Arhivă după categorie:despre mine

  • Eu am mai scris aşa postare mai demult, dar am şters că mi s-a părut patetică (da, cu sensul ăla din engleză), azi-dimineaţă am citit postarea  lui Alaiba, el o recunoscut că poate şi a lui este patetică, dar m-a îndemnat să scriu şi eu scriu. Aşaaaa… probabil nu o să fie chiar cronologic. -          Eu am început anul nou într-un teatru. -          Ca şi toţi oamenii care se plictiseau în vacanţă, m-am apucat să susţin oamenii care îl susţineau pe Pavel Turcu. -          Am fost la repetiţii de dans, am făcut flash mob pe minus nu-ştiu-câte grade, i-am făcut petrecere de adio, apoi am trimis sms-uri. -          Am fost în sat părăsit de oameni, cu o casă aproape dărâmată şi cu cel mai mic cimitir. -          Am mers cu sania trasă de cal. Eu chiar nu ştiam că iarna în sate lumea umblă cu sania. Toate astea la minus 15 grade. Undeva prin satul Mărculeşti avea să plâng, dar eram îngheţată şi nu puteam. -          Tot în Mărculeşti, prima dată am fost invitaţi de oam[...]

    Citește mai departe
  • Am primit mesaje de la fani, care au întrebat dacă voi scrie jurnal în fiecare săptămână. Nu, nu voi scrie şi nici nu trebuie. Radio Europa Liberă are o iniţiativă tare frumoasă de a ne arăta evenimentele din ţară prin prisma diferitor oameni – politicieni, artişti, vedete şi oameni simpli. Iată eu – omul simplu – am scris jurnalul meu săptămâna trecută. Dacă vreţi puteţi să îl citiţi. Asta este introducerea în jurnal: Viză pentru Vama Veche (valachis volentibus) Vlada Ciobanu despre vocația eschivei în confruntarea cu viitorul și despre geopolitica prieteniilor din copilărie Dar, respectând toate drepturile de autor şi munca altora, apăsăm pe cuvântul Continuare, pentru a citi de pe pagina REL întreg jurnalul. Chiar dacă tare-mi mai place că lumea stă mult pe blogul meu, totuşi nu o să scriu mărunt jos sau într-un colţ www.europaliberă.org, dar o să vă trimit direct pe pagina lor. Pentru că aşa este corect. [...]

    Citește mai departe
  • Cu cinci ani în urmă era concert în piaţă. Pentru prima dată trebuia să cânte Vama Veche pe-o scenă de la noi. Erau inimioare şi culoare oranj. Concert electoral. Într-o vară, cu şase ani în urmă ascultam cum cineva cânta la chitară Vama Veche. M-am îndrăgostit. De Vama Veche. În 2005 pe 14 februarie abia aşteptam să apară Vama Veche pe scenă. Se tot codeau pe langă scenă şi pe scenă. În timpul ăsta fetele făceau coadă la făcut fotografii cu solistul. Eu tot eram acolo. Când trebuiau să urce pe scenă, au venit nişte neni şi au spus că gata, nu se mai poate de cântat, că e trecut de ora 23. Au început să îşi strângă instrumentele. Primul gând - comuniştii-s de vină. Am fredonat "Hotel Cişmigiu", doar că în loc de americani am spus comunişti. Apoi m-am dus la

    Citește mai departe
  • Textul meu probabil este un offtopic faţă de tot ce se întâmplă acum în blogosferă. Un offtopic neintenţionat. Cu toată nebunia sau isteria creată, eu am uitat că m-am făcut prieten pe Facebook cu Vlad Cubreacov. Eu am o relaţie specială cu el. Şi nu pentru că am participat demult la proteste şi mă simt frustrată că nu ştiu unde dispăruse. Nu. Pentru că eu eram undeva pe-acolo, pe-aproape. Pentru că eu eram în clasa a VIII-a (deşi nu ţin minte exact), când el a dispărut. Pentru că abia terminasem de comentat şi interpretat “Baltagul”. Pentru că Baltagul era romanul la care făcea trimitere mereu profesoara noastră de limba română. Pentru că Nechifor Lipan dispăruse şi pentru că profesoara noastră de română era soţia lui Vlad Cubreacov. Eram copii şi tăceam că nu ştiam ce să spunem. Un liceu întreg nu ştia cum să se poarte, iar când nu ştii ce să faci, taci. Mergeam în marşuri ale tăcerii, ne rugam. Mamele noastre se rugau. Era un moment unde ficţiunea s-a întâlnit cu realitatea.[...]

    Citește mai departe