Arhivă după categorie:Cel mai urât oraș de pe Planetă

  • Recent, la Chişinău, mâncam Tiramisu cu nişte oameni frumoşi. Unul din ei povestea despre un cântăreţ popular. Ideea era că artistul munceşte foarte mult, e tare străduitor, dar „tot un câcat iese”. Mă gândeam la această frază şi cineva a spus ceea ce eu gândeam: apăi aşa toţi moldovenii, lucrează din greu, dar tot un câcat iese. Pentru autenticitate, cuvântul “câcat” nu a fost cenzurat, mai ales că şi-aşa e atât de des pomenit în vorbirea cotidiană. *** În aceeaşi ordine de idei, să vorbim despre primarul de Chişinău. Să fii primar vreo şase ani, e o responsabilitate mare, oamenii au încredere, alegătorii au aşteptări. După o vreme, când am înţeles că mai bine nu o să fie (decât din inerţie, aşa cum e în toată ţara), am sperat să nu fie mai rău. Dar mereu este loc de răul până la capăt. *** Cândva Chişinăul era un oraş verde, al copacilor, al parcurilor, acum e doar oraşul gheretelor, microbuzelor şi pristroicilor. Chişinăul e oraşul haosului, în care stând în gara central[...]

    Citește mai departe
  • Când merg prin lume, ca orice turist, mă fotografiez lângă clădirile frumoase şi cunoscute ale oraşelor. Uneori mai încerc să le ţin pe palme, dar încă nu îmi reuşeşte această şmecherie fotografică populară în ţara noastră. *** Orice persoană care are măcar o mică putere de a schimba ceva, ştie câteva lucruri elementare: Nu poţi fi bun la toate. Unii sunt buni inovatori, alţii sunt buni la a recunoaşte şi promova inovatorii, unii sunt buni organizatori şi tot aşa. Trebuie să înţelegi la ce eşti bun, să îţi faci lucrul bine, dar cel mai important, să nu îi încurci pe alţii să şi-l facă. Este firesc, chiar recomandabil, să angajezi oameni mai deştepţi ca tine, pentru că, vezi punctul 1, nu poţi fi bun la toate. De fapt, punctul unu şi doi combinate, dar contează echipa, nu poţi face nimic singur. Nu contează cât de mult lucrezi şi că există o mână de oameni care ştiu acest lucru, dacă nu se văd rezultate, mai mult ca atât doar acţiuni care enervează şi aduc la disperare,[...]

    Citește mai departe
  • Am crescut cu mitul că orașul meu e cel mai verde oraș din lume. Așa mic, provincial, cu drumuri rele, case care se jerpelesc (frumos cuvânt, așa-i?), dar verde! Am umblat prin lume, am comparat, și-am înțeles că orașul meu deloc nu este verde. Avem un oraș jerpelit. De aceea, până una-alta, încă are nevoie de verdeață (nu de billboard-uri). Cum zicea Lloyd Wright: The physician can bury his mistakes, but the architect can only advise his client to plant vines. Dragostea funcționarilor publici pentru spațiile verzi am remarcat-o față de parcul de pe strada Grenoble. De ceva ani, acolo tot se construiește și se construiește.  Cu fiecare bloc de locuit, spălătorie sau magazine ridicate în mijlocul parcului, se ridică și alte case, mai la periferie, mai particulare. True story. *** Undeva pe strada Albișoara se distruge un parc pentru a se construi un bloc. Dar unde vor trăi oamenii, o să zică unii. În altă parte. To commute este un proces natural, nu ne-am născut toți să t[...]

    Citește mai departe
  • Eu sper, în curând, când voi împlini o vârstă frumoasă, prietenii mei să pună mână de la mână și să împodobească Palatul Național, Teatrul de Operă și Balet, poate chiar Guvernul (depinde ce cunoscuți vor fi acolo) și încă vreo câteva clădiri cu billboard-uri mari pline cu fotografiile mele. Vor fi tare multe: eu la munte, eu la mare, eu în Europa, eu în Asia, eu zâmbitoare, eu mă prefac supărată, eu cu motănașul. Eu voi face fotografii fotografiilor și voi fi extrem de fericită. *** Am o postare care să tăvălește prin drafturi. E despre momentul când treceam prin PMAN și am văzut o clădire frumoasă. Era aceeași clădire, doar că fără un imens banner, pe care cam de obicei erau sticle de alcool de tot felul. În continuarea postării mele, era scris despre cum mi-i dragă de Constantin Cheianu, dar chiar nu aș vrea să îl văd atât de mare înșirat pe o clădire atât de frumoasă în centru. Să mă credeți, iată și fotografia care o făcusem atunci.   *** Există un grup [...]

    Citește mai departe
  • *Pentru a citi, ascultați acest cântec. Avem o mulțime de locuri tare dragi, pline de amintiri frumoase, iar noi ne uităm absent  și resemnat cum sunt distruse de timp, de oameni, de corupție sau de sistem. Ne mulțumim cu afișarea pe Facebook a unei fotografii de prin Europa cu comentariul: ar fi bine să fie și la noi așa ceva. Scriem vreo două înjurături către diferiți politicieni și atât. Oare cum ar fi să nu ne mai epuizăm energia pe panglici, pe discuții sterile despre identitate, pe campanii despre România sau Rusia sau pe ura generată de legea anti-discriminare? Oare cum ar fi să fie organizate acțiuni în care să se implice mulți oameni, iar rezultatele să rămână? Nu, nu să se strângă gunoi sau să se împartă panglici. Ceva care să dureze decenii, să se vadă, să atragă. Să construim locuri în care Viorel să aibă ce filma sau Igor Cuciuc să își facă videoclip. Oare cum ar fi havuzul din Parcul Valea Morilor să nu mai fie distrus și urât, că de fapt la el vroiam să aj[...]

    Citește mai departe
  • Există subiecte despre care tot scrii, de care te saturi, începi să te repeți, dar nu poți renunța la ele. Scrii, devin tot mai nepopulare, apar tot mai mulți critici, apoi îți dai seama că dacă printezi pe foi A4 postările tale și le dai oamenilor la care vrei să ajungă, asta tot nu înseamnă mare lucru. Există lucruri care înflăcărează oamenii, îi trezește, dar în același timp îi fac să devină iraționali, visători, altruiști și atunci îți dai seama cu adevărat sensul expresiei a lupta cu morile de vânt. Am evitat cu multă hotărâre aceste lucruri și am fost sarcastică cu cei care umblă după idealuri, dar mai ales care cred că sunt tot mai aproape de ele. Există lucruri și procese unde-ți simți în toată plenitudinea neputința. Am ajuns și eu acolo. *** Eu vreau un oraș frumos. Dar eu nu știam de ce vreau un oraș frumos. Acum știu de ce. Pentru că un oraș frumos, este expresia unor oameni frumoși.  Pentru că oamenii frumoși nu pot trăi în orașe urâte. Pentru că oamenii care au u[...]

    Citește mai departe
  • M-a surprins recent o altă minune a orașului: ghereta-servicii-funerare. O mare mirare. Știam că suntem orașul gheretelor, dar nu credeam că putem ajunge chiar până aici. Presupun că la stația mea pe lângă ghereta-flori, ghereta-fornetti, ghereta-carne, ghereta-țigări, ghereta-ziare, ghereta-zolușka, va mai apărea una – ghereta-servicii-funerare. Ilf și Petrov ar admira asta. Serviciile funerare sunt o afacere tare bună, vrem sau nu, tot acolo ajungem, așa că așteptăm până vor împânzi tot orașul. Locuitorii din blocurile din jur (este lângă căminele studenților de la Medicină, dar și blocuri simple), cred că mulțumesc autorităților pentru frumusețea care o fac în jur. Puteau niște trandafiri să pună, nu ditamai servicii funerare. *** Clădirea Primăriei e frumoasă. Ar fi bine de făcut un centru de creație pentru tineri acolo, poate un muzeu despre arhitectura Moldovei sau orice altceva care ar însemna oameni frumoși. Pentru Primărie o să facem un proiect de 23 de gherete[...]

    Citește mai departe
  • Cândva am scris o postare despre oameni și feedback. Ideea era că orașul e atât de mic, iar noi suntem atât de conectați încât nu îndrăznim să etichetăm (argumentat!) ceva ca prost, urât sau inutil, ca să nu supărăm autorii sau susținătorii. În același timp, mulți sunt atât de divizați încât etichetează deodată produsul oponentului, dar și oponentul ca prost, urât și inutil. Citiți aici. Eu nu o să mă rușinez să zic că bradul din acest an este urât. Iar simplul fapt că e mai puțin urât ca în anul trecut nu îl face mai frumos. La urma urmei vorbim despre un brad, nu despre economia sau justiția țării: l-ai cumpărat frumos, ai rugat oamenii cu simț estetic să îl împodobească și atât. După aia te apuci de creat atmosfera. Nu cu gherete. Aici e mai dificil, dar nu primăria trebuie să facă asta, dar oamenii cu imaginație și simț estetic. Seara sunt lumini și e oarecum frumos. Ca la cazino. Ziua e urât și trist. *** Unimedia tot bagă nuanțe de tabloid. A făcut o știre despre c[...]

    Citește mai departe
  • Andrei a comentat pe blog că nu ne mai rămâne nimic decât să vandalizăm aparatele cu joc de noroc. După discuția cu primarul, am înțeles că într-adevăr altă soluție nu e. Între timp, pe șoseaua Hîncești nu mai trebuie luminițe pentru Crăciun, pentru că aparatele cu joc de noroc luminează ca de sărbători. Primarul ne-a comunicat că el tot este foarte deranjat de aceste jocuri de noroc, doar că pentru a lupta cu ele trebuie o politică la nivel național. Chestiile strălucitoare apar pentru că mulți agenți economici își schimbă activitatea, adică înainte vindeau carne, pâine sau cărți, iar peste noapte au hotărât să bage aparate de joc. De aceea majoritatea lor sunt lângă școli, stații sau spitale – o ilegalitate. Desigur, apar și gherete-joc-de-noroc autorizate de primărie. Dar, noi știm cu toții, problema e sistemul corupt din primărie. Primăria nici nu poate pune amenzi. De ce nu se rezolvă? Vedeți aici. Cel puțin am aflat că ghereta aia de pe strada Grenoble va fi demolată,[...]

    Citește mai departe
  • Eu am vrut să mă întâlnesc cu primarul Dorin Chirtoacă pentru a-l întreba ce se întâmplă cu aparatele de joc. Calea oficială de a ajunge la autorități mă stresează. Știam că o să primesc un răspuns, știam că nu o să aud vreo soluție. I-am dat primarului o cărticică de 30 de pagini din postările bloggerilor despre orașul Chișinău. Apoi m-am prezentat: Vlada Ciobanu, blogger, nu demult am inaugurat pe blog rubrica „Chișinău — cel mai urât oraș de pe Planetă”. S-a scris: Pe puncte despre tot ce s-a discutat, a scris deja Ion și Andrei. Despre sistem: Primăria nu are puterea de a pune amenzi. Dacă apare vreo construcție ilegală, atunci Inspecția de Stat în Construcții trebuie să pună amenzi. Dacă până să apară construcția, apare autorizația, aici este de vină sistemul corupt din Primărie. Dar nici de sistemul din Primărie nu poți scăpa. Omul concediat vine cu decizia judecătorească și este repus în funcție. Există câteva legi care trebuie promovate, una să țină de preroga[...]

    Citește mai departe