentru întreaga conducere, care nu a făcut nimic (dar ăsta e alt subiect). Cel puțin să îi ținem minte cine sunt și să nu le schimonosim numele. Nu poți face toate acest lucruri când ești un fost președinte, cu ambiții de viitor spicher. Mă deranjează când Mihai Ghimpu îl numește pe Ernest Vardanean, Ernest [...]

    Citește mai departe
  • Când în prag de Ziua Independenței, am zis ce cred, a tunat lumea și a zis: Nu scuipa în farfuria din care mănânci! De aceea eu nu o să scriu de Ziua Orașului ce cred, mai ales că totuși nu este Ziua Primăriei. O să vorbim despre complexul de a nu scuipa în farfuria din care mâncăm. “Nu scuipa în farfuria din care mănânci!”, ne zic chiar din școală. Dar dacă mănânci rahat? Se mai poate întâmpla. Îl înghiți sau îl scuipi? Fraza nu scuipa în farfuria din care mănânci de fapt te îndeamnă la kitsch. Kitschul era definit de Kundera ca negarea absolută a rahatului. El scrie tare bine despre rahat și kitsch. Le leagă de totalitarism. Zice că modelul communist de kitsch este ceremonia numită Ziua Muncii. Noi avem și altele, se schimbă partidele, se schimbă zilele. A nu scuipa în farfuria din care mănânci te face să accepți lucrurile așa cum sunt. Tot Kundera zicea că un adevărat oponent al kitsch-ului totalitarist este persoana care pune întrebări. A nu scuipa mai înseamnă și re[...]

    Citește mai departe
  • Să spunem că există trei tipuri de păsări. Și există cel puțin trei oameni care trebuie să împartă aceste păsări.  Oamenii sunt într-un fel de tovărășie, să-i zicem alianță. Două păsări sunt în mână. O pasăre este pe gard. Ca să iei pasărea de pe gard, trebuie să vorbești cu un fel de porcușor-monstruleț. Altfel nu ai cum să o iei. Decât dacă păsările încearcă din nou să își schimbe viteza, greutatea și puterile. Dar aceasta nu este de dorit, pentru că ei au mai încercat și nu prea le iese cum vor. Mai ales că unele Cassandre zic că mare lucru nu se va schimba, cu tot aceleași puteri vor rămâne. În timp ce cei trei oameni se gândesc cum să împartă păsările; femeile, copiii și bătrânii așteaptă. Cei trei împart păsările, inclusiv pasărea de pe gard, care nu este a lor. Amintesc că pentru a lua pasărea de pe gard, trebuie să vorbească cu porcușorul-monstruleț. Pură matematică. În timp ce unii își au păsările, se folosesc de ele și impresionează femeile, copiii și bătrânii, alții[...]

    Citește mai departe
  • Умное лицо - это еще не признак ума господа. Все глупости на земле делаются именно с этим выражением лица. Улыбайтесь, господа, улыбайтесь. Spunea baronul Munchausen. *** Eu mă bucur că am lipsit la sfârșitul lunii august. Prea multe emoții în jur. Prea mulți oameni serioși. Mă depășește seriozitatea. *** Pe mine mă depășește patriotismul, mă depășește dragostea de țară, în ultima vreme mă preocupă tot mai mult atașamentul față de comunitate. În spatele patriotismului te ascunzi și spui că îți plac dealurile, griveii și păsările, prispa casei, fumul ieșind din hogeag, copilăria sau mâncarea. Comunitatea e altfel, comunitatea te învață să respecți și să iubești oamenii; să poți lucra mai mult și mai cu drag, pentru a-ți fi bine ție și a-i fi bine altuia. *** Îmi plac oamenii relaxați. Ca baronul. Ăia care pot să schimbe ora și să plece pe Lună. Cei pentru care o dată în calendar nimic nu înseamnă, pentru că ei pot să sărbătorească oricând. Îmi plac oamenii care pot să [...]

    Citește mai departe